You are currently browsing the monthly archive for July 2013.

Dumnezeu vă dorește sănătate și fericire și să aveți o zi bună oriunde vă duceți și orice faceți dumneavoastră.

Dimineață în troleibuzul 79, o fătucă care solicita un ajutor material de genul ”de care și cum puteți dumneavoastră”. A repetat fraza de mai sus de câteva ori iar pe mine m-a umflat râsul. D-zeu pare a avea o mulțime de purtători de cuvânt în ultima vreme.

M-am întrebat mereu de ce răspunsul pozitiv la acest tip de solicitări este întotdeauna ”recompensat”, în discursul solicitanților, prin revărsarea grației divine (să vă dea D-zeu sănătate, d-voastră și familiei d-voastre / vouă și copilașilor voștri). Respectiv mă deranjează trocul propus – dă-mi tu mie bani (mai rar mâncare) și eu intervin pe lângă cel de sus să-ți dea ție sănătate-fericire-prosperitate. Atâta potență ar trebui să permită solicitantului accesul nemijlocit la bunăvoința divină.

Și tot întrebându-mă cred că am aflat și răspunsul. Formula respectivă acționează asupra audienței ca o vorbă magică, ca un descântec, pe principiul rostește-lucruri-pozitive-ca-să-le-atragi. Din ce în ce mai puțină lume dă bani pe la colț de stradă, dar am convingerea că incantația respectivă are un efect de relaxare a tensiunilor superficiale – ca un strat subțire de ulei pe o apă învolburată. Ea dă oamenilor o stare de bine, într-un secol despuiat de sacru, cu un corp bisericesc angajat prea des și prea în văzul lumii în afaceri nu tocmai cușer și a cărui voce dedicată medierii cu inefabilul e percepută ca ineficientă, e totuși cineva care se roagă pentru tine.

În rest mă aliniez urării creatorului: același lucru vă doresc și eu vouă, tuturor.

Deși este logic, natural, de bun simț chiar, că atomii mei și ai tăi s-au întâlnit cândva prin blana vreunui astralopitec sau prin solzii vreunui uriaș aligator preistoric, că ei au fost parte intrinsecă a creierului sau testiculelor vreunui Socrate/Atilla/Hitler/Stravinski, pentru mine aflarea acestei vești a fost ușor șocantă. Brusc m-am simțit cam ca atunci când afli un secret murdar de familie, despre întâlniri incestuoase și acuplări nerușinate – incitată și oripilată în același timp. Read the rest of this entry »

Susțin și particip