You are currently browsing the category archive for the ‘binar’ category.

E 9:24 PM. Ar trebui să scriu – am de făcut un proiect interesant: Comportamentul consumatorului de rock versus cel al consumatorului de manele. Un ppt concis şi un eseu debordant.

Până acum: Read the rest of this entry »

Advertisements

”Știi la ce m-am gândit?!” mă interpelează alter-ego-ul meu pe când mă pregăteam de un nou episod din The Guardian

”Cu ce?” întreb

”Ha, ha, ha! Am râs, acu vrei să știi?” se strâmbă el

”Sunt numai urechi” mă amuz eu în timp ce-mi potrivesc căştile

”M-am gândit să ne facem niște cadouri” și zâmbește larg

”Adică să ne cumpărăm lucruri” zic, dubitativ

”Nu, măi, să ne facem cadouri” gesticulează, răsucind brusc ambele mâini cu palmele deschise în sus

”Tu înţelegi noțiunea de cadou?! Ceva ce primești fără să ceri, uneori și fără să-ți dorești, care nu te costă nimic, pentru care și-au bătut alții capul….. ” îl dăscălesc, pregătindu-mă să dau play

”Evident că știu” țâțâie el, ofensat

”Și atunci ce vrei”

”Să ne facem cadouri. Reciproc.” mă privește cu ochi mari, așteptând

”Ok! Eu mi-aş dori să repar maşina de spălat. Tu, cam ce ţi-ai dori?!” întreb pe un ton înalt,  cu tensiunea tinzând spre 16

”Nimic special, doar o zi pe care să o petrecem împreună. Doar noi doi ”

Tăcere. Mă găseşte moşmondeala pe la cablul de internet.

“Ce zici?!” întreabă el

“Sigur! Hai să, hai să stabilim o zi. Da?” zic eu, întoarsă cu spatele ca să nu vadă că am roşit.

Cad pe gânduri. Oare ziua promisă poate fi considerată un cadou? Conform propriei mele definiţii se pare că da. Apoi îmi amintesc de maşina de spălat. Shit!

……………….. sau vizionând filme.

  • Up in the Air

“A îmbătrânit!” comentează alter-ego-ul meu.

“Da” oftez eu “dar frumos”

——————–

“Ce picioare urâte are….” constat eu despre tânăra psiholoagă

“Şi totuşi are dreptate” meditează el

——————–

“Ce rahat! Părea destul de implicată” zic eu

“Mda, clasic!” mârâie el “educaţie a la Hollywood”

  • 13 Assassins

“Iach!! Câtă cruzime!” mă oripilez eu

“Femeia aia nu avea sprâncene?!” se întreabă el, cu întârziere de mai multe cadre

—————————–

“Ăsta e film făcut pentru străini. Japonezii nu vorbesc aşa” mă lămuresc eu rapid

“Pentru americani, da! este el de acord cu mine

“Ce porcărie! Tăranul ăla n-ar fi îndrăznit nici să ridice privirea darămite să facă asemenea comentarii despre samurai” mă dezamăgesc eu

“Asta e tipologia de antierou american” consimte el

—————————–

“Vrei să pariem care dintre ei supravieţuieşte?” mă întreagă plictisit

“Păi probabil ţăranul” zic eu “Lung mai e!”

  • True Grit

“Fătuca asta e precoce sau vor să ne spună că aşa descurcăreţe şi înfipte erau domnişoarele din nord-vestul american?! Nu de alta dar eu ştiam altceva despre educaţia lor” mă irit eu

“E dată-n mă-sa!” zice el admirativ iar eu îl privesc lung

—————————-

“Na, ziceai că nu-i un western clasic!” mă persiflează el

“Păi, nu-i!” oftez eu “E pe stilul lui Wild Wild West The Quick and the Dead. E feminist”

—————————

“Ce avură frate cu bietul cal?!” mă  foiesc eu

“Era epuizat!” mă lămureşte el, superior

“Da, şi?” zic, dând semne de nervozitate “Gestul e inutil!”

“Nu e inutil, adaugă o doză suplimentare de dramatism” mă dăscăleşte el

“Puahh! Hollywood, aşa cum ziceam”

…………….sau cum să devii propriul tău bancher.

Vineri, cu două săptămâni în urmă:

”S-au dus banii, de data asta chiar trebuie să scot de dincolo!” am mârâit eu în barbă (dincolo însemnând un cont de back-up cu ceva bani rămași pe fundul sacului)

Alter-ego-ul meu, care până atunci era ocupat cu privitul pe fereastră, tresare brutal și întoarce privirea spre mine.

”Ce-ai spus?” face el.

”Am spus ca nu mai am bani, o să scot de dincolo.” repet eu cu grijă.

”Pe ce ai dat banii?!” mă întreabă el, încruntându-se.

”Păi: ultima rată la școală…..” încep să enumăr eu, apoi îmi iau seama. ”Ce, ești dus? Știi prea bine pe ce s-au dus!” mă enervez.

”Am stabilit că de dincolo nu scoatem, nu?!” îmi șoptește el printre dinți.

Ridic din umeri. ”Am stabilit, dar ce vrei să facem?! Îi punem înapoi.” spun eu cu o siguranță pe care nu o simt de fel.

Se întoarse cu spatele la mine, rămase așa, încordat. Consideram discuția încheiată când îl aud.

”Dacă scoți, pui la loc cu 50% mai mult!” Mă privea pe sub sprâncene cu mare atenție.

”OK!” zic, după o pauză, știind că va sta ciocan pe capul meu să mă țin de cuvânt.

Așa că astăzi, zi de leafă, am de returnat 300 de ron. Cu dobândă cu tot. Alter-ego-ul meu așteaptă vigilent intrarea banilor în cont, eu mă gândesc la leafa ciopârțită și îmi spun: Wabi-sabi, o fi de bine.</p

Aseară mi-am scos alter-ego-ul cultural la spectacol de balet – Baiadera la ONB.  Coregrafie clasică, tocmai de pe la 1877, marca Marius Petipa, muzică – Ludwig Minkus. Despre Baiadera se spune că de nu-ți place, nu-ți place baletul. Read the rest of this entry »

”Ninge” spune alter-ego-ul meu.

”Ninge” repet ca un ecou.

Privim pe fereastră armata de fulgi care mărșăluiește împinsă din spate de vânt. Pare că se grăbește undeva, dar unde?

”Ninge” șoptește el, ca pentru sine.

Mă mulțumesc să dau din cap afirmativ.

”E frumos…..” spune, cu un mare semn de întrebare în glas.

Ridic din umeri. Ninge.

Problema spinoasă: ”Să merg sau să nu merg la târg” a fost soluționată cu majoritate de voturi la ședința pe care am organizat-o în această după-amiază și care tocmai s-a încheiat. Invitat unic: alter-ego-ul meu.

”Nu mergem la târg” am deschis eu discuția problemei aflate pe ordinea de zi

”Nu putem să ne mai gândim?” mă întreabă el melancolic

”Ba da” spun, la care îi sticlesc ochii ”Ne-am gândit, nu mergem” reiau după o scurtă pauză

”Ăsta e pluralul majestății, sau ce?! Eu n-am nimic de spus?” se stresează el

”Ai ceva de spus?”

”Propun să mergem” se îmbățoșează

”Motive?” îmi iau eu ton inchizitorial

”Cărți, doar două târguri pe an, cărți…..” se ambalează ca o McLaren Honda în pole position

”Week-end-aglomerație, tone de cărți necitite, week-end-aglomerație” îi tai eu elanul

”Hai măi să mergem, că e frumos!”

”Nu e frumos, e aglomerat. Ce, ai uitat cum a fost la ultimul?! Când ai jurat că nu mai calci la Gaudeamus?”

pauză îmbufnată

Așa cum spuneam, cu majoritate de voturi s-a decis: ”Gaudeamus, not this time!”

Ieri după amiază s-a lăsat cu socializare.  11 câştigători, din cei 12 ai face@book 2, ne-am întâlnit cu gazdele noastre, LibHumanitas, la Absintheria Sixtina, în jurul meselor rotunde, a pungilor cu daruri şi a sticlelor cu Shiraz Cabernet australian. Pentru că online e bine dar face to face lucrurile capătă alt contur. S-a discutat despre cărţi, despre e-book-uri – un proiect al librăriei online – despre următoarea ediţie face@book, despre cine, cum, de ce a scris recenzii (poate prea pretenţios nume pentru rezultate), despre bloguri, despre noi – posesorii de bloguri, despre ei – librarii noştrii, despre vrute şi nevrute. Cunoştinţe noi, oameni variaţi şi interesanţi.

“Ai avut limbariţă aseară!” mă apostrofează alter-ego-ul meu.

“Vinul, drăguţă! Vinul şi oamenii.” îi răspund zâmbind subţire pentru că da, are dreptate.

“Înţeleg că vinul te-a ajutat să le faci oamenilor capul calendar.” insistă el ştiind că se află pe teren solid.

“Doar câtorva persoane. Am şi recunoscut iar ei au avut amabilitatea să nege” mustăcesc eu, amintindu-mi.

“Oameni politicoşi. Şi rezervaţi” mă săcâie el.

“Hei, nu i-a legat nimeni de scaune. Fiecare a spus la revedere fix când a dorit” mă apăr eu.

“Ai vorbit prea mult!” concluzionează el, sec.

“Ok, ok! Dar am spus lucruri interesante, este?!

“Părerea ta!”

Mama mea, ce stil are să-mi strice cheful….

Alt sfârşit de săptămână, alţi bani cheltuiţi cu folos, am spune noi, pe publicaţii şi pe suplimentele lor. De ce spun noi, păi pentru că alter-ego-ul meu nu mă lasă să trec pe lângă chioşcul de ziare fără a solicita prada mult râvnită. Aseară am avut un scandal monstru:

“Luăm Dilema” mi-a spus el imperativ,

– ton care nu mi-a plăcut aşa că am mers mai departe

“Hei, ce faci? Nu stabilisem că luăm Dilema?” deja impacientat

“O luăm mâine, când luăm şi Adevărul” am încercat să-l calmez

“De ce să n-o luăm acum?” spuse el, dorindu-se persuasiv

“Citeşti Dilema diseară?!” am replicat uşor enervată

“N-o citim…….?” a bătut el în retragere

“Nu citim, ne uităm la The Tudors” am închis eu discuţia

– afurisit cu pretenţii culturale

Aşa că azi am luat Dilema cu tot cu Gaiţele şi Adevărul cu tot cu Fidelio.

“Hai să citim o carte de vacanţă” mă tot pisează alter-ego-ul meu de câteva zile. “Una în care  să ne pierdem ca altădată”

“Avem o listă uriaşă de opţiuni. Ce să fie?”

“Ceva amuzant sau poate un SF, un horror……”

“Superficialitatea ta mă uimeşte!”

Alter-ego-ul meu a scos limba la mine şi pe Terry Pratchett din bibliotecă.

Susțin și particip