You are currently browsing the monthly archive for June 2012.
Speranţele şi aşteptările mele nu au fost în zadar – colecţia de titireze prinde formă, culoare şi avânt. Pe neaşteptate – aşa cum e frumos şi se cuvine – prietena mea, cunoscută în blogosferă ca Tetris, a relansat ideea. Dacă pe actualul – Patriotul – vi l-am prezentat într-un post precedent, pe noul-nouţul, numitul Apolodor, vi-l ofer spre admiraţie – atât şezând cât şi în mişcare.
Are “fusta” largă şi centrul de greutate jos, dansează ca dervişii rotitori – lung şi coerent.
De vă pică în priviri vreunul şi vă amintiţi de mine, nu ezitaţi!!
Răzvrătirea
Într-o seară, un bob s-a pus de-a curmezișul. ”Ce ne tot înșirăm, ca mărgele pe ață, ca un șir de culi cărând poveri, ca furnicile în marșuri lungi? De ce nu ne spiralăm, elegant? Uite așa.” A împins, a îmbrâncit, a presat, s-a răsucit, apoi a cedat, căci celelalte boabe nu l-au urmat. Era primul în care se trezise conștiința de sine.
Dacă strigi în oglindă
te auzi strigând
ori răspunzându-ți?
Petra mea, întrebată de mătușa într-o senină dimineață ce-și dorește de ziua ei (4 ani), a spus într-un suflet ”Șapcă albastră de băieți”. Mai dorea și altceva? Aparent, nu. Mătușa a întrebat părinții ce i-au luat. Trotinetă, deși Petra are bicicletă de mai bine de un an. Cică așa a vrut ea.
Să nu vă închipuiți că a uitat de șapcă. Peste weekend, Petra, aflată în deplasare și-a primit darurile în cadru festiv. Au existat cu siguranță mai multe întrebări, dar una dintre ele a fost: ”Șapca de băieți unde e?!”. Ghinion: șapca era, cu tot cu mătușa, la București.
Așa că luni seară eram așteptată. M-a întâmpinat cu un strigăt: ”A venit Cătăina cu șapca de băieți!” (Dap, literele L și R sunt substituibile în nepronunțarea lor). Petra – numele tău e nerăbdare! Îmbujorată de entuziasm și-a pus șapca și a savurat aplauzele asistenței. Apoi mătușa i-a spus, arătându-i punga de cadouri la care nu aruncase nici măcar un ochi: ”Uite, pisoiul are și el șapcă albastră de băieți!” Petra a privit-o atent – mătușa s-a temut că va întreba de ce nu e și șapca ei din denim- apoi și-a sucit cozorocul pe o ureche și ne-a privit fericită. Acum lucrurile erau complete.
Încă o poveste despre cum s-a clădit visul american. Hell on Wheels, un serial pe care vi-l recomand. Îl găsiți și pe vplay. Și are niște muzici…
Episodul 9 se deschide cu o luptă între albi și indieni, în slow motion, pe acest fundal sonor, efectul e răvășitor.
*timshol (thoul wilst rule) = liberul arbitru, un concept fundamental al Vechiului Testament.
Sunt licenţiată în Publicitate.
Licensed to advertise myself, cum ar veni….
Bannere colorate, zdrențuite;
sub teii înfloriți
tomberoane revărsându-se;
porumbei cu piept bombat
curtează indiferente porumbițe;
vacanța de vară în 1,2,3….
sudoare, praf, istericale;
în iunie, orașul.