”Ne-am născut cu fricile în noi” cântă băieții de la la Mono Jacks. O parte dintre ele, zic eu, restul sunt dobândite.

În întuneric se ascund monștri. Cum arată ei? Nu știu, dar dacă insist propria-mi imaginația va construi unul și mi-l va furniza. Iată monstrul! E un frankenstein colat din spaime mai vechi și temeri mai noi, cu contururile blurate ca orice chestie necunoscută care se respectă, amenințător așa cum îl afli la capul patului când te trezești din coșmar. Dacă scot monstrul din întuneric, dacă ridic storurile brusc peste silueta sa masivă și mă uit în ochii lui dilii, aproape că-l găsesc inofensiv. Întunericul triplează dimensiunea monstrului ascuns în întuneric. Îmi place cum sună, așa că-i dau pace și merg să mă spăl pe dinți.

Și pentru că nu pot trăi fără, ziua scot din dulap, cu parcimonie, temerile de zi cu zi, fricile sociale și spaimele zilelor ce vor să vină. Am un pachet multicolor, asortabil cu anotimpul, perioada din zi și haina ce-o trag pe mine în grabă sau o caut până plec transpirată și cu capsa pusă.

Fiecare zi începe cu întrebarea retorică: oare cât de relaxată pot rămâne azi? La o verificare sumară, frica aia de penibil s-a diluat serios de la o vreme. Nici valorile nu mai sunt ce au fost, nici judecățile și judecătorii lor. Sigur, rulează în fundal, ca la orice sistem de operarea funcțional, teama de pierdere (aversion loss). C-o fi jobul, cu finanțele și securitatea atașate, c-o fi un parteneriat în care ai intrat și ți-ai antamat sentimentele și așteptările, c-o fi chestie de status, că, deh, ne pasă ce crede lumea și ierarhia e importantă, se găsește mereu ceva să consume RAM pe neuronii mei.

Și dacă nu-mi evaluează nimeni din priviri și cuvinte ținuta, nu-mi discută nimeni gusturile și opțiunile, nu-mi lipsește vorba bună de dis-de-dimineață a cuiva drag, dacă reușesc să zâmbesc în loc să vorbesc, atunci când deschid gura, atunci e cazul ca măcar șeful să vină cu un proiect care să mă bage în trepidații, că e cu necunoscute și necunoscutele se lasă cu teama de ratare.

Da, nici o zi banală, nici o zi fără temeri, nici o zi fără monști domesticiți și ratări gestionate. La limită, dar gestionate. Pentru asta s-au inventat antiperspirantul cu acțiune 24h, scrisul pe blog și prietenii. Ah, da, uitam de vinul roșu. Sec, fără teamă, dar cu moderație.