You are currently browsing the monthly archive for February 2013.
In 45 de state americane scrisul de mana va deveni de anul viitor materie optionala in scoli. Aceleasi state au decis ca in locul caligrafiei elevii sa studieze ca disciplina scolara – Word-ul. In Marea Britanie, 40% dintre persoanele participante la un sondaj de opinie au declarat ca nu au mai scris nimic de mana de mai bine de 6 luni. In aceste conditii, ce se intampla daca nu vom mai invata sa scriem – intreaba publicatia franceza Le Point intr-un material pe aceasta tema care a fost preluat de RFI.
Tehnologia dă dependență. Și cărțile ard la 451 grade Fahrenheit. Ne-au mai rămas cuneiforme și hieroglife, papirusuri și pergamente, tomuri prăfuite și mucegăite prin biblioteci uriașe a la Borges în care doar șoarecii din familia lui Firmin mai citesc. Avem din ce în ce mai rar bilețele de amor fixate cu magneți pe frigider și din ce în ce mai des liste de cumpărături, nu vom mai avea în curând ziare, ci doar pliante cu desfășurare de cearșaf, bune pentru litiere, colivii, coșuri de gunoi, pentru curățat ceapă și cartofi.
Aveam caiete dictando din care se confecționau minunate aparate de zbor mai grele ca aerul și cornete pentru semințe de floare. Caiete pe care zgâriam încet, cu limba scoasă printre dinți de atâta efort, litere – mici și mari. Pe care, mai mari fiind, le făceam bilețele care circulau printre bănci, pe care notam primele versuri dar și pe ultimele.
Avem Moleskinuri la prețuri prohibitive pe care le exibăm doar pentru a ne nota întâlnirile de afaceri, cu telefonul și e-mail-ul aferent – aferați și ocupați în acest secol al luminilor de neon. Avem cărți de vizită – colorate, transparente, plastifiate. Avem agende telefonice electronice, urări codate în biți, apeluri în așteptare, SMS-uri cu ”ne vedem diseară, așteaptă-mă…..nudă”. Avem (încă) contracte de muncă, facturi, avize de plată, notificări – se oprește gazul/curentul; mâine vine pensia; caut garsonieră de închiriat -, reclame nesolicitate, fluturași, pomelnice puse împreună cu 5 lei în mâna popii, avertismente – nu parcați, garaj; nu trântiți ușa, păstrați liniștea.
Dezvoltăm fobii pentru cărțile tipărite sau teorii cu aere ecologice în care nu tăiem copaci ca să scriem pe ei ci ca să-i ardem pentru a produce energie. Electrică. Pentru device-uri, gadget-uri, Ipad-uri, iPhone-uri, tablete, e-Readere……….
Tehnologia dă dependență. Iar cărțile ard în memoria unora dintre noi și încep să fumege la 232,777 grade Celsius.
Orașul, un glob de sticlă.
Undeva, sus
îngerii se bat
cu inepuizabile perne.
Întrebare: Ce fel de cărți vă plac?
Răspuns: Îmi plac cele care se aseamănă cu cărţile bune de bucate: tratează un fel clasic, descriu ingredientele şi felul în care se combină, dar nu garantează nici un rezultat.
*Matei Pleșu – din acest interviu Read the rest of this entry »
Cimitir
Ea trece agale pe alei
în zăpada de ieri
nici o urmă
*Pentru bunica mea care s-a mutat dintre noi într-o altă dimensiune – una inefabilă.