Cu vânt din pupa

Pentru că sesizez un val de interes pentru provocarea aruncată de DeAgostini și pentru că toată lumea a făcut calculele din care iese barca la un salariu, m-am aruncat vitejește în undele virtuale ale atotputernicului WEB și am găsit multe și frumoase lucruri. Pentru cei interesați, pentru curioși, pentru amatori și profesioniști, pentru pofticioși și îndrăzneți, pentru clătitul ochilor sau doar de fun, iată câteva locuri interesante:

Începem, ca să terminăm repede, cu Ship Modeller a aceluiași DeAgostini, varianta UK. Nu prea multe modele iar prețuri din categoria wow. De mari

Specialiștii –  italieni Corel, Amati, Mamoli, Euromodel și americani Bluejacket – cu modelelor lor istorice și nu numai, de vapoare și numai, cu kit-uri cu grade variate de dificultate.

Modeller,s Shipyard, australienii care oferă modele din lemn ale mai multor firme: Amati, Corel, Bluejacket, Mamoli, Mantua. Foarte frumoase, cu prețuri variind funcție de dimensiuni și complexitate (de la 150 $ până la 2.000 $)

Premier Ship Models, britanicii ce oferă modele gata asamblate, restaurare și kit-uri de la Corel.

Americanii de la Nature Coast Hobby Shop cu un site îngrozitor de urât dar cu modele multe și prețuri decente.

Navomodelism

Vă plac corăbiile cu pânze?! Frumusețea lor și modul în care au modelat istoria lumii? V-ați dori un galion? Unul măricel, 78 cm lungime, 66 înălțime, o reproducere fidelă?  Să-l asamblați singuri-singurei sau în familie. Apoi să-l așezați la loc de cinste. Sau să-l faceți cadou, de vă veți îndura.

Dacă ați răspuns cu da, da, da, acum se poate. DeAgostini a inaugurat seria Mari Corăbii. O istorie a navigației în 100 de numere și galionul ”San Giovanni Battista”, construit în Toscana în 1958, livrat bucățele numai bune de asamblat. Indicații ilustrate și pe DVD, acces telefonic la sfaturile unui specialist și toată înfrigurarea de a construi ceva cu propriile-ți mâini.

Primul număr 7 ron, următoarele apariții săptămînale 15 ron. Al doilea număr cu DVD, peste două săptămâni.

Leapșa cu vise, despre cărți

1. Dacă vi s-ar propune să vă scrieți biografia, cărui scriitor i-ați încredința sarcina aceasta?

Gelu Naum.

2. Care sunt motivele pentru care i-ați încredința lui sarcina aceasta?

Mi-ar plăcea să fie în versuri și cu mult umor așa că alegerea este evidentă. Aș putea fi un alt fel de Apolodor.

3. Este sfârșitul lumii. Ce carte ați pune în capsula cosmică pentru a păstra o ”urmă a umanității”?

Un foarte bogat album de arta (pictură, sculptură, arhitectură)

4. Cum arată pentru dvs. pauza ideală de citit o carte?

E sâmbătă dimineață (deci o eternitate înainte), e liniște, e cald/răcoare, casa e curată, planul pentru masa de prânz e făcut, nu-mi zumzăie nici un fel de griji prin cap, mă așez confortabil, deschid cartea, oftez de plăcere și …..

Sau, idilic: la munte, șezlong la umbră/fotoliu lângă sobă, miros de lemne arse care prevestesc grătarul, căței/pisici tolănite aproape, vacanță, arunc o privire de ansamblu, deschid cartea, oftez de plăcere și….

5. Dacă ați avea puterea de a șterge un personaj de roman care ar fi acela?

Nu aș ”ucide” nici un personaj, eu sunt un cititor umanist.

6. Care sunt motivele pentru care ați scoate acest personaj?

La limită însă, le-aș scoate pe cele de umplutură. Să mai aerisim compoziția.

7. Câți kilometri ați merge pentru a găsi o carte?

Păi s-au inventat serviciile de curierat. Dar, în căutarea unei cărți nu economisesc nici timp nici energie. Uneori mă temperează banii. Și mai cred că eu și cartea dorită ne vom găsi cândva, cumva, eventual pe la mijlocul drumului.

8. Dacă ați putea să vă întoarceți în trecut ce scriitor ați vrea să întâlniți?

Pe Jack London.

9. Care ar fi primele cuvinte pe care i le-ați adresa (în afară de ”bună ziua”)?

Tell me a story with dogs. A life time story of a dog, would be nice. A long one. Please. Poate nu fuge chiar imediat….

10.Descrieți biblioteca visurilor voastre.

O cameră mare, cu un perete vitrat în mare parte, prin care se vede grădina și un colț de pădure; ceilalți pereți îmbrăcați în rafturi cu cărți; la fereastră un birouaș, vizavi două fotolii din piele de culoarea coniacului vechi, mari și adânci- cât să pot sta cu picioarele strânse pe lângă mine, comod;  între fotolii un lampadar curbat care să împrăștie lumina de sus, uniform; sub lampadar o măsuță; pe peretele cu geamuri, deoparte și de alta a ferestrei, două tablouri cu cai; parchet ușor scârțâitor pe jos, de culoarea lemnului de fag; sub birouaș un preș de lână țesut manual, viu colorat, să miroasă a gutui și carte afumată; nici un ceas; pe o consolă proprie un sistem audio performant și o colecția de muzici; la ceas de seară, sub lumina albăstruie care curge prin ferestre, o birmaneză să se aud torcând, nevăzută.

Mi-a dat-o LadyJa, o dau și eu Teodorei, Dariei și Arcadiei. Să vă distrați, eu am făcut-o.

Nu vedeți nimic

Pentru marea majoritate a amatorilor, în sensul dublu de interesați și novici, de frumos, care admirăm tablouri prin muzee sau prin albumele de artă, care avem nevoie de un curs minim de istorie a artei care să ne ajute să încadrăm autori în stiluri și perioade, să înțelegem contexte și evoluții, lecturarea acestor opere este extrem de superficială.

Ce facem noi când privim un tablou este similar citirii unei piese de teatru fără toate acele indicații scenice atașate.

Comoara nr. 16 – Fluorina

Cristalină, viu colorată, fluorescentă și timidă. Tratată cu căldură se topește ușor, curge (fluere) cum spuneau latinii care au botezat-o în consecință: Fluorina. Versatilă, se ocupă de ceramică și lentile, se bagă în sufletul fierului topit, asta când nu generează fluor. Este o delicată, o fragilă – doar 4 duritate – așa că admiratorii săi o poartă tăiată în caboșon cu domul acoperit cu cuarț de stâncă, ca Albă ca Zăpada în caseta ei de cristal.

Ca halogenură e destul de pură, molecular păstrează proporția 1 calciu – 2 fluor. Se întâmplă însă să-și vâre coada metalică ytriul, adânc vreau să spun, înlocuind până la 0 cincime din calciu. Florina de ytriu e colorată violet sau gri și trebuie să am și eu una.

Dar, cu adevărat rupe gura târgului în varietățile sale rubanate. Blue John este maternitatea britanică unde se prăsesc fluorine tărcate spectaculoase. Și pentru că o imagine face cât o mie de cuvinte iată două, preluate de pe acest site.

Bucățica mea este verde pal, de culoarea celei de pe copertă iar la chioșc am lăsat, singură și tristă un exemplar gri pe care îl bănui penetrat de ytriu.

Istoriile periferiei

Motto: ”Își băteau nevestele, se mai tăiau pentru vreo curviștină; altfel, oameni cumsecade” (Eugen Barbu – Groapa)

Lucrare de doctorat, ”Mahalaua în romanul românesc de la G.M. Zamfirescu la Radu Aldulescu” m-a prins ca puține cărți în ultima vreme, m-a prins și nu mi-a mai dat drumul.

Miza: recompunerea imaginii mahalalei bucureștene din imaginile reflectate de oglinzi literare, 3 la număr – Groapa (Eugen Barbu), Maidanul cu dragoste (G.M.Zamfirescu) și Amantul colivăresei (Radu Aldulescu).

Comoara nr. 15 – Calcitul

La Carrara și la Rușchița e marmorean, prin peșteri se prelinge în stalactite, se înalță – picătură cu picătură – în stalagmite, rugos și  rece iar în timpul liber mai construiește scheletele de organisme marine. E un clasic, grecii îi spuneau chal iar latinii calx, noi, modernii, îi spunem Calcit acestui frate bun al Aragonitului.

Este refractar din fire, calitate care se observă cel mai bine la islandez care e dublu-refractar – în perspectiva sa toate contururile se dublează. Tot în Islanda cristalele sale  cresc urieșești, în blocuri de peste 200 de kg.

Vanitos, își pune ochelarii și merge la solar. Tolănit confortabil sub lumina ultravioletă radiază fluorescent în roșu, galben, verde sau albastru, spre permanenta invidie a unora și necondiționata admirație a altora.

E comun, spune lumea, dar ne privește frapant prin ochii unor celebre statui dar și, șlefuit fiind în frumoase bijuterii, cu ochi de pisică, iridiscenți.

Ca-n poza atașată e și eșantionul meu, șocant de strălucitor în planurile sale, incredibil de luminos și prețios pentru o sursă de var nestins și ciment.