You are currently browsing the category archive for the ‘jurnal de bord’ category.

Întrebare: Ce fel de cărți vă plac?

Răspuns: Îmi plac cele care se aseamănă cu cărţile bune de bucate: tratează un fel clasic, descriu ingredientele şi felul în care se combină, dar nu garantează nici un rezultat.

*Matei Pleșu – din acest interviu Read the rest of this entry »

Dimineată, în 311, un cuplu trecut de 50 de ani se țineau de mână. Ea aveam în voce tonalități de fetiță răsfățată și în posesiunea strângerii de mână spaima unor uriașe singurătăți. El accepta ”ancorarea” și conversația cu detașare.

”Știai că azi e ziua mea? E Sf. Nectarie. Mă cheamă și Nectaria.”

”Nu, nu știam.”

O stație mai târziu, la fel de mână-în-mână, dar mai aproape de scaunul pe care stăteam.

”Știai că azi e ziua mea?”

”Mai întrebi de multe ori?!„

”Nu, dar te întreb, știai că mă cheamă și Nectaria?”

”De unde să știu, dacă nu m-ai spus…”

Ea face o scurtă pauză apoi:

”Da’ maică-ta n-are prin casă calendare bisericești?”

El răspunde, într-n stil clasic masculin, la întrebarea explicită, evitând-o pe cea implicită:

”Are, chiar vreo două.”

”Mă întreb cu ce să-i servesc pe colegi… N-am cu ce și nici nu-mi pasă.”

El tace.

Se eliberează un loc, ea îmi șterge urechea dreaptă cu cotul în răsucirea care avea să o conducă spre scaun fără ca să dea drumul mâinii lui. Cobor la Armenească lăsându-i așa, conectați.

Stropi de ploaie, frunze galbene

alergate cu un gârbaci nevăzut;

crengi gesticulând imprecații;

nori mărșăluind – cenușii legiuni.

Vântoasele.

Acum e momentul, vă zic vouă, nărăviților la cărneturi suculente și vouă, iubitorilor de legume colorate și parfumate, să le împăcați pe amândouă într-o farfurie întinsă, întinsă, cât de lungă ne fu vara asta.

Căci nu poate fi păcat mai mare, într-o toamnă bogată când pe tarabele piețelor se îmbujorează ardei capia, gogoșari și roșii, înfloresc cu sfiiciune albe conopizi lângă vărzuce care-și strâng timide poalele sidefate, acolo unde vinete nurlii se dau bine pe lângă dovleceii feciorelnici, morcovii obraznici se trag de mustăți cu păstârnacii cei sfătoși iar cepele se despoaie încet, frecându-se unele de altele sub privirile păstăilor copilăroase și ocheadele țelinelor burtoase, să nu dai o tură și să inviți la tine acasă toată fauna asta legumicolă ca să faci un ghiveci. Scuze, să faci Ghiveciul.

Deci, deșerți matale, din sacoșe, pe neamuri și contingente, agoniseala, faci loc pe masă, te asigură că ai apă la robinet, aduci castroane și castronele, tocător, un belitor de legume și purcezi:

  • desăvârșești streep-tease-ul a 2-3 cepe și le tai mărunțel;
  • epilezi vreo 3 morcovi, 2-3 prostănaci și o țelină cât un pumn de plugar. Tai morcovii și albitura zaruri serioase, de cazino cu pretenții, iar țelina o hăcui măricel, în cuburi cam cât o nucă;
  • te dai bine pe lângă o vânătă măricică, apoi o jupoi sadic în fâșii alternante după care o tai ca mai sus;
  • doi dovlecei subțirei, necurățați, au aceeași soartă;
  • vreo trei capia îi tai peticele, suvițele, cum îți vine, dar rustic așa, fără fițe;
  • le alături niște ardei iuți, din cei verzi, bulgărești, pe care-i golești de semințe și-i mărunțești temeinic, să-și lase capsaicina pretutindeni;
  • iei o conopiduță cât un cap de copil și o faci floricele;
  • faci rost de o jumătate de varză albă (cam 600 gr.) pe care o convingi că-i stă bine fideluță;
  • o mână de fasole – verde ori galbenă – se rupe cu înverșunare și gândul la partidul favorit:
  • 5-6-7-etc roșii se dezpielițează și se taie fără chef, fără interes, dar mare. Frunzele țelinei se toacă mărunt și se dau roșiilor spre amirositoare intimitate;

Iei o cratița mare – 5L – dotată cu capac, încingi oarece oloi de floare și arunci acolo ceapa,  îi arunci în ochi un praf de sare și o astupi. Focu-i temeinic și atenția mare. Când zici că-i gata, vii cu morcov și albitură, le alergi cu lingura  nițel și pui capac. Se înmuiară?! Se. Pui matale fasolica, dovlecelul, țelina și vânăta, căpăcești. Acu’ gagicile încep să transpire, e de bine.

Te mai uiți pe geam, mai fredonezi un cântecel și ridici capacul. Deja miroase într-n mare fel așa că zici să le dai și zvâc – pui capia și ardeii și capacul la cratiță. Vorbești la telefon cu soțul/amantul – ”of, dragă, să vezi ce parfumată te aștept, ia și tu niște purcel, ceafă să fie, da, bine, te pup.” Ridici capacul și decizi că vremea marii umezeli a venit, pui conopida și varza. Căpăcești doar până varza lasă zeamă temeinic apoi destupi. Zici abracadabra cu lingura de lemn – uitai să vă zic, musai de lemn – dai un praf de piper negru-negru și lași să scadă.

Nu ai timp de telenovele, nu te prosti, mai bine speli vasele. A scăzut aproape de tot?, cerci cu furculisionul – intră?, intră – e rândul roșiilor. Acu lași la foc miorlăit să scadă cât îți place de tare. La coadă poți să-l dai la cuptor un picuț, să facă față.

Deci nu, nu punem apă, legumele au toată zeama necesară pentru gătire. Și da, ceafa adusă de domnul și stăpânul tău, tăiată felii, o ungi cu ceva ulei măsline, o blagoslovești cu cimbru și piper și o lași puțin să-și revină. Apoi o pui pe grătarul încins (eu am tigaie grill, dar grătarul pe cărbuni ar fi ooo-la-la). Ce mai lipsește?! Un pahar cu vin/bere și ”săru-mâna pentru masă!”

Aștept impresii postprandiale.

Prima zi care miroase a toamnă adusă de vântul de azi-noapte, câțiva castani entuziaști au înflorit a doua oară, șoferul de pe 311 ascultă Rock FM dat tare – TNT, you’re dynamite, o mamaie în fața mea bate tactul pe sacoșa de rafie, aflu că revista Rolling Stones a realizat un clasament cu cele mai reușite interpretări vocale rock – primul clasat: Queen cu Bohemian Rhapsody – iar eu citesc, printre chitare și percuții, The Wind in the Willows. 

Ochelarii de lună,

umbrela de stele,

cartea ”Tricotaje cu vise nepermise”,

câteva gogoși de mătase

variat colorate și

un borcănel cu grăsime de gâscă.

Bagajul e gata

barca din coji de nucă e amarată

vă aștept la chei

mă veți recunoaște

după flamura turquoise

de pe catarg.

În centrul cadranului

văd anul solar

rotindu-se, încet

încă o dată

până la capăt.

Radio România București și Bucureștii Vechi și Noi au provocat bucureștenii vizitatori de Gaudeamus la un joc colectiv și ușor suprarealist. Cea a ieșit- asezonat cu fotografii ale orașului de azi, de ieri și din secolul trecut, generatoare de nostalgii – a fost tipărit în 2.000 de exemplare oferite gratuit vizitatorilor la ediția din 2011 a târgului dar și Muzeului de Istorie bucureștean, cel care a pus la dispoziție pozele.

Cât de poet este născut românul puteți afla și dvs citind varianta electronică a cărții Povestea trecătorilor din București.


Cineva a căutat catalinacopescu, a găsit doar nişte divagaţii.

——————–

În maşina 311, dimineaţă, scaun liber, mă aşez, scot mânuşile, scot ochelarii, îi şterg cu mânuşile, îi caţăr la loc pe nas, scot carte să citesc – totul sub supravegherea atentă a unui puşti aflat pe scaunul faţă în faţă cu al meu.

Undeva pe la mijlocul drumului, plictisindu-se, puştiul a meşterit ce a meşterit la mânuşi (din fâş, cu un deget) a băgat una pe mână, ajutat de o doamnă aşezată lângă el a băgat-o şi pe a doua, mama l-a somat să zică mulţumesc apoi, la scurt timp, i-a făcut semn să se ridice.

Atunci am văzut ce meşterise – mânuşile aveau mici carabine negre de plastic, el le agăţase una de alta ceea ce îl pune în imposibilitatea de a se ridica, mama a sesizat dimensiunea problemei, el a protestat că vrea aşa, ea a preluat controlul, i-a scos mânuşile din mâini şi la scos pe culoar. Câţi ani avea puştiu’?! 10, pe acolo, poate mai mult. Dar mama zâmbea, lucru care m-a bucurat.

Deci:

  • Pompa de evacuare de la mașinile de spălat automate este o chestie cât pumnul şi se înlocuieşte în 5 min. Dacă vi se întâmplă beleaua şi găsiţi de cumpărat una nouă, dați-mi un mail, v-o montez eu pe nimica toată,  ASAP. Știu (ştiam de fapt dinainte) și ce anume a determinat decesul, lent şi dureros, al pompei mele – de fapt al ai, Indesit o cheamă – o sârmă de la un sutien. O aventuroasă, sârma – a evadat, a scăpat pe un orificiu, a fost agăţată, târâtă, centrifugată de nenumărate, ruptă în bucăţi, totul a durat aproape un an – horror.  220 de ron, cu garanţie un an, m-a costat, dar a meritat, n-o văzusem în fundul gol niciodată. Şi meşterul a evaluat-o ca fiind foarte bine întreţinută. Mașina. N-am avut vorbele la mine să zic mulţam (ea e mai timidă, deh!)
  • Ştiu, o să mă întrebaţi de al meu alter-ego. Şşşşttt, vorbiţi încet, e plecat puţin. Nu, n-am aranjat nimic, e prea din scurt, mai vedem…
  • La voi vine Moşul? Aţi scris, v-aţi confesat/lăudat? Bulina….Cum cine?! Petra, măi! Atâta era ea de mare când am văzut-o eu prima dată – aşa i-am zis, aşa a rămas mult timp. Bulina deci, v-a primi un şotron de abţibildat pe pardosea; prima carte cu Apolodor (ştiu că-i mică pentru ea, dar va creşte – ea, nu cartea); un pachet de cărţi de joc cu animale (cu semne/simboluri despre viaţa şi activitatea lor) şi ceva dulcegării, probabil. Eu?! Îl aştept la anu’.
  • Prime de Crăciun aţi primit?! (Oups! Punctul ăsta mergea ceva mai sus…) Dacă da, să îi cheltuiţi cu spor; dacă nu, nu-i bai, banii n-au adus niciodată fericirea. Ei de unii singuri, vreau să zic.

Susțin și particip