You are currently browsing the category archive for the ‘haiku’ category.

Zidul năruit –

magnolia se oferă

trecătorilor.

 

Advertisements

Nici miei, nici berze –

acoperișuri ude

și ninsoarea

Cablul suspendat –

cioara supervizează

deszăpezirea

Parcul pustiu –

renul din leduri albe

păzește ceața

Nu m-am mai situat pe un loc fruntaş într-un clasament vreodata.
Vă spuneam că scriu haiku-uri….

Mă bântuie hoarde de nelinişti interioare, în încercarea de a le neutraliza mă strădui să-mi ocup neuronii cu câte ceva. Aşa se face că, recent, m-am apucat de scris haiku. Şi nu aşa, de sertar, ci serios, competiţional.

Am găsit o (foarte) mică comunitate care se perfecţionează înacestă nobilă artă organizând concursuri, competitorii fiind şi juriu. Din fericire există şi comentarii ale specialiştilor care analizează producţiile şi propun modificări care să le aducă mai aproape de drumul cel bun.

Pentru că haiku-ul este un poem foarte dificil, dificultate care rezidă nu în minimalismul exprimării ci în filozofia zen a cărei expresie este, o filozofie greu de înţeles pentru un occidental. Haiku-ul are foarte multe reguli, implicite şi explicite care lasă prea puţin spaţiu „de joacă” imaginaţiei născută şi hrănită cu poetica europeană. Metafore, comparaţii, personificări, sunt toate interzise în haiku. Haiku-ul este sugestie. Are, doar, 17 silabe, dar comentariile pe seama unuia singur se pot întinde pe cîteva pagini. O frântură de natură se mişcă la periferia vederii haijinului, haiku-ul ne va „relata” impresia creeată acestuia. Haiku-ul este o poezie melancolică, tristă chiar, dar de o tristeţe asumată. Haiku-ul spune o poveste dar o spune şoptit, aproape ininteligibil dacă spiritul ascultătorului nu este deschis. Haiku-ul este golul în care fiinţa umană se reflectă, un gol plin de senzaţii, pentru că haiku-ul valorizează paradoxul.

Revenind, pentru că vă veţi fi făcut până acum o impresie, am scris una bucată haiku – un kigo de iarnă- şi am participat cu el la concursul lunii ianuarie. Nu s-a clasat printre premianţi, dar din comentarii ulterior am înţeles ce greşisem (plural neacceptat, diminutiv aşişderea) Apoi m-am alăturat unui grup care organizeazăconcursuri săptămânale.

În aşteptarea unui nou start, mă bag în seamă şi încerc să ajut cu o părere la traducerea unui vers din engleză „wind blowing leaves into a sentence”. Sugerez trei variante, şi mi-o iau în freză de la stimata doamnă care îmi replică răspicat că nu se acceptă personificarea. Încă o regulă – bine de ştiut – deşi rămân la părerea mea că poetul privea frunzele suflate ca fiind purtătoare de mesaje.

Acum s-a încheiat şi comcursul săptămânal la care am participat şi mă aflu într-o postură hilară. Se pare că poemul meu a dat naştere unei dispute. Punctajul mă califică printre cei cu menţiuni, dar comentariul celui care a postat clasamentul spune că nu merită acest loc.

Domnul nu înţelege cum a putut primi două voturi de 5 puncte (maximum) deoarece are o eroare tehnică: kireji (pauza, notată prin liniuţă) care trebuie să se afle fie după primul fie după al doilea vers nu e la locul său.

Eu mă gândeam căvor spune că nici nu e kaiku! Dar nu e timpul trecut, vor urma alte voci, alte comentarii. Şi e bine, doar aşa învăţăm! Până la noile şuturi – noii paşi înainte – mă bucur de victoria mea.

Poemul este:
Panglica din păr
nodul în gât – prima zi
de grădiniţă.

Susțin și particip