Pentru că mi se pare mult mai interesant, educat și rafinat să și știi de unde vin cuvintele argotice pe care le folosești ori ba, dar pe care le auzi prin agora. Bine, mie mi se pare etimologia cool în general, dar acest aspect nu trebuie să vă influențeze în vreun fel.

Cocalarul este, conform dex-online cocalar, cocalari s. m. 1. țigan bișnițar. 2. șmecheraș de cartier. 3. (peior. – între rromi) țigan de cea mai joasă speță.

Originea termenului pare a fi cuvântul țigănesc – scuze, romani – kokalo = os. Împrumutat din greacă – căci și tiganii sunt indo-europeni, fără îndoială. Explicația, foarte răspândită, dar neînregistrată în lucrări de lingvistică – deși o regăsim în definiția de mai sus  – este referirea la țiganii cei mai săraci care căutau oase prin gunoaie (din care confecționau piepteni).

Acum cred că pe unii dintre voi v-am oripilat un pic. În copilăria mea piepenii din os erau prețuiți, mama a avut unul, cu care m-a pieptănat când am ”adoptat” niște neamuri de păduchi comunitari de la școală. Spălat, pieptănat temeinic cu pieptenul de os, partea cu dinți deși, clătit cu apă cu oțet, repetat. De atunci am luat o fobie pentru mirosul de oțet și am declarat embargo păduchilor. Bîrrrrr!

Dar să revenim. Așa cum s-a mai întâmplat termenii pentru categoriile sociale considerat inferioare se transformă frecvent în insulte (țăran, cioban, mitocan). E posibil totuși ca la valoarea insultătoare a termenului să contribuie și asemănarea cu cocar – cuvânt care desemnează, în aceeași limbă romani, organul sexual masculin.

Astfel, ca să concluzionăm, cocalarul este un ”țigan” de cea mai joasă speță, un cocar (înlocuiți domniile voaste cu o p- -ă, rogu-vă) cu pretenții, aere și lanțuri de aur, cu ureche muzicală aplicată pe manele, care are ca parteneră de expunere socială o pițipoancă (căci cocălăreasă, cocălăriță sunt prea puțin utilizate).

*Rodica Zafiu – 101 cuvinte argotice