Ți s-a întâmplat ceva nasol: ți-ai pierdut jobul; te-a părăsit el/ea; te-au călcat hoții; ți-a luat casa foc; ai suferit un accident; cineva apropiat e grav bolnav. Prima reacție pe care o ai – înțepenești. Ca iepurașul prins în lumina farurilor, noaptea, pe șosea. Ca Mowgly captivat de privirea lui Ka, care se ajută și cu vocea. Din starea asta trebuie să ieși rapid, da’ rapid. Că-i păguboasă. Soarele răsare și apune în continuare. Și, pe bune, ce căuta iepurașul pe șosea? Ăștia nu dorm noaptea?

Așa că ieși din înțepenire – singur sau ajutat, aka îmbrâncit de cineva (ocazie cu care afli dacă ai prieteni) și următoarea reacție e una de revoltă. Băi, da’ de ce mi se întâmplă tocmai mie una ca asta? Că io am_muncit/am_fost_fidel/am_încuiat_ușa_și_n-am postat_pe_FB_poze_din_vacanță/asigurare_cine_are?/am_intrat_în_depășire_în_mod_regulamentar. Apoi, după ce te iei cu d-zeirea de piept, îți blestemi ziua nașterii, zodia și ascendentul, dai un pumn_doi în pereți, spargi ceva, strigi, urli, îți zmulgi părul din cap, respiri. Și respirând îți vine așa, ca o boare, ideea că poate ai și tu o parte de vină. (Vorbesc de situațiile care se pretează, desigur.)

Da, da’ totuși, hai, că nu meritai tocmai tu asta. Ăsta e ghinion din ăla de se întâmplă doar odată pe secol…… Și te simți nedreptățit, clar, și pus la colț de providență și te întrebi, retoric, cui i-oi fi greșit tu oare…… Și îți vine să te așezi în cur pe bordură și să plângi cu muci, de mila-ți, da. Și poate și plângi. Apoi, la un moment dat, respiri.

Etapa a doua – asta, de ventilare – e mult mai bună ca prima. Ți-o zic, da’ mi-e clar c-o ști și tu. Ce nu mi-e clar e dacă ști că Universul nu conspiră să te facă pe tine nefericit. Nu, și nici nu e de la oglinda spartă și sarea vărsată. Universului i se rupe de tine, fraiere! Așa că adună-ți zdrențele de mândrie rămase și pune-ți neuronii la treabă. Că ai treabă! Universul ți-a pus un obstacol în drum. Acum ce faci?

Obstacolele sunt făcute să fie:

  • înlăturate
  • ocolite
  • educative, dacă-s insurmontabile

Da, nu e simplu. Da, e deprimant. Da, doare ca dracu.

Dar. Nu-i simplu, dar ne străduim. E deprimant, dar găsim resurse. Da, te rupe pe genunchi, dar durerea e bună, că mobilizează.

Obstacolul e acolo, e treaba ta ce faci cu el. E treaba ta să-l privești cu teroare și să te reașezi pe bordură sau să-l privești în ochi și să decizi să-l dovedești. Nu merge dovedit, nu se lasă clintit, găsește o altă cale, una ocolită. Doar nu te da bătut, fă ceva, acționează. Nu merge nici sărit, nici ocolit, admite că e așa și învață-ți lecția. Căci obstacolele sunt dascăli buni, nici unul fără e o lecție predată.

De partea cealaltă a lui, a obstacolului, vei fi mai puternic, mai înțelept și cu mai mult păr alb. Dar, așa e-n viață!

*The Obstacle is the WayThe Obstacle is the Way – Ryan Holiday

 

 

 

 

 

 

 

. Da, e deprimant. Da, e