Românii şi (ne)ştiinţa

Rezultatele parţiale ale unui sondaj de opinie, admirate de mine ieri la TV şi perfect sintetizate de Mad Mike, au produs asta:

Ana Aslan ar fi cumpărat Pronto

Un paralelipiped transparent de sticlă. Înăuntru o masă, un fotoliu şi o duduie cu un spray Pronto în mână. „Am aşezat-o pe X-ulesca în acest cub de sticlă şi am rugat-o să şteargă o jumătate de masă cu Pronto şi una cu o cârpă uscată” spune vocea din off. Duduia se îndeletniceşte cu ştersul mesei conform indicaţiilor, apoi se relaxează pe fotoliu, pe braţul lui, etc. „După o săptămână verificăm diferenţa” Duduia se apleacă tandru peste suprafaţa lustruită a mesei care se dovedeşte a fi prăfuită inegal, datorită calităţilor lui Pronto evident, şi şopteşte răguşit (de foame?, de sete? ) „Da, aşa este!”
Deci, pentru a dovedi ce poate face Pronto, duduia este închisă într-un cub, presupus etanş, de sticlă. După o săptămână, fără să respire, fără să bea, fără să mănânce, fără să-şi facă nevoile, e la fel de proaspătă. De fapt, uimitor e că mai trăieşte.

Aşa cum spunea un banc: Există două variante
1. Firma de advertising care a realizat acest spot a greşit, cu certitudinea, concluzia. Calităţile de bun lustruitor pentru mobilă ale lui Pronto sunt doar un bonus. Pulverizarea lui Pronto într-o incintă închisă aproape ermetic conservă în mod natural, spontan viaţa umană. El practic suspendă timpul, sau modifică percepţia organismului uman asupra trecerii lui, astfel încât o săptămână trece peste noi cu efectul cu care trec câteva ore.

2. Firma producătoare, Johnson, a dat o grămadă de bani pe un spot absolut idiot cu care posturile TV ne asasinează, lent, aşa cum se aşază praful pe mobila ştersă cuPronto.

Cum din experinţele personale cu produsul în cauză, în spaţiul unui locuinţe, efectul descris la punctul 1 nu se verifică, rămâne varianta 2.

ai noştii ca brazii

Joi seara – Cireaşa de pe Tort. Noua echipă este constituită din: o domnişoară blondă pe care nu ştiu de unde să o iau –bine că au ştiu organizatorii, un domn politician pe care nu-l cunosc, domnul Naty Meir -catindat (să trăieşti nene Iancule!) la preşedenţia României şi, last but not least, Evelyn Badea – jurnalistă.

Prima seară găteşte – nu, nu e bine – prestează, doamna Badea. În această aventură, dumneaei pleacă de la redacţie după ce îşi pudrează puţin figura, îşi atârnă legitimaţia de gât si ne declară: „Mie îmi place să scriu. Apar şi pe la televiziune, dar cel mai mult îmi place să scriu. Pe la televiziune am început să apar la 10 ani de când m-am apucat de scris” Îmi fac mental un semn, să nu uit să dau o căutare pe Google să mă lămuresc şi eu ce scrie doamna. Ea continuă: „Eu sunt foarte sinceră, îmi place să spun omului adevărul, mereu, nu mă ascund după deget” Da, aşa este, doamna ţine să spună tot ce gândeşte, nici nu are importanţă dacă a întrebat-o cineva ceva.

Ne anunţă că în acestă seară va găti ouă umplute, salată aşa-zisă bulgărească, caşcaval pane şi o prăjitură delicioasă pe care o ştie de la mama ei. Apoi se urcă într-un taxi şi ne comunică: „Fiind o persoană foarte comodă şi stresată din cauza jobului, îmi place să merg cu taxiul” În piaţă se opreşte să cumpere ardei. „Mie îmi plac aşa, mai proaspeţi” spune în timp ce alege 3 ardei. Serios??? Nouă, celorlalţi ne plac ăia mai veşteziţi. Urmează taraba cu castraveţi. „Vreau nişte castraveţi verzi. Aşa mi-a spus mie mama că trebuie să fie, cât mai verzi” Noroc că vânzătoarea nu avea de vânzare şi alte culori de castraveţi, aşa că a mers repede. Vede o legătură cu usturoi uscat şi cere: „E prea mult, vreau doar un căţel” în timp ce trage de o căpăţână. „O căpăţână” spune vânzătoarea. „Da, dar să fie cu sevă” Ce înseamnă să-ţi placă să scrii!! Devii poetic şi când nu e cazul. Trece la roşii care trebuie să fie roşii, zemoase şi gustoase. Pune câteva în pungă, apoi îşi aminteşte că trebuie să nu se dezmintă şi îi cere vânzătoarei să îi taie o roşie să vadă cum arată înăuntru. Femeia se conformează iar Evelyn comentează: „Aţi văzut ce cârcotaşă sunt? Arată foarte bine, nu putem să o lipim la loc dar o luăm aşa.” Uf! Vânzătoare a răsuflat uşurată. Dacă îi cerea stimabila clientă să lipească roşia la loc?! Despre ouă se interesează cât sunt de proaspete. De, dacă nu este scris pe ele decât o dată, nu tu o bârfă mică, nimic, doamna nu este interesată să citească. Caşcavalul este solicitat din cel mai tare şi nu foarte gras, şi cumpără ce îi propune vânzătoarea, iar şunca (pentru salată) o alege -de Praga- ca să nu fie foarte afumată. Mai cumpără, deşi nu ni se mai arată, smântână, iaurt, vin, suc şi oţet (de 9°, pentru murături).

Ajungem şi în bucătărie. Ouăle sunt puse la fiert, scoase, decojite, apoi tăiate în două. Evelyn scoate gălbenuşul şi se declară nemulţumită de lipsa de disciplină a găinilor producătoare. N-au fost în stare să centreze gălbenuşul în ou. Se trece la realizarea umpluturii. Gălbenuşurile sunt pasate cu furculiţa şi amestecate cu ceva muştar şi maioneză. Urmează un sfat: “Pentru jurnalistele tinere care vin acasă la 11 noaptea şi pleacă a doua zi dimineaţă, umplutura nu doar se omogenizează ci se şi freacă” V-am spus eu că doamna are multe cuvinte la ea şi trebuie să le folosească chiar dacă devine redundantă, ca să nu spun pleonastică.

Ouăle sunt umplute cu respectiva compoziţie cu ajutorul unei linguriţe, pentru că doamna nu are în dotare un poş. “Mie nu-mi place să fie doar o spârcâitură, îmi place să simt umplutura acesta delicioasă pe care, cred eu, că am făcut-o” spune, în timp ce mozoleşte oul cu minunata umplutură care nu arată deloc grozav. Aşează ouăle pe un platou şi se gândeşte să le stropescă cu maioneză. Dar, vezi bine, maioneza nu este ok aşa cum este. “Maioneza o amestecăm cu puţină smântână cu 12% grăsime, sănătoasă, ca să mai ia din greaţa maionezei, apoi punem puţină lămâie ca să evităm să folosim sare“ ne dădăceşte în timp ce pune în combinaţia cu pricina ceva Hellas. Dacă maioneza s-ar vedea în oglindă după ce ai amestecat-o cu smântâna aia sănătoasă şi plină de gelatină, cu siguranţă i s-ar face greaţă. Ouăle, băltind în sosul de mai sus, sunt ornate cu câte o frunză de pătrunjel.

Vine rândul salatei. Roşii, castrarveţi, ardei, şuncă se taie, se pun într-un castron, în mijloc se pune sare, destulă, apoi se desface oţetul. Da, oţetul de 9° de care pomeneam mai devreme. Il gustă şi constată că este prea tare aşa că-l diluează cu ceva apă. Din off, Horia Vârlan face semne disperate. Nu pune oţet la salatele de roşii, nuuuuu!!!!! Ţi-ai găsit, ce doamna nu ştie ce şi cum?!?

Între timp, doamnei îi sosesc ajutoare, o tânără colegă (şi prietenă).

Evelyn se apucă de făcut caşcavalul pane. Pune într-o farfurie făină şi începe să treacă prin ea feliile de caşcaval. Urmează un nou sfat, adresat femeilor măritate, de acestă dată: “Dacă aveţi acasă un soţ mai zgârciob puneţi mai puţină făină sau preparaţi-le când nu vă vede” Mai bine le învăţai să pună la loc în pungă făina rămasă. Aşa chiar făceau economie. Felii de caşcaval trecute prin făină (procedeu ce risca să destabilizeze bugetul unei familii) urmează drumul ouălor bătute, apoi al tigăii – cu puţin ulei că trebuie să gătim sănătos.
Salatei bulgăreşti, nu c-ar fi, dar aşa îi spune Evelyn, pare că îi lipseşte ceva. Nu, nu sare şi nici oţet, altceva. Un sos tzatziki în viziunea inovatoare a doamnei Badea. Se amestecă smântână, din aceea sănătoasă cu 12% grăsime, cu iaurt, usturoi şi castravete curăţat de coajă şi dat pe răzătoarea mică. Rezultă o zeamă lungă, complet neapetisantă. Absorbită de propria creaţie Evelyn este avertizată de prietena ei că lucrurile nu sunt ok cu caşcavalul din tigaie. Prietena/ajutorul spune ”Cred că s-a întâmplat ceva rău cu caşcavalul. Vino tu că nu vreau să stric ceva” Bucăţile lipite şi extrem de rumenite sunt scoase cu chiu cu vai din tigaie. Noroc să au mai rămas câteva bucăţi de caşcaval care vor fi prăjite într-un vas de teflon, cu şi mai puţin ulei. Horia este dezamăgit şi de acestă a doua tranşă, Evelyn este însă mulţumită. Apoi, ca printr-o magie, ne este prezentat desertul, pe care l-a făcut mama.

După venirea musafirilor vizionarea mea a fost întreruptă, aşa că nu am aflat cum a fost primită osteneala Evelynei şi nici ce punctaj a obţinut. Horia s-a amuzat copios. Iar eu am rămas cu întrebarea: cât de bine poate să scrie doamna? Dornică să elucidez misterul, am căutat pe google sperând să pot citi online ceva articole scrise de dumneaei. Nu am găsit articole dar am găsit blogul doamnei. Primul lucru pe care îl observi este poza. Genul de fotografie artistică care se făcea prin anii 70 la fotograful din cartier şi era apoi înrămată şi atârnată pe perete la loc de cinste. Răsfoind puţin blogul am lămurit şi misterul. Doamna Evelyn Badea scrie precum vorbeşte. Prost.

* Nu am pretenţia că dialogurile sunt citate fidele. Cele mai bune expresii ale doamnei mi-au fugit din memorie. Regret că nu le-am notat când le-am auzit. Evelyn Badea profesează ca jurnalist dar este absolventă de Litere. Ceea ce mi se pare chiar mai grav.