You are currently browsing the category archive for the ‘poezie’ category.
Șoptește-mi aceleași vorbe
nu schimba nimic
nici ritmul, nici tonul
nu te opri, nu încerca să-mi spui
prin semne
că vorbele-s goale
că înțelesul a curs din ele ca
vopseaua de pe obloanele vechi
nu pune privire-n pământ
nu ridica din umeri
doar stai acolo și
șoptește-mi aceleași vorbe.
Advertisements
I told you, clenching fists
”it’s not about us, you fool
it’s about this world
’cause where went so much candor
will go more and more
until the hot core of love
shall slowly sublime
in tepid cinders
of impotent lust.”
Without turning around
you shrugged.
Adu-mă acasă –
fă-ți curaj, ia-mă de mână, strânge-mi-o tare-tare
nu mă privi, condu-mă prin gesturi
oarba de mine.
Adu-mă acasă –
nu aprinde lumina
lasă-mă să găsesc singură drumul
bâjbâind după umbra ta pe pereții nevăruiți
Adu-mă acasă –
lasă apa să picure în cadă
lasă perdelele să fluture în vânt,
lasă ușa descuiată
Adu-mă acasă –
nu-mi vorbi, nu mă chema
respiră doar, regulat, ca-n somn
ca-n amintirea mea despre acasă.
Pass the wine,
— outside this wall
under a full moon
mankind is moving like tide
Pass the wine
and play some music
— they dance and laugh, they cry and fight
Pass the wine
oh, this Mahler!
— there will be no virgin left, no corner unspoiled, no body unmarked
Pass the wine
and light up some candles
— the werewolf hour is near, brave yourself
Pass the wine
my lousy shadow.
I starring at my left hand
watching the tendons dance
when fingers flexes,
The texture of the skin
thin and stretchy,
Knuckles and old scars,
Fingernail in need to be re-lacquered.
This hand, my hand
Grasping things,
holding,
squeezing
caressing….
This hand not touching you again.
Afară cad fruze,
ploi,
păsări
Între noi cad văluri,
paravane,
bariere.
Cometele cad
sinucigaș spre soare
Cădem în noi înșine
și nu doare
găuri negre
în colapsare.
Buza paharului
săruta-mi-o
pipăie-mi golurile
neîmplinirile, scăpările
trece-ți anonim
fricile prin genele mele.
Nu tresări
iute e dorul, acidă e patima
ingratitudinea urzicătoare.
Aici sunt, aici stau
închide ochii și fă pasul
pe puntea îngustă,
ciulește urechea
noaptea-i o dezmățată
flămândă.
Berzele varsă
prunci peste oraș
și ei cad ca-n vis
ușori, aproape imponderabili
cu sunete moi
de fructe prea coapte
lăsând în pomi scutece fâlfâinde
și în aer o ceața de pudră
parfumată.
Femei și bărbați
cu plete cărunte
se împleticesc să-i prindă
îngreunați
de reumatisme
gâfâind în bastoane
se grăbesc
se întind să apuce
unul, măcar unul
înainte ca anotimpul
centenar
să se sfârșească.
Când am plecat
din casa tatălui meu
cu apelativele târâte,
zdrăngănind
ca tot atâtea inutile
tinichele
trădătoare, nerecunoscătoare
rebelă, căzută
Când am plecat
am luat cu mine doar aripile
-ei ar fi vrut să le las
să iau la schimb
toiagul/spada/arcul-
am pășit pe poarta de răsărit
întunericul o piele străină
iarna un anotimp neștiut
și tăcerea……
Nu, am strâns din dinți
n-am privit înapoi
știam în grădină
Copacul
boltă senină
de verde, putere, preaplin.
Aveam să mă întorc?
Drumul spre casă
se răsucește labirintic
-îți spuneam-
și felinarele-s reci
și-i vânt…..
Da, toamna asta m-a plătit
cu părăluțe
buchete imense desfăcute
în vase mici, constrângătoare.
Nu ești atent,
da, pe drum am cules piersici
cât un pumn de bebeluș, ivorii…
De ce au puf?
???
da, pe drum e frig
e posibil să fie zgribulite
Ca puful de pe brațul tău?
da, și nu, piersicile-s……
Cât valorează o părăluță?
Hmm….
……pe drum
cârtițele cumpără cu
cinci piersici o zi senină
și cu o mie de părăluțe
o noapte-lumină.
Da, cred că ai ghicit,
la capătul drumului
de obicei lumea suspină.
