Un fel de corespondență

Pentru că tu nu ți-ai luat rămas-bun astăzi am trecut eu pe la tine. Plouase și stropi de apă atârnau imprecar de lemnul geluit sumar al crucii. Ți-am citit numele, anul nașterii, pe cel al plecării și INRI-ul înghesuit sus, pe brațul vertical. Am împrăștiat florile peste coroanele de hârtie colorată și am aprins lumânarea. Cu bricheta pe care o aduseseși tu, cândva. Am plâns puțin, ghemuită acolo, povestindu-ți ce-a mai fost și cerându-ți socoteală. Era liniște, adia un pui de vânt, un elicopter a trecut pe deasupra. Ți-am spus că nu voi reveni prea curând, abia la anul, apoi m-am răzgândit și am oferit data nașterii tale, la toamnă. După un timp am plecat. Ajunsă acasă am spălat pământul mormântului tău de pe sandale și am mai plâns.

P.S. Mie dor de tine!

Dați-vă jos fantezia din pod și puneți-o într-un Word

Dragi scriitorași

încă nepublicați,

stimate domnișorele

condeiere

puneți mâna de creați

poate veți fi premiați

și publicați….

și adulați….

(probabil și contestați)

La Incubator, care-i ca un dormitor

unde se moșesc

operele viitoare

nemuritoare (sic!).

Se așteaptă proză scurtă

-10 pagini la soroc,

povestirea-i cu noroc

și poezie nu prea multă

– de la o mâna la două

câte degete flexați

atâtea și numărați.

Pe drum

Când s-a trezit era noapte și liniște, mirosea a tămâie, fum de lumânări și descompunere. A trecut un picior peste marginea de lemn, apoi pe celălalt și s-a oprit. Acasă. Ar trebui să meargă acasă, ar fi trebuit să fie deja acolo. Cineva se va îngrijora, cineva se îngrijorase deja, cineva….. Apoi și-a amintit. Da, mai avea un drum de făcut, dar nu acum, nu singur. Vor veni cu siguranță să-și ia la revedere, cu toții. Sau aproape cu toții. Așa că s-a întors, a pus un genunchi pe năsălie, apoi pe al doilea, s-a ridicat ușor – extrem de ușor – și s-a întins la loc în coșciug. Prin voalul care-i acoperea fața, prin pleoapele închise, un colț de lună furișat prin fereastra capelei îi zâmbea.

A doua zi au venit cu toții. Aproape cu toții. Unii erau deja dincolo. Le-a ascultat vorbele, șoaptele, lacrimile, gândurile, emoțiile și a rămas liniștit gândindu-se că nu și-a șters tălpile înainte să se așeze. Fusese întotdeauna de părere că nu-i normal să te sui în pat încălțat. Apoi și-a amintit. Nu părea să mai conteze. Era pe drum.

*C.P. – Resquiescat in pacem

Alte Crăciunuri, alte nevoi, alte dorințe

* împrumutată de la IQads

Teoria ca teoria, practica ne omoară

sau

Ce nu am învățat eu de la viață, deși ar fi trebuit.

————leapșă primită, și nesocotită până acum, de la LadyJa————–

Primul tutorat

Cursurile la ID au început târziu, când entuziasmul se topise deja în mlaştina activităţilor cotidiene. Dar, într-un frumos week-end de toamnă târzie am pornit cu paşi sfioşi şi zâmbet larg spre FJSC.

V from Victory

…..sfîrşit de capitol

Da, este oficial, sunt studentă (de la toamnă – să nu ardem etapele)!. Banii si-au schimbat proprietarul (jumătate din suma pe un an). Aşteptăm începutul anului universitar!

Ca la orice sfîrşit de capitol se impun ceva concluzii.
Experinţa acesta a fost deosebită pentru mine. Pornită din dorinţa de a-mi schimba, din nou, job-ul, în sensul de altă activitate, a fost completată de dorinţa de a demonstra, mie în primul rând apoi celorlalţi, că pot mai mult.
Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu am stat prost la capitolul încredere în mine însămi. Câştigarea acestei încrederi este obiectul unei lupte pe care o port de decenii. Vara acesta a adus, suprinzător şi pentru mine, o determinare iesită din comun. Urmare a deciziei de a da la facultate, am citit subiectele de anul trecut (la mândra facultatea) şi am decis instantaneu că pot da examan pe aceste subiecte. Încrederea că pot, ştiu, voi reuşii, a fost atât de deplină, de covîrşitoarea, că nu i-am putut rezista. Toţi, absolut toţi cunoscuţii mei, familie, prieteni, am fost super surprinşi. Ca dovadă că nu sunt un om al deciziilor pripite. Toată experienţa, văzută prin ochiul realist, avid de a înregistra fidel reacţii umane, amuzat şi relaxat a unui om de 39 de ani, a fost fabuloasă. Am trait sentimente uitate, sau netrăite vreodată. Totul a fost ca o injecţie cu TINEREŢE, drog extrem de puternic, a căror efecte pozitive nu au dispărut nici până azi. Tonusul phisic a crescut imens, am fost întrebată dacă m-am îndrăgostit, am fost veselă, amuzantă, pozitivă, am avut 18 ani şi nici o grijă.

Luna iulie a anului de graţie 2009 a fost cea mai frumoasă şi mai interesantă lună din viaţa mea.

Trădare să fie, dar să ştim şi noi!

……..în febra aşteptărilor aflăm lucruri noi

Joi dimineaţă apare un anunţ despre contestaţii. Niciuna nu fusese admisă, clasamentul nu se modificase. Mă aştept ca din clipă în clipă să fie afişate listele finale. Ca urmare, dau refresh paginii web cam la 15-20 de minute. La un moment dat apare un anunţ despre domnişoara care fusese admisă prima cu nota 8,25. Curioasă, citesc. Cum este ea studentă în anul întâi la Litere ID şi cum şi-a dorit de mică să facă Jurnalism, bla, bla. Apoi trece la descrierea naraţiunii pe care a scris-o.
„În prima pagină am lăsat de înțeles că îmi întâlnisem marea iubire în Thailanda, la o terasă. Tipul m-a condus la aeroport și mi-a dat un cadou. Eram la coadă la detectorul de metale și lângă mine era un paznic cu un câine care îmi aducea aminte de blănosul meu de acasă. M-am dus să mă joc cu el și a început să se agite pe lângă geanta mea. Ideea e că tipul îmi dăduse un suvenir în care erau droguri. M-au arestat. Am descris atmosfera din închisoare, drumul până acolo și, în final îmi plătise șeful meu cauțiunea, ca să nu-și strice reputația, el lucrând la ambasada SUA în Thailanda”.

Foarte frumos, doar că subiectul suna altfel: “V-aţi întors dintr-o croazieră în jurul lumii. Croaziera s-a devedit a fi aventura vieţii voastre. Povestiţi prietenilor ce s-a întâmplat”

Deci, croazieră înseamnă o călătorie pe apă, se poate verifica în DEX. Asta înseamnă că nu are nici o legătură cu aeroportul. Din închisoare a scos-o şeful ei care lucra la ambasada SUA în zonă. Deci şi ea lucra tot acolo. Atunci cum rămâne cu excursia/croaziera în jurul lumii, fata venea acasă de la muncă nu din concediu. Ca să nu mai spun că am vazut un film cu fix acelaşi subiect, nici măcar naţionalitatea eroinei nu a schimbat-o. Concluzia: fata nu a respectat cerinţa. În această situaţie nu pricep cum a primit notă aşa mare. Sigur, veţi spune că sunt cârcotaşă dar unul dintre membrii comisiei a afirmat „nouă ne-a luat câteva ore ca să scriem o frază. Citiţi cu atenţie textul, fiecare cuvânt este important” Iar respectarea cerinţei se puncta, şi încă la greu.
Dacă scriam şi eu despre vacanţa exotică petrecută la ţară la bunici când m-a muşcat căţeaua turbată a vecinului, căţea care se nărăvise la aventuri amoroase cu dulăii şatrei aciuată la marginea satului, şi despre cum a bătut bunicul la porţile oamenilor în miez de noapte ca să împrumute un cal pe care să-l pună la căruţa care putrezea de 10 ani în şopron şi să-şi ducă nepoata favorită la cel mai apropiat dispensar să-i facă antitetanos în burtă şi dacă făceam şi o descriere frumoasă căţelei, calului şi bunicului, poate luam şi eu notă mare. Dar tot n-aveam ce face cu ea, tot la ID optam.
Probabil că a stors lacrimi din ochii obosiţi de atâtea inepţii ai domnilor profesori, domnişoara, de a reuşit să intre prima scriind despre ce a vrut inspiraţia ei poetică.

Curat-murdar, monşer!

În competiţie

…………apoi la examen şi după

Şi, iată, a sosit si ziua examenului. Pe trotuarul din faţa Universităţii, lume multă. Tineri, grupuri-grupuri, pălăvrăgind veseli, fumând, vorbind la telefoane, alţii însoţiţi de părinţi, părinţi care îi vor aştepta şi la ieşire. Timpul trece lent, trag cu urechea la conversaţiile din jurul meu, copii speriaţi, copii relaxaţi. Aflu că este în mare trend să dai la 2-4 facultăţi odată, şi să şi faci măcar două în acelaşi timp. Aşa ne mai ţinem şi noi la curent cu pasinea nestăvilită pentru studiu a tineretului nostru. Printre noi fac slalom trecătorii. Un tip îl înterpelează cu voce tare pe altul „Fane ce se dă mă aici?” Se face cald. Vine şi momentul intrării în Universitatea, sunt părinţi care şi-ar conduce copii până în clasă dar nu se poate. Urmează instrucţiuni, ceva forfotă, se închid telefonele mobile şi se pun deoparte, o ultimă vizită la toaletă, şi gata, au venit subiectele. Cele 3 ore trec rapid, m-aş fi bucurat să dispunem de jumătate de oră în plus. Pentru subiectele de Creativitatea şi Expresivitatea am scris totul pe ciorne şi am transcris cât de repede şi de citeţ am putut. Am terminat cu 10 minute înainte de termenul limită. Aveam mână înţepenită, nu mai scrisesem atât de mult de ani buni. Am predat lucrarea şi am ieşit strecurându-mă printre părinţii nerăbdători.
A doua zi am citit punctajul pentru proba de Limba Română şi am aflat că aveam 6 puncte. Nu era rău, se putea şi mai bine. Îmi făceam socoteala că voi fi depunctată la naraţiune pentru lipsă de verosimilitate (în versiunea mea niscai piraţi se suiseră pe vas, înarmaţi, să ne jefuiască -de, altă idee mai bună nu mi-a venit şi nu era timp pentru stat pe gânduri) şi pentru construcţia deficitară a personajelor. Dar îmi spuneam că mă scot la Eseul argumentativ care mi se părea destul de reuşit. Aşa a început lunga aşteptare, care s-a sfârşit după câteva zile, mai devreme decât mă aşteptam, când s-au afişat notele. Aveam 6,17, locul 211. Am chiuit de bucurie, am dat de ştire pe ici pe colo şi am început să socotesc care sunt şansele să rămân pe dinafară. Nu părea posibil.
Următoarea zi am mers să îmi exprim opţiunea. Cei clasaţi până la locul 120 vor studia la zi, fără taxe, de la locul 121 mai departe (cu media minim 5) ne vom bate pe cele 230 de locuri rămase. Acestea se vor ocupa în ordinea opţiunilor şi a mediilor. 30 de persoane au primit note de trecere pentru eseu, din ei 25 fiind gata admişi la distanţă. Note mari aici – un 10, câtiva 9, 8, 7. Mă întreb ce notă ar fi primit eseul meu.
În sala cu pricina, ghici peste cine dau? Peste doamna drăguţă de la înscriere. Mă recunoaşte. „Dumneavostră sunteţi persoana cu eseul?!” „Da, eu sunt aia cu eseul” „Nu mai ştiu aţi avut eseu sau nu?” mă întreabă. „Am avut dar nu avea decît o pagină jumate, de aia nu l-am lăsat” „Nu se preciza nicăieri dar colega mea…..” îmi spune parcă scuzându-se. „Nici o problemă, m-am descurcat” îi răspund zâmbind. Completez fiţuica cu opţiunea, semnez într-un registru, mă interesez când se afişează listele finale, îmi spune că mai durează pentru că au primit contestaţii, îmi iau la revedere şi plec.

Mă antrenez….

………şi despre pregătire

„Ei acum dacă tot ne-am înscris, să facem puţină pregătire” mi-am zis eu, simţindu-mă brusc tare harnică şi hotărâtă să rup gura târgului (a se citi a profilor examinatori).
No, Broşură nu am mai găsit, căci m-am întors după câteva zile pentru Broşură. „Nu mai avem de muuult broşuri !!!Dar găsiţi toate infomaţiile pe site-ul nostru” mi s-a spus. Vă sună cunoscut? Şi mie! Noroc cu forumul FJSC unde, în secţinea Meditaţii gratuite, studenţi săritori corectau creaţiile candidaţiilor. Aşa că mi-am făcut frumuşel cont şi am început să citesc la creaţii. Multe creaţii, în 3 zile am citit câte am putut. Bine, peste multe am trecut superficial cu vederea, de fapt mă interesau criticile, în special cele care făceau referire la modalitatea de punctare, la ce se cere de la tânărul viitor jurnalist. Am aflat astfel că nu este indicat să scrii SF-uri. Se punctează creativitatea dar şi verosimilitatea, creearea de personaje nu doar ca descriere fizică ci şi de caracter, se punctează realizarea de atmosferă, de suspans. Naraţiunea ca ansamblu trebuie să curgă frumos, cu introducere, moment culminant şi final, momentele naraţiunii le numesc specialiştii. La eseul argumentativ eram mai lămurită, făcusem ceva cercetări când îl scrisesem pe al meu de înscriere. „Na belea, lucrurile sunt ceva mai complicate decât credeam” mi-am zis. Cam asta a fost pregătirea mea pentru marele examen. Asta în situaţia în care am aflat de pe forum ce pregătiri serioase făceau alţi candidaţi, cu meditaţii şi tot tacâmul. Undeva am citit În ultima etapă a pregătirii se recomandă scrierea a câte unui eseu şi a câte unei naraţiuni pe zi. Să mă apuc acum să scriu poveşti, cam ciudat. Nu-mi venea nici o idee, repede, când citeam enunţurile respective, speram să-mi vină, însă, la faţa locului.