download

 

Pe deasupra vălului, în plină fluiditate a mişcării de sharusahk, ne priveşte o frumoasă krasiană.  The Daylight War, partea a treia şi nu ultima din seria The Demon Cycle a lui Peter V. Brett are parte de o copertă faină, asta e clar.

În rest, slăbuţ. Cel mai comercial volum de până acum.

După bătălia purtată pe două fronturi de cei doi potenţiali Eliberatori cu demonii minţii, care închide The Desert Spear, mă aşteptam ca povestea să se deplieze treptat, dar lămuritor, magic, dar credibil. N-a fost să fie. Brett a ales să ne ofere o explicaţie nesatisfăcătoare, plină de găuri ca un emmentaler de cea mai bună calitate.

Conştient, cu siguranţă, de subţirimea atât de formă cât şi fond al acestui al treilea volum, aşteptat de fani cu sufletul la gură, el a ales să scrie mult, de dragul scriiturii. În afară de review-urile punctuale şi să zicem necesare a evenimentelor anterioare, cartea se bucură de descrierea elaborată a devenirii Ineverei, de ieşirea bruscă şi pasională a lui Arlen şi a Leeshei din cuminţenia sexuală în care îi ştiam şi de excesive updaturi aduse eroilor de îmbibarea cu magia Ala-ei.

În faţa pericolului demonic – demoni pe a căror existenţă mă aşteptam ca Brett să pună unul-două reflectoare, spre iluminarea noastră a tuturor, măcar parţială –  oamenii sunt dezbinaţi. Războiului de cucerire purtat de krasieni,  nordicii răspund plasându-se într-o păguboasă defensivă. Nici unul dintre liderii lor formali sau informali nu dovedesc vreo urmă de diplomaţie, vreun skill de comunicare în demersul de a face faţă duşmanului nocturn, uniţi

Leesha e lipsită de subtilitate şi roasă de nemulţumiri, Arlen e preocupat cu internalizeze efectele magiei şi cu postura de cel mai empatic personaj al cărţii. Şi taman când scriu asta îmi dau seama că decizia de a-l provoca pe Jardin nu i se potriveşte nicicum.  Aşa cum nici Leeshei nu i potriveşte seducerea tânărului conte de Angier. Inconsecvenţele de acest tip ar trebui să umanizeze personajele, să ni le facă mai simpatice. Problema e că nu reuşeşte. Prea multe straturi contradictorii fac mai mult rău decât bine, mai ales când sunt pictate ostentativ.

Şi după atâta critică se semnalăm şi părţile bune. Prima, una importantă pentru mine, este că omul este un bun povestitor, ştie să ţină frâiele poveştii, este o carte alertă care se citeşte cu plăcere. De asemenea, urmând un trend recent spre feminism, reuşeşte să sculpteze reliefuri interesente şi complexe în masculina şi tradiţionalista societate krasienă.

Şi acum aşteptăm volumul 4. Dacă va fi unul bun nu putem ştii. E inevara, vă spun.