Be patient. No matter what. Don’t badmouth: Assign responsibility, never blame. Say nothing behind another’s back you’d be unwilling to say, in exactly the same tone and language, to his face. Never assume the motives of others are, to them, less noble than yours are to you. Expand your sense of the possible. Don’t trouble yourself with matters you truly cannot change. Expect no more of anyone than you yourself can deliver. Tolerate ambiguity. Laugh at yourself frequently. Concern yourself with what is right rather than who is right. Never forget that, no matter how certain, you might be wrong. Give up blood sports. Remember that your life belongs to others as well. Do not endanger it frivolously. And never endanger the life of another. Never lie to anyone for any reason. (Lies of omission are sometimes exempt.) Learn the needs of those around you and respect them. Avoid the pursuit of happiness. Seek to define your mission and pursue that. Reduce your use of the first personal pronoun. Praise at least as often as you disparage. Never let your errors pass without admission. Become less suspicious of joy. Understand humility. Forgive. Foster dignity. Live memorably. Love yourself. Endure.

Evidențierile îmi aparțin. La ele revin, pe unele nu doresc să nu le pierd din vedere, altele nu-mi sunt naturale, dar le doresc uriaș.

*John Perry Barlow – Silicon Valley visionary, the EFF founder (and sometime Grateful Dead lyricist) – died în February 2018, age 70.

Advertisements

Milano în august este un oraș pustiu. Localnicii au închis ferestrele și obloanele, au încuiat ușile și au plecat. În masă. La mare, la munte, la oriunde altundeva. Străbătând străzile goale, ca turist, poți crede că barbarii coboară din nou, deja, Alpii – scapă cine poate. Sau o fi intervenit imvazia zombi cât erai tu în avion…. nu, uite oameni, vii. Puțini, dar vii. Orașul pare locuit de negri, arabi și chinezi. Sunt – sau par că sunt – în lipsa nativilor – foarte mulți arabi. Iar chinezii au un cartier al lor, măricel, care miroase a sos de soia și are sonorizare mixtă italo-chino. Read the rest of this entry »

Naval Ravikant a vorbit la The Knowledge Project, podcastul lui Shane Parrish vreo două ore. Printre altele, despre sistemul actual de învățământ. Sigur, se referea la cel american, dar în satul global în care trăim, perfect aplicabil sistemului românesc.

Să ne înțelegem, am trecut personal prin școală – și în comunism și în capitalism (sic!) – și am o nepoțică de 10 ani, deci un strop de insight pe ce înseamnă învățământul modern. Scuze, ”modern”. Read the rest of this entry »

Seth are talentul rar de a pune în cuvinte lucruri pe care le-ai gândit sau experimentat și tu, personal, cu o concizie și acuratețe pe care o admir și pentru care îl invidiez în egală măsură.

Dar când regăsești pas cu pas în cuvintele omului propriile-ți tribulații pe marginea unei alegeri complicate, zâmbești larg-larg și recitești și te uimești și te simți, măcar pentru câteva zeci de minute, foarte-foarte isteață. A se citi capacitată de Sistemul 2. 🙂

Difficult decisions

These are the decisions that are forced on us, the ones that feel unfair, the ones where there are no seemingly good outcomes.

How to proceed?

  1. Acknowledge that it sucks. That you’d rather not be in this situation. That it’s not what you hoped for. You can return to this step as often as you like, but don’t permit it to have anything to do with the other steps in the process.
  2. Consider the sunk costs. The things you did to get to this point, the hard work and investments you made to have what you had until recently. Now, ignore them. They’re sunk. They have no connection to the decision you need to make.
  3. Outline your options. None of them are as happy as you’d hope. None are perfect. All involve a measure of discomfort. That’s okay, because that’s what’s on offer. Write them out.
  4. Now, consider each option based on the future, not the past. Ignoring the sunk costs, ignoring what you deserve, which of these options offers you the happiest series of future days, weeks and months? Choose that one. Don’t look back. Go.

Începuturile ne iau prin surprindere. Au viteza și grația unui arc reflex. Ele pur și simplu sunt, se întâmplă. Deodată. Un mecanism cu ceas ticăia de ceva timp în umbră. Ultima bucățică de informație a fost adăugată. Un alt mecanism, cu arc, a fost eliberat. Asta vom gândi mai târziu, retrospectiv.

Începuturile n-au nici un plan și pregătirea pare făcută pe genunchi iar șansele de succes ar face să râdă orice statistician mai de doamne ajută.

Dar începuturile au acea prospețime naivă, acel entuziasm copilăresc al lui ”ce fain, hai să o facem și pe asta”. Începuturile au întotdeauna, la vedere, un sticker cu ”Este posibil”. Sunt vibrante, vopsite în culori aprinse, de pensula unui artist naiv. Nu, nu-s roz. Sunt fucsia.

Ele trebuie abordate cu încredere, cu umilință, cu nerăbdare stăpânită. Trebuie luate așa cum sunt. Simple, în naturalețea lor, ca niște schițe. Le veți analiza cu siguranță mai încolo……

În meandre mă întorc la tine.

Uneori cu uimire

”ah, așa arăți acum….”

și mirările au ochi mare, de copil

și nici o noimă

cum n-a avut nici seara aceea în care n-ai mai venit.

Cu disperare, alteori

”m-am rătăcit, mă primești?”

și disperările durează cât o ploaie de vară

fulgere zdrențuind albastrul

picături perplexe, în cădere.

Sau mă răsucesc spre tine

ca trezită din somn

bâjbâind în lumina mijită

împiedicată-n vise

”Unde, unde ești? Unde?”

Și doar rar, cu ocazia vreunei comete

mă întorc la tine cu nesaț

”E bine aici, cu tine…..”

Și atunci mă gândesc să rămân.

Ratările sunt un construct social, nici un cimpanzeu nu-și va strica zenul de primată și nici nu va pune bot – mai mult decât are deja – că alt individ din grup și-a tras în seara asta un culcuș mai fain ca al său sau că prinde mai multe termite cu paiul. Nu, va sta acolo, ciucit, și va învăța de la maestru, ocazional se va scărpina în cap, dar atât.

Ratările sunt comparații, ele sunt formulate comparativ cu realitatea altora, care în acest caz devine ”realizare”. Ratările sunt contabilizate în economia internă cu semnul negativ și cum suntem genetic programați să detestăm pierderile și să le evităm cât putem – loss avoidance – ele ne dau o stare de disconfort. Și disconfortul ăsta lucrează insidios pe stima de sine.

Ratările sunt bătăliile pierdute în războiul de uzură pentru menținerea stimei de sine.

Așa că, într-o zi mi-am convocat generăleasa – stima de sine – la raport. Și ea mi-a comunicat, înțepată, așa, că toate ratările care ne-au bucurat cu prezența lor până în prezent, sunt reținute în beciuri, hrube și mansarde, legate fedeleș, că sunt practic inofensive, doar că se mai tânguie în răstimpuri nelăsând-o să doarmă.

Am dat să întreb cum stăm cu prevenția, dacă avem străjeri pe ziduri care să ne avertizeze în caz de pericol, dar deja îmi întorsese spatele spunând că e tare-tare ocupată. Și privirea pe care mi-a aruncat-o! Ascuțită ca o katana în lumina dimineții. Bârrrr.

Astăzi este ziua când vă întreb cum stați cu fericirea? Aud? Pfff, știu, ați dat-o pierdută…..Găsitorului recompensă?! Nope. Nici nu era mare lucru de capul ei, era fickle, nestatornică, evanescentă, iluzorie, insuportabil de inconsistentă. Nimic de capul ei, overestimated, un vibe, așa, o modă, un bull-shit, până la urmă? Ce-ai, cucoană, cu noi? Nu-ți mai toci unghiile pe tastatură, aiurea! Read the rest of this entry »

Eu sunt aia care crede în intuiție. Și nu crede că e musai feminină, dar nici prea des altfel. Eu sunt aia care crede în intuiția ei. Read the rest of this entry »

Merg la bazin aproape zilnic, practic 6 zile din 7. Sunt o înotătoare mediocră, asta ca să fiu drăguță cu mine însămi. Dar, în mod predictibil, perseverența își spune cuvântul și de la 10 bazine chinuite, cu opriri frecvente la ”mantinelă”, am ajuns în decurs de o lună la 40 de bazine, adică 1 km, în serii de 20+10+10. Read the rest of this entry »

Susțin și particip

Advertisements