You are currently browsing the monthly archive for August 2014.

descărcare ”Cum simte Domnișoara Smilla zăpada” a apărut la Editura Univers în 2009, într-o  traducere a lui Valeriu Munteanu. Eu am ales să o citesc în format ebook și în engleză.

Literatura nordică ne este cunoscută mai ales prin seria de thriller-uri și policier-uri publicate de Editura Trei. Cartea de față este un astfel de roman de acțiune, dar reușește, cumva, să fie mai mult decât atât.

Smilla Jasperson, eroina cărții, mi-a amintit de Lisbeth (Bărbați care urăsc femeile) a lui Stieg Larson – asocială, rebelă, independentă, cu o copilărie dificilă, ultra-specializată. Iar asemănările se opresc aici. Read the rest of this entry »

Advertisements

Când s-a trezit era noapte și liniște, mirosea a tămâie, fum de lumânări și descompunere. A trecut un picior peste marginea de lemn, apoi pe celălalt și s-a oprit. Acasă. Ar trebui să meargă acasă, ar fi trebuit să fie deja acolo. Cineva se va îngrijora, cineva se îngrijorase deja, cineva….. Apoi și-a amintit. Da, mai avea un drum de făcut, dar nu acum, nu singur. Vor veni cu siguranță să-și ia la revedere, cu toții. Sau aproape cu toții. Așa că s-a întors, a pus un genunchi pe năsălie, apoi pe al doilea, s-a ridicat ușor – extrem de ușor – și s-a întins la loc în coșciug. Prin voalul care-i acoperea fața, prin pleoapele închise, un colț de lună furișat prin fereastra capelei îi zâmbea.

A doua zi au venit cu toții. Aproape cu toții. Unii erau deja dincolo. Le-a ascultat vorbele, șoaptele, lacrimile, gândurile, emoțiile și a rămas liniștit gândindu-se că nu și-a șters tălpile înainte să se așeze. Fusese întotdeauna de părere că nu-i normal să te sui în pat încălțat. Apoi și-a amintit. Nu părea să mai conteze. Era pe drum.

*C.P. – Resquiescat in pacem

Și atunci am hotărât să ne împerechem.

Adică să fim

unitari, dar complementari

antagonici și inseparabili

ireconciliabili, inconfundabili

și reciproc referențiali,

mi s-a explicat.

Sfioasă în fața erudiției sale

am vrut să aflu dacă vom fi

cumva dihotomici.

El m-a liniștit:

vom fi ca stelele binare

rotindu-ne într-o strânsă

dedicată îmbrățișare.

 

Și atunci am spus că

mă mai

gândesc.

Îmi verific regulat căsuța de Spam

știu că atunci când vor permite

călătoria în timp

îmi voi regăsi jumătatea cea pozitivă

de atomi

acolo.

descărcare (1)

L-am cunoscut pe Gaiman prin intermediul Zeilor săi americani. Am continuat cu Fii lui Anansi și Nicăieri. Am trebuit să ajung la Good Omens ca să apreciez cum se cuvine modul capital în care omul refuză să se ia în serios. Evident că prietenul Terry Pratchett și-a adus aportul așa cum ne așteptam. Odată cu Praf de stele lumile gaimaniene s-au rotit brusc și periculos spre basm. Apoi mi s-a întâmplat CoralineThe Graveyard Book și, recent – așteptata, pândita – The Ocean at the End of the Lane. Și vă spun că abia acum, cu această cheie care sunt personajele sale copii, pot să-l descifrez pe Gaiman.

Read the rest of this entry »

Susțin și particip