You are currently browsing the category archive for the ‘prin oraş’ category.

Dimineată, în 311, un cuplu trecut de 50 de ani se țineau de mână. Ea aveam în voce tonalități de fetiță răsfățată și în posesiunea strângerii de mână spaima unor uriașe singurătăți. El accepta ”ancorarea” și conversația cu detașare.

”Știai că azi e ziua mea? E Sf. Nectarie. Mă cheamă și Nectaria.”

”Nu, nu știam.”

O stație mai târziu, la fel de mână-în-mână, dar mai aproape de scaunul pe care stăteam.

”Știai că azi e ziua mea?”

”Mai întrebi de multe ori?!„

”Nu, dar te întreb, știai că mă cheamă și Nectaria?”

”De unde să știu, dacă nu m-ai spus…”

Ea face o scurtă pauză apoi:

”Da’ maică-ta n-are prin casă calendare bisericești?”

El răspunde, într-n stil clasic masculin, la întrebarea explicită, evitând-o pe cea implicită:

”Are, chiar vreo două.”

”Mă întreb cu ce să-i servesc pe colegi… N-am cu ce și nici nu-mi pasă.”

El tace.

Se eliberează un loc, ea îmi șterge urechea dreaptă cu cotul în răsucirea care avea să o conducă spre scaun fără ca să dea drumul mâinii lui. Cobor la Armenească lăsându-i așa, conectați.

Advertisements

Stropi de ploaie, frunze galbene

alergate cu un gârbaci nevăzut;

crengi gesticulând imprecații;

nori mărșăluind – cenușii legiuni.

Vântoasele.

A început școala. De ieri. Dimineața RATB-ul e plin de puștani bronzați și surescitați – vorbesc tare, mai mulți deodată: voci subțiri – pițigăiate și voci masculine – în schimbare se suprapun într-un vacarm de dări de seamă, laude, interogări, nume de profi, cursuri, propuneri, căinări. Rucsacuri, genți de umăr, plete, foială – autobuzul pare incapabil să-i conțină.  Urcă în grupuri, coboară așișderea, când o fac se lasă o liniște ca de început de lume.

În cursul zilei RATB-ul  – și orașul în general  – se umple de persoane în vârstă aflate în stadii variate de degradare fizică și mentală – mirosuri grele, haine ponosite, priviri tulburi, monologuri, discursuri, sarsanele, pungi jerpelite, mâini care tremură, capete care bâțâie, încălțăminte scălciată, unghii murdare, urme de ojă, urme de vopsea de păr, icnete, bastoane, târșâieli, poticneli, tăceri. Multe, nesfârșite tăceri.

Prima zi care miroase a toamnă adusă de vântul de azi-noapte, câțiva castani entuziaști au înflorit a doua oară, șoferul de pe 311 ascultă Rock FM dat tare – TNT, you’re dynamite, o mamaie în fața mea bate tactul pe sacoșa de rafie, aflu că revista Rolling Stones a realizat un clasament cu cele mai reușite interpretări vocale rock – primul clasat: Queen cu Bohemian Rhapsody – iar eu citesc, printre chitare și percuții, The Wind in the Willows. 

  • Miercuri, ora 07:40

Controlorul: ”Apăsați 1; 2 multiplică călătoriile. Aaa, sunteți două persoane, credeam că doar una, iar butonul 2 multiplică călătoriile. Poftim, luați o broșură!” (broșura fiind un carton albastru împăturit în două)

  • Sâmbătă, ora 10:20

Eu și Petra. Eu: ”Ne îndreptăm spre ușă. Pe acolo. Ține-te de bara aia galbenă”. ”E portocalie” mă corectează ea.

  • Luni, ora 07:50

Șoferul, la telefon: ”Luăm niște mici și niște cârnați, câte o casoletă. Și un pui”.

  • Vineri, ora 18:00

O femeie, la telefon: ”Nu mai vreau să mai trăiesc cu el. Că nu mai vreau. Trebuia să mă caute când s-a eliberat, nu după o lună. Trebuia să mă sune și să zică Bună, fă, unde esti? Stai acolo, că vin și eu. Eu așa știu că se face.” Are un cărucior cu un copil mic adormit și un băiețel, probabil de vreo 2 ani, pe lângă. La un moment dat se răstește la cel mai mare că nu stă locului, apoi îi arde o scatoalcă și îl trântește fără menajamente peste piciorele celui din cărucior, cu discursul: ”Stai cuminte, că coborâm”. Copilul plânge, în autobuzul aglomerat e cald. Un bărbat intervine: ”Ai grijă de copil, vorbești la telefon în loc să ai grijă de el”. Femeia ripostează: ”Vorbesc da, vorbesc, și ce?!” Cel bătut, cu mucii curgându-i în gură, plânge uitându-se în sus la bărbat. ”Nu da în copil, de ce dai în copil!?” spune el mai departe iar femeia începe să țipe. ”Dau în el, fac ce vreau, eu l-am făcut, el îl omor!” Autobuzul ia foc: ”Cum să omori copilul….”, o voce de femeie strigă: ”Sun acum la protecția copilului!”. Femeia începe să înjure, lumea huiduie.

Cobor, coboară și ea.

  • Luni, ora 19:30

Două puștoaice de vreo 10 ani cu o mămică. Vocea din off: ”Urmează stația Mihai Bravul”. Una dintre copile: ”Mihai Bravul?!” Mămica: ”Da, așa se numește următoarea stație”. Copila repetă: ”Mihai Bravul….” Realizez că nu știe ce înseamnă bravul, mă gândesc să-i spun, apoi renunț.

Bannere colorate, zdrențuite;

sub teii înfloriți

tomberoane revărsându-se;

porumbei cu piept bombat

curtează indiferente porumbițe;

vacanța de vară în 1,2,3….

sudoare, praf, istericale;

în iunie, orașul.

Politică și semne

Combinația de semne Dan Diaconescu – Partidul Popular este generatoare de amuzament pentru mine. Un amuzament rece, căci ce legătură poate exista între capitalistul Dan Diaconescu și popor?!

În afișele electorale pentru primăriile bucureștene apare el și candidatul, amândoi cu pumnul drept strâns și degetul opozabil ridicat – un gest roman, nu românesc, încadrând sloganul campaniei: ”Poporul ia puterea!”

Primul moment de panică: ”Din nou?”

Senzaționalistul – nu există cuvântul?, nici o problemă, îl inventăm acum!, limba este cel mai viu organ al omului (sic!) – demagogul, capitalistul, populistul Diconescu se joacă cu vorbele, el vrea să apeleze și oamenii subțiri cu trimiterea sa la democrație (demos- kratos).

Și totuși, cine (mai) reprezintă popopul astăzi?! Data trecută când poporul a luat puterea știam cine era el – își pusese uneltele muncii pe stemă. Acum, vă întreb și mă întreb, cum arată poporul și cu ce semne iconice s-ar reprezenta el?!

Vă aștept cu propuneri. Și, vă rog, fără bere la PET și pungă de semințe.

Al doilea moment de panică: Și dacă poziția pumnului se inversează, dacă speranța grațierii se transformă în condamnare la moarte?

Litere nobile 

În Colecția Nobel, lansată de ceva vreme de Jurnalul Național și Editura Art, astăzi Silja – Frans Eemil Sillanpaa. Comparată cu marquesianul Cronica unei morți anunțate, în detrimentul acesteia, de către Bianca Burțan Cernat, e deja o lectură care promite.

Update: 23 mai

Întrebare: De câte ori poți comenta de la același IP, sub nume diferite?!

Răspuns: Până acum de 10 ori. Primul a fost aprobat.

Concluzie: Nțțțțț

Decizie AGA:  Eu și alter-ego-ul meu am hotărât în unanimitate: Acest blog nu este un spațiu publicitar. Restul regulilor rămân neschimbate.

Read the rest of this entry »

Pentru că a început sezonul furtunilor de vară și e rău de trăznet vă împărtășesc o soluție preventivă pe care am auzit-o dimineață în 311: să nu pleci de acasă fără un bob de tămâie, un bob de piper, un grăunte de usturoi și puțină sare – le pui în celofan și le legi în colțul batistei.

Combinația de ingredinte magice m-a cucerit:

  • Tămâia – moștenire a politeismelor care aducea sacrificii prin ardere, fumul parfumat rezultat duce la ceruri devoțiunea noastră, este reprezentarea Sfântului Duh și alungă toții dracii;
  • Sarea este numită în popor ”Mama lui Dumnezeu”, adăugată în pâine are rolul de catalizator al valențelor sacre ale acesteia;
  • Usturoiul e anti-vampiric prin excelentă – prin extensie, alungă spiritele rele;
  • Piperul m-a nedumerit un pic, deși m-a și bucurat – a hint of a spice – dar nu îi vedeam locul în schemă până ce nu am privit mai atent – trebuiau să fie 3 bobi de ceva, 3 e un număr magic consacrat.

Cum a ajuns însă biciul de foc cu care dă Sf. Gheorghe după draci să fie asimilat unei forțe malefice ce necesită utilizarea armamentul apotropaic greu, nu prea înțeleg.

Cerul de oțel –

coșuri de cărămidă îl țin

în echilibru

Susțin și particip