Personaj – definiții

TEMĂ: Comparaţi definiţiile cuvântului “personaj” în mai multe dicţionare şi explicaţi diferenţele.

Gheorghe Gh. Gheorghe – Nea Gică  pentru vecini, Gheo pentru amici și Gicuță pentru tânăra sa soție, este o persoană publică. În calitate de președinte fondator al Asociației Iubitorilor Animalelor fără Stăpân (AIAS), organizație fără personalitate juridică – încă, pentru că nu-i așa: „hoții fac legile în țara asta” cum spune el cu năduf oricui dorește să-l asculte, Nea Gică este un personaj. Pe toată raza străzilor Spinelului, Rotocoalei, Domnițelor și Caracudei, este recunoscut ca atare: o personalitate.

Iubitor al patrupedelor slobode – pisici vagaboande și câini maidanezi, cu inima deschisă și la nevoile ciorilor și coțofenelor, fiu devotat și soț iubitor, paznic de noapte la Fabrica de Lipit Etichete, nu posedă animale în proprietate. Pentru că el susține ideea libertății depline a oricărei ființe vii – răuvoitorii i-au sugerat să se ocupe și de șoareci și șobolani.

Pentru locuitorii celor patru străzi, zonă în care activează cu succes AIAS, ziua începe cu Nea Gică la ușile lor, proaspăt trezit din somnul de la serviciu el se înființează în persoană să colecteze resturi alimentare pentru protejații săi. În curtea plină de bălării a unei fabricuțe dezafectate îl așteaptă vreo 15 câini de talii și vârste diferite și vreo 20 de pisici șui. Disputele născute între cele două specii iau sfârșit brusc la vederea binefăcătorului. Hrana este împărțită cu atenție pentru nevoile special ale unora, cu gesturi precise și în cantități bine dozate, se temperează nerăbdări, se aplică ușoare sancțiuni când este cazul, totul în admirația nețărmurită a țâncilor adunați ciopor pe garduri.

Despre Nea Ghiță s-a dus vestea în tot cartierul, în tot orașul de fapt. Un reporter de la un un ziar național a sosit într-o zi, pe la prânz, la Nea Ghiță acasă, i-a cerut permisiunea să-l însoțească în turul zilnic de hrănire și i-a vorbit despre un posibil reportaj cu el ca personaj principal, pe lângă protejații săi ca personaj colectiv. Nea Ghiță i-a oferit o bere și i-a povestit câte-n lună și-n stele despre suflet și sfințenia vieții. Când reporterul a plecat i-a destăinuit soției că se gândește de ceva vreme să scrie o carte al cărei erou să fie – o biografie – cuvintele reporterului despre eroii urbani prinseseră.

A doua zi de dimineața Nea Ghiță nu și-a mai găsit protejații, cei de la ecarisaj trecură pe acolo și îi luaseră ca din oală.

* e vacanţă de ceva vreme…………

Jurnal de bord – 24 iunie

• dimineața și seara rândunelele organizează cursuri intensive de zbor cu progeniturile, aerul se umple de țipetele ascuțite ale părinților coordonând desenarea unor cercuri perfecte, sensul de zbor se inversează periodic, este o foială grațioasă și mobilizantă;
• știi precis locul unde concentrația de bitum depășește valorile normale – după gradul de lichefiere cleioasă a asfaltului în care îți rămân flecurile;
• pentru o ședință de saună este suficient să te plimbi cu RATB-ul, pe la ora amiezii;
• Petra împlinește 3 ani duminică iar părinții și mătușa sunt așteptați deseară la Comarnic, pentru petlecerea ei.

Rătăcită la metrou

Locuiesc în Balta-Albă, am circulat cu metroul zi de zi timp de 19 ani. În Titan am şi locuit aproape 3 ani. Mă consideram expertă: ştiam rute, numele staţiilor şi succesiunea lor, puteam estima durata unei călătorii din punctul A în punctul B, oriunde în București. Până sâmbătă, când m-am rătăcit.

Veneam de la Politehnica spre casă, decisă să merg mai departe, la Titan. Super simplu, vine trenul, te urci, cobori la Titan. Zis și făcut. La staţia Nicolae Grigorescu o voce masculină anunţă: “trenul circulă în direcţia Anghel Saligny” Eu citeam Papagalul lui Flaubert deci eram puţin distrasă – prietenii ştiu de ce. Aud mesajul şi-mi zic “sa circule, cine nu-l lasă”. Apoi aud: “Urmează staţia 1 Decembrie 1918”. La asta am ciulit urechile: Oups, trebuia să urmeze Titan. Uşile se închid. O amintire vagă mi se prelinge prin creier, parcă da, se făcuse o nouă linie spre Antilopa. Buuun, voi coborî la prima, mă întorc, aşa e când eşti căscată.

Cobor pe partea dreaptă, trenul retur intră în stație, mă duc direct la ușa de pe partea stângă – peronul de la Grigorescu fiind unul central. Difuzoarele cârâie: ”Urmează stația Nicolae Grigorescu cu peronul pe partea dreaptă”. No, e clar: e ciudat! Trenul oprește în stație. Una necunoscută. Cobor. Privesc pereții acoperiți cu plastic neted, verde și ieftin. Fac câțiva pași, da, e Nicolae Grigorescu. OK, dar pe unde se iese din  stația asta?! Mă aflu în plin suprarealism. Mai fac câțiva pași în sens opus, o singură persoană pe peron, la un moment dat dispare pe undeva prin dreapta. Evrika, pe acolo trebuie să fie! Regăsesc stația cunoscută, cenușie, cu stâlpi placați cu marmura aia găunoasă gălbui-murdar, un tren sosește în stație, circulă la Anghel Saligny. Scot cartea -mai durează- din tren coboară un cuplu de rromi, amândoi miros, el se așează pe un scaun, ea pe sacoșaa pusă alături. Mă mut puțin mai departe răsuflând ușurată. Mă aflu din nou în realul cunoscut.

– 35%, aşa, de vară.

Elefantul e ocupat.

Paper back sau cartonat

se înghesuie-n cutii,

mari sau doar mijlocii,

si pleacă în patru zări

să cunoscă cititori.

Ubicuitate, da,

de puneţi problema aşa,

e un fel de moş crăciun

ce împarte cărţi pe drum,

fâşâind din foi veline

poate trece şi pe la tine.

Zilele astea are

o ofertă foarte tare,

35 de procente jos

pentru-n preţ mai sănătos.

Eu, amu, n-am rezistat

şi comandă am plasat.

 

 

 

 

Binar

…………….sau cum să devii propriul tău bancher.

Vineri, cu două săptămâni în urmă:

”S-au dus banii, de data asta chiar trebuie să scot de dincolo!” am mârâit eu în barbă (dincolo însemnând un cont de back-up cu ceva bani rămași pe fundul sacului)

Alter-ego-ul meu, care până atunci era ocupat cu privitul pe fereastră, tresare brutal și întoarce privirea spre mine.

”Ce-ai spus?” face el.

”Am spus ca nu mai am bani, o să scot de dincolo.” repet eu cu grijă.

”Pe ce ai dat banii?!” mă întreabă el, încruntându-se.

”Păi: ultima rată la școală…..” încep să enumăr eu, apoi îmi iau seama. ”Ce, ești dus? Știi prea bine pe ce s-au dus!” mă enervez.

”Am stabilit că de dincolo nu scoatem, nu?!” îmi șoptește el printre dinți.

Ridic din umeri. ”Am stabilit, dar ce vrei să facem?! Îi punem înapoi.” spun eu cu o siguranță pe care nu o simt de fel.

Se întoarse cu spatele la mine, rămase așa, încordat. Consideram discuția încheiată când îl aud.

”Dacă scoți, pui la loc cu 50% mai mult!” Mă privea pe sub sprâncene cu mare atenție.

”OK!” zic, după o pauză, știind că va sta ciocan pe capul meu să mă țin de cuvânt.

Așa că astăzi, zi de leafă, am de returnat 300 de ron. Cu dobândă cu tot. Alter-ego-ul meu așteaptă vigilent intrarea banilor în cont, eu mă gândesc la leafa ciopârțită și îmi spun: Wabi-sabi, o fi de bine.</p

Behaviorisme – partea a III-a

După anul 2000 – eterna tranziție sau ecuația bani/muncă/consum