Un paralelipiped transparent de sticlă. Înăuntru o masă, un fotoliu şi o duduie cu un spray Pronto în mână. „Am aşezat-o pe X-ulesca în acest cub de sticlă şi am rugat-o să şteargă o jumătate de masă cu Pronto şi una cu o cârpă uscată” spune vocea din off. Duduia se îndeletniceşte cu ştersul mesei conform indicaţiilor, apoi se relaxează pe fotoliu, pe braţul lui, etc. „După o săptămână verificăm diferenţa” Duduia se apleacă tandru peste suprafaţa lustruită a mesei care se dovedeşte a fi prăfuită inegal, datorită calităţilor lui Pronto evident, şi şopteşte răguşit (de foame?, de sete? ) „Da, aşa este!”
Deci, pentru a dovedi ce poate face Pronto, duduia este închisă într-un cub, presupus etanş, de sticlă. După o săptămână, fără să respire, fără să bea, fără să mănânce, fără să-şi facă nevoile, e la fel de proaspătă. De fapt, uimitor e că mai trăieşte.

Aşa cum spunea un banc: Există două variante
1. Firma de advertising care a realizat acest spot a greşit, cu certitudinea, concluzia. Calităţile de bun lustruitor pentru mobilă ale lui Pronto sunt doar un bonus. Pulverizarea lui Pronto într-o incintă închisă aproape ermetic conservă în mod natural, spontan viaţa umană. El practic suspendă timpul, sau modifică percepţia organismului uman asupra trecerii lui, astfel încât o săptămână trece peste noi cu efectul cu care trec câteva ore.

2. Firma producătoare, Johnson, a dat o grămadă de bani pe un spot absolut idiot cu care posturile TV ne asasinează, lent, aşa cum se aşază praful pe mobila ştersă cuPronto.

Cum din experinţele personale cu produsul în cauză, în spaţiul unui locuinţe, efectul descris la punctul 1 nu se verifică, rămâne varianta 2.

Advertisements