Voi ați mințit azi? Ați trișat? V-ați însușit obiecte care nu vă aparțineau? Nimicuri – hârtie, pixuri, post-it-uri, de la birou? Nu? Nici ieri, nici altă dată? Nici măcar pe voi înșivă nu v-ați mințit? Exagerându-vă calitățile, realizările, meritele? Nu? Sigur? Mincinoșilor!

Ia ziceți, ați stat cu chirie vreodată, fără contract? Adică proprietarul n-a plătit impozit? Ați mers cu RATB-ul fără să plătiți călătoria? Aha, cu și trenul nu? Cu Nașul, da. Și cu CV-ul cum stați? E ușurel îmbunătățit? Și, chiar, n-ați copiat niciodată?

Deci, când ați călcat strîmb pe lângă onestitate ultima dată?

Uite, eu am prostul obicei să descarc cărți în format electronic dintr-un loc unde ele sunt gratis. E furt, știu. Am și o justificare – când e vorba de cărți sunt obsesiv-compulsivă, aflu despre unele faine și le vreau și eu. Se întâmplă des. Da, am multe, furate astfel. Dacă nu le găsesc acolo și-mi doresc foarte tare să le citesc le cumpăr de pe Amazon. Dar, hoață așa cum sunt, îmi place să împărtășesc, astfel că dacă cineva dorește o carte pe care o am, o primește. Dacă dorește o carte și nu o am, o fur pentru el.

Dan Ariely, în a sa The Honest Truth about Dishonesty – din care am citit abia jumătate, nu vă mint – ne demonstrează că lipsa de onestitate este o trăsătură larg răspândită în cadrul speciei umane.

Lumea e construită dintr-o rețea de reguli și nu prea ne plac regulile. Ne îngrădesc libertatea de mișcare, ingeniozitate, spiritul de aventură. Și, pe urmă, să calci regulile vine cu o doză de adrenalină, vine cu confirmarea că ești deștept, descurcăreț. Dacă-ți iese, dacă nu ești prins în fapt. Dacă nu trebuie să plătești.

Puși în situația de a trișa – față în față cu ispita – o vom face. Vom trișa și vom închide ochii pentru micile noastre scăpări. Suntem oameni, ce doamne iartă-mă! Nici măcar n-a fost mare lucru. Cu toții încercăm să identificăm linia aceea fină de demarcație unde să păstrăm beneficiile lipsei noastre de onestitate fără a ne mânji imaginea de sine. Oscar Wilde spunea: Morality, like art, means drawing a line somewhere. Întrebarea e unde.

Pe urmă sunt situațiile alea, sociale, când e nasol să spui adevărul. Când, poate nu minți, dar nici nu spui adevărul, că poate doare sau vă strică zen-ul. ”Dragule, cum îmi stă cu rochia asta?” Hai, doar n-o să spui direct ”dă-o jos imediat, că te face cât malul!” Dacă-ți știi partenera și-ți pasă vei încerca să-i deturnezi alegerea. Dacă ai obosit să tot deturnezi vei mârâi un răspuns neutru, că oricum nu te ascultă.

Dar să vă zic ce e mai grav. Să fi plătit pentru opinia ta de specialist, pentru expertiză. Pentru că opinia ta expertă are rolul să valideze un punct de vedere sau poziția unei părți. Și, nu prea târziu, vei sesiza că modul în care interpretezi lucrurile tinde să favorizeze poziția celui care te plătește pentru asta.

Cu mințitul pe tine însuți e mai plăcut, așa. Că începi să crezi și tu că aia e realitatea. Până apare evenimentul care te contrazice flagrant. Știți, modestia n-a ucis pe nimeni. Da, știu, e overrated.

Revin.

*Și cartea