You are currently browsing the monthly archive for September 2011.

Am luat tramvaiul de la Armenească spre centru, până la capăt, pe Cavafii Vechi, în spatele Bisericii Sf. Gheorghe Nou.  Adică 2 stații. Aproape de colțul rotunjit format de Cavafi și Calea Moșilor se află trei prăvălii: Haine de piele, Blănărie și una cu ușa și ferestrele acoperite cu foi multicolore de hârtie, Rochii de mirese și accesorii. Ceea ce îmi amintește de expresia Ace, brice și carice, lame și chiloți de dame. Românul s-a născut poet, cu siguranță. Și amator de calambururi, dacă e să ne luăm după vesela vociferare a micului comerț: Luați-vă de păr. Agrafe ; Luați-vă de păr. Basmale ?! Read the rest of this entry »

Advertisements

Cu vreo două luni în urmă mi-a intrat în cameră, pe seară, un gândac zburător. A zbârnâit prin jurul becului, indecis, apoi s-a aşezat. Era verde cenuşiu, o culoare de camuflaj aş zice, aproape triunghiular, cu elitrele strânse într-o carapace cu aspect de cuirasă.

L-am prins cu un serveţel şi i-am redat libertatea. După două zile s-a întors, el sau vreun prieten de-al lui. Amice, ţi-am zis, n-ai ce căuta aici! a fost remarca cu care l-am expediat în aceeaşi manieră. Credeţi sau nu, peste câteva zile am dat peste altul (sau peste acelaşi?!) şi tot aşa. Eu îi eliberam, ei reveneau. Unul a stat câteva zile până l-am dibuit, îl auzeam doar zumzăind uneori. Devenise plictisitor. M-am întrebat dacă o fi vreo destinaţie de vacanţă, camera mea, o aventură uşor periculoasă, de povestit prietenilor: Mergi acolo, bâzâi, te învârţi, o scoli din pat să caute un serveţel, o lavetă, ceva, o auzi cum bombăne, te mai foieşti un pic apoi te dai prins şi ea te scutură pe geam. Cool, bug!!

Sâmbătă, pe la prânz au intrat doi deodată, unul s-a oprit pe calorifer, celălalt a poposit pe draperie. Eram pe fază, pe amândoi i-am evacuat odată. Or fi fost în luna de miere.

Sâmbătă, pe seară, alter-ego-ul meu a răcnit la mine

”Mergem la teatru. Acum!”

”Esti dus, ce-ai?!” m-am întins eu, căscând cu poftă.

”Mergem. La Novecento. Zice una lume că merită, ziceai că mergem” insistă el

”Mda, ziceam, dar e ca târziu……” mă eschivez eu, leneșă.

Credeți c-am scăpat? Scapi de nebuni?! Duș, îmbrăcat, ieșit pe ușă în 2o de minute. Un militar de carieră ar fi fost mândru de mine.

Am ajuns la timp? Am ajuns. Moartă de sete, un răcan mai priceput ar fi luat și bidonul cu apă în misiune. Mi-am înjurat alter-ego-ul – în gând că n-aveam chef de scandal – și am căutat Aula. În hol, bufet.

”Apă” îmi șoptește alter-ego-ul meu.

Strâng din dinți și cer o apă. Cât credeți?! 4 lei!! Resemnată, cultura costă nenică, îmi caut un loc în sală. Frumoasă sală, mică, cochetă, fotolii comode, ambalate verde praz. Desfac dopul, beau, privesc lumea.

Apare Claudiu Bleonț târând un troller, ochelari de soare, jachetă de in albă – mariner style, începe să vorbească și să se agite, se adresează câte unei tinerele din primele rânduri, se fâțâie, gesticulează, totul cu lumina aprinsă. După vreo 15 min mă gândesc să plec – nu eram primul dezertor – Claudiu dispare în culise, ”acum e momentul” îmi zic, momentul trece, mă răzgândesc, era răcoare, stăteam comod, îmi savurasem apa, îi mai dau o șansă. Claudiu se întoarce, se agita de colo-colo, transpiră, se mai auzea câte un râset din sală, îl aud pe sărite, cu pauze lungi, câte 2-3 cuvinte din când în când. Mai stau 15 min, Novecento – copil abandonat în troller-ul despre care vă spuneam, crește pe vasul de croazieră X, inexistent în fața lumii, fără acte, fără cetățenie, s-a făcu mare, cântă la pian, jazz. Cred că e destul, îmi zic și ies discret.

Apoi am făcut turul librăriilor mobile și mi-am luat cărți. Avea dreptate Will, totul e bine când se termină cu bine.

Publicată în anul 1969, The Human Zoo, este continuarea altei cărți extrem de cunoscute, Maimuța goală (The Naked Ape). Nici nu știți cum ascultam laudele aduse de varii persoane acesteia din urmă. Cu, puțin spus, neîncredere – eram convinsă ca o carte scrisă acum 40 de ani nu-mi va aduce  decât prea puține informații noi. Ei bine, m-am pripit. Ochiul atent al zoologului și etologului englez a înregistrat și ne explică o mulțime de atitudini și comportamente pe care nu le vedem, nu le pricepem sau le luăm ca atare. Prin comparație cu fauna care populează grădinile zoo, iată fauna umană urbană. Cu siguranță vă veți recunoaște, pe ici pe colo, în punctele esențiale. Read the rest of this entry »

Dacă v-ați visat scriitori măcar o dată – de două, de trei ori –  în viață, iată o oportunitate de a scoate manuscrisele de prin sertare sau de pe hard-disk-uri. E vorba despre a doua ediție a Concursului Literar Național ”Incubatorul de condeie” – un proiect AdLittera – concurs lansat printr-un articol cu titlul Cuibarul penițelor de aur, 2011.

Cred că cel mai interesant aspect, în afară de publicarea textelor câștigătoare, este organizarea de ateliere de creație literară, sâmbăta, în perioada concursului. Sună bine, dacă nu vă deranjează atâtea metafore din sfera privată aviară.

E toamna, spune calendarul, dar meteorologii anunță o vară indiană. Cultura, reprezentată prin 7 muze, a decis să iasă din spațiile aero-condiționate și să se expună dezinhibat, outdoor. Străzile din jurul Bibliotecii Centrale Universitare ”Carol I” (dar și aula BCU) se vor numi – pentru o săptămână începând cu 17 septembrie – Strada de C’Arte.

Ediția pilot a acestui festival cultural vă invită să coborâți în cetate pentru: cărți, teatru, film, arhitectură, muzică, ateliere de creație. Luați cu voi de vreți tableta sau laptop-ul – cu net-ul face cinste Orange.

Un om care se laudă că nu-şi va schimba părerea este un om care îşi ia sarcina să meargă numai în linie dreaptă, un nerod care crede în infailibilitate. Nu există principii, există numai evenimente; nu există legi, există numai împrejurări; omul superior merge mână în mână cu evenimentele şi împrejurările pentru a le conduce. Dacă ar fi să existe principii şi legi fixe, popoarele nu le-ar schimba aşa cum schimbăm noi cămaşa. Un om nu e obligat să fie mai înţelept decât întreaga naţiune. Read the rest of this entry »

Ce-am găsit o fi al tău?

Așteptam tramvaiul. Stăteam pe un gărduleț montat de municipalitate și citeam. Știu că nu-i civilizat să stai pe gărdulețe dar nici din partea municipalității nu a fost civilizat să pună băncile pe marginea trotuarului. Așa că, după ce am tras în piept gazele arse ale mașinilor oprite la semafor, cu țevile de eșapament duduind la un metru de mine, am trimis conștiința civică să tragă un pui de somn și m-am mutat șapte pași mai în spate, pe gărduleț. Era incomod dar era umbră. După o vreme surprind o mișcare rapid din dreapta. O duduiță, aparent  moldoveancă de peste Prut – năltuță, bălaie, cu ochi albaștri – vine glonț spre mine, se oprește la doi pași, scoate un sunet de uimire, se apleacă, pare a culege ceva de jos, se ridică și întinde spre mine mâna stângă cu palma deschisă (în dreapta ținea un sandviș jumătate consumat – cu șuncă). În palmă se afla o verighetă groasă dintr-un material auriu. Am privit inelul, m-am gândit să-i spun că probabil nu e din aur dar am renunțat și am zis doar ”Nu-i al meu, mulțumesc!” Cu palma întinsă a insistat ”Eu n-am ce face cu el” iar eu am repetat ”Nu-i al meu, mulțumesc!” Atunci a schimbat tonul și solicitarea ”Vreau să iau ceva de mâncare” M-am abținut să privesc spre sandviș și am spus doar ”Îmi pare rău” A dispărut instantaneu. Abia atunci am înțeles schema în toată simplitatea ei covârșitoare. Probabil că duduița s-a întrebat ce nu e în ordine cu mine.

Și ce dacă n-ai carnet

Pe o mașinuță parcată – un model mic necunoscut mie, aducând vag cu Tico-ul autohton -stă scris cu litere viu colorate: Car rent – un număr de tel – Pentru cei cu permisul suspendat. Curioasă – ce să faci cu o mașină dacă n-ai carnet – dau o căutare pe Google.

Astfel aflu de EcoVehicule Business Concept, importator al vehiculelor Microcar. Gamele Classic, M.Go Familly și DUE sunt din categoria mopedelor, deci se pot conduce de la 16 ani fără permis și fără înmatriculare, gama Electric necesită permis de subcategoria B1. Și da, oamenii le și închiriază celor cu carnetul suspendat. Mi pare chiar fain.

Din avatarurile celebrității

De dimineață în troleibuzul 70. Un exemplar reprezentativ al etniei rrome – pigmentație, trăsături, lanț gros de aur cu medalion peste T-shirt negru – stă pe scaun lângă ușă. Un tip stă să coboare – eu nu-l văd, e cu spatele la mine – dar îl văd pe eroul nostru interpelându-l ”Florin?!” ”Guță?!” Tipul nu dă semne de recunoștere așa că interogația este reiterată ”Florin?!” ”Guță?!” Tipul dă din cap că nu, poate și mormăie ceva apoi coboară. Mă gândesc că a avut un început de zi minunat – astfel de confuzii pot ridica nivelul de self esteem al unora.

Susțin și particip