You are currently browsing the category archive for the ‘poezie’ category.
Drumul spre casă
se răsucește labirintic
-îți spuneam-
și felinarele-s reci
și-i vânt…..
Da, toamna asta m-a plătit
cu părăluțe
buchete imense răzvrătite
în vase mici, constrângătoare.
Nu ești atent…..
da, pe drum am cules piersici
erau cât un pumn de bebeluș, ivorii…
De ce au puf?
???
Da, pe drum e frig
cred că e posibil să fie zgribulite.
Ca puful de pe brațul tău?
da, și nu, piersicile-s……
Cât valorează o părăluță?
Hmm….
……pe drum
cârtițele cumpără cu
cinci piersici o zi senină
și cu o mie de părăluțe
o noapte-lumină.
Da, se pare că ai ghicit
la capătul drumului
de obicei lumea suspină.
Buza paharului
săruta-mi-o
pipăie-mi golurile
neîmplinirile, scăpările
trece-ți anonim
fricile prin genele mele.
Nu tresări
iute e dorul, acidă e patima
ingratitudinea urzicătoare.
Aici sunt, aici stau
închide ochii și fă pasul
pe puntea îngustă,
ciulește urechea
noaptea-i o dezmățată
flămândă.
Berzele varsă
prunci peste oraș
și ei cad ca-n vis
ușori, aproape imponderabili
cu sunete moi
se fructe prea coapte
lăsând în pomi scutece fâlfâinde
și în aer o ceața de pudră
parfumată.
Femei și bărbați
cu plete cărunte
se împleticesc să-i prindă
îngreunați
de reumatisme
gâfâind în bastoane
se grăbesc
se întind să apuce
unul, măcar unul
înainte ca anotimpul
centenar
să se sfârșească.
Când am plecat
din casa tatălui meu
cu apelativele târâte,
zdrăngănind
ca tot atâtea inutile
tinichele
trădătoare, nerecunoscătoare
rebelă, căzută
Când am plecat
am luat cu mine doar aripile
-ei ar fi vrut să le las
să iau la schimb
toiagul/spada/arcul-
am pășit pe poarta de răsărit
întunericul o piele străină
iarna un anotimp neștiut
și tăcerea……
Nu, am strâns din dinți
n-am privit înapoi
știam în grădină
Copacul
boltă senină
de verde, putere, preaplin.
Aveam să mă întorc?
Drumul spre casă
se răsucește labirintic
-îți spuneam-
și felinarele-s reci
și-i vânt…..
Da, toamna asta m-a plătit
cu părăluțe
buchete imense desfăcute
în vase mici, constrângătoare.
Nu ești atent,
da, pe drum am cules piersici
cât un pumn de bebeluș, ivorii…
De ce au puf?
???
da, pe drum e frig
e posibil să fie zgribulite
Ca puful de pe brațul tău?
da, și nu, piersicile-s……
Cât valorează o părăluță?
Hmm….
……pe drum
cârtițele cumpără cu
cinci piersici o zi senină
și cu o mie de părăluțe
o noapte-lumină.
Da, cred că ai ghicit,
la capătul drumului
de obicei lumea suspină.
Ticăie anotimpul
prin frunze
Ceața e ascunsă
de frunze
Soarele s-a diluat
în frunze
Vântul e mut
fără frunze
Noaptea
nălucile-s frunze.
Și atunci am hotărât să ne împerechem.
Adică să fim
unitari, dar complementari
antagonici și inseparabili
ireconciliabili, inconfundabili
și reciproc referențiali,
mi s-a explicat.
Sfioasă în fața erudiției sale
am vrut să aflu dacă vom fi
cumva dihotomici.
El m-a liniștit:
vom fi ca stelele binare
rotindu-ne într-o strânsă
dedicată îmbrățișare.
Și atunci am spus că
mă mai
gândesc.
Îmi verific regulat căsuța de Spam
știu că atunci când vor permite
călătoria în timp
îmi voi regăsi jumătatea cea pozitivă
de atomi
acolo.
Zgomotul ușii trântite
reverberând în întunericul
de dincoace,
în poziție foetală aștept
ivirea zorilor,
deșteptarea.
Cimitir
Ea trece agale pe alei
în zăpada de ieri
nici o urmă
*Pentru bunica mea care s-a mutat dintre noi într-o altă dimensiune – una inefabilă.
