true bloodTrue Blood s-a încheiat, deci e cazul să povestim despre el.

Deși este o ecranizare a romanelor semnate de Charlaine Harris, The Southern Vampire Mysteries, scenariul n-are mai nimic în comun cu cărțile, adică sunt verișori cam tare de departe. Ecranizarea este una Hollywoodiană, mult sânge, violență și sex.

Povestea pleacă de la o premiză inedită, un om de știința japonez a reușit să sintetizeze sângele uman. Astfel vampirii care trăiseră printre noi de milenii, dar ascunși, în umbră, ies la lumină. Sângele sintetic – comercializat ca True Blood – este însă doar o soluție de subzistență pentru vampiri. Nu doar sângele aflat la temperatura ideală, dar și zbaterea, teroarea din ochii victimei fac hrănirea direct de la sursă varianta preferată, la care nici un vampir adevărat nu poate renunța.

Și ieșiti ei la lumină – în sens metaforic, căci tot nocturni rămân – se organizează într-o societate. Au organisme de control, au suverani, au specialiști în relațiile umane (sic!), dețin proprietăți, fac lobby pentru drepturi egale. Iar când se află că sângele lor are calități extraordinare: vindecă, crește potența și libidoul, este halucinogen, din vânători aflați în vârful piramidei trofice devin la rândul lor vânat.

În această ambianță, într-un orășel de provincie din Louisiana își face apariția un vampir. La cârciuma locală el se întâlnește cu Sookie, o telepată. Întâlnirea e una de gradul 3 pentru Sookie, ea nu-i poate auzi gândurile, imensă ușurare. Iar el, hmm, el pare uluit și nedumerit.

Cum decurge relația lor, cum intră Sookie într-o lume nouă – cea a vampirilor și a altor ființe supranaturale vă las pe voi să descoperiți. Primele 3 sezoane sunt foarte bune, restul sunt doar o peltea lungită pe seama audienței câștigate, dar probabil le veți vedea și pe acelea, dacă primele vă cuceresc.

Ce-i bun, ce-i grozav la serialul ăsta este abordarea lui profund feministă. Da, vampirii îi tratează pe oameni de pe o poziție de superioritate, fie ei doar cina – forțată sau voluntară – fie parteneri de sex. Dar între membrii societății vampirice nu există discriminare legată de sex. Aici doar ”vechimea” contează, cu cât mai bătrân cu atât mai puternic. Și ca totul să fie și mai interesat, o relație foarte puternică îi leagă pe creatori de cei creați. Să creezi un nou vampir nu e niciodată o decizie luată în pripă, candidații sunt selectați și atent evaluați înainte de transformare. Legătura dintre ei e foarte puternică și va dura sute de ani. E un control al reproducerii remarcabil și interesant de analizat.

Despre jocul actoricesc. Stephen Moyer e ok, aerul gloomy se potrivește cu personajul; Anna Paquin e uneori excesivă în fâțâiala ei (am o prietenă care nu s-a uitat la serial pentru că blonda e enervantă); Sam Trammell e convingător; Alexander Skarsgard e făcut să frângă inimile spectatoarelor, nu mă întrebați de ce, ca vampir dur însă e cam subțire ; Carie Preston e delicioasă (și de văzut și în alte roluri – în serialul Suits, de ex.); Marina Klaveno e bună rău în rolul vampiriței psihopate. Și, absolut genial este Nelsam Ellis în rolul unui homosexual travestit, utilizator de substanțe stupefiante, bucătar part time și prieten de nădejde oricând-oriunde.

Muzica este foarte faină. Piesa de soundtrack – Back Thing a lui Jace Everett – am avut-o chiar sonerie la telefon, muzica de fundal e compusă și interpretată de Nathan Barr –instrumente cu coarde și pian, sunete grave.

Advertisements