Doar o linie
subţire ne desparte
extrem de fină, fără moarte,
o distanţă
subtilă
minimă, aproape
inutilă.
E locul dintre eu
şi tu
e acolo chiar
de-i spunem nu
Iar de te-ating
şi tu mă simţi
şi degetele-mi
sunt fierbinţi
e golul doar pe
care îl presez.
În el amprenta degetului
o păstrez.
şi te ating cu
golul între noi
e acolo chiar de
suntem goi.
Doar o linie
subţire ne desparte.
Îţi spun din nou,
e fără moarte!
Iar tu mă rogi
s-o rupem, s-o tăiem
în zdrenţe lungi
s-o sfâşiem
cu rugăminţi
cu scrâşnete din
dinţi.
Când n-am putut,
când n-am mai
vrut,
nici fruntea să
ţi-o mai sărut
am stat
privindu-te prin ea.
Prin linia
subţire. Dar ce grea!
Ai stat şi tu şi-ai
aşteptat
să vezi de plec
sau de-am plecat.
Aici sunt încă,
eşti şi tu
şi tot ce spunem
este nu.
Mai stăm puţin
în ceasul cel mai
plin
de amintire şi
declin.
Şi zăbovind,
sporovăim
ne amintim că ne
iubim.
Apoi uităm
complet
de ce-am mai stat
că ne-am dorit să
fi plecat.
De-o parte şi de
alta ei veghem
cu ochii plini
d-un dor suprem.
Şi ne privim şi
ne zâmbim
şi ne certăm şi
ne iubim …

Advertisements