Deși este logic, natural, de bun simț chiar, că atomii mei și ai tăi s-au întâlnit cândva prin blana vreunui astralopitec sau prin solzii vreunui uriaș aligator preistoric, că ei au fost parte intrinsecă a creierului sau testiculelor vreunui Socrate/Atilla/Hitler/Stravinski, pentru mine aflarea acestei vești a fost ușor șocantă. Brusc m-am simțit cam ca atunci când afli un secret murdar de familie, despre întâlniri incestuoase și acuplări nerușinate – incitată și oripilată în același timp.

Vestea cea cutremurător-fascinantă mi-a parvenit pe neașteptate citind eu A Short History of Nearly Everything a lui Bill Bryson. Cartea aș putea-o încadra în categoria celor de știința popularizată, dar i-aș face o nedreptate. Căci lui Bill nu i-am fost clare o mulțime de lucruri despre cosmos, geologie, antropologie, ș.a.m.d și acumulându-se ele, nelămuririle, a purces la a se informa. Și a ne informa, pe înțelesul nostru, al tuturor neinițiaților, neștiințificilor, ne-dușilor pe la orele cu pricina de prin școală, care, mai la bătrânețe ne constatăm subțirimea pospaiului de cunoștințe generale despre lume. Spre a vă scuti roșelile vă spun că Bill declară că la ei – ca și la noi?! – chestiunile astea științifice erau, școlărește vorbing, în general prezentate ca de facto și neexplicate, deseori din cauze de necunoaștere a lor în profunzime.

Dar să revenim la atomi, căci cu ei începe Bill povestea:

To begin with, for you to be here now trillions of drifting atoms had somehow to assemble in an intricate and intriguingly obliging manner to create you. It’s an arrangement so specialized and particular that it has never been tried before and will only exist this once. For the next many years (we hope) these tiny particles will uncomplainingly engage in all the billions of deft, cooperative efforts necessary to keep you intact and let you experience the supremely agreeable but generally under-appreciated state known as existence.

Why atoms take this trouble is a bit of a puzzle. Being you is not a gratifying experience at the atomic level. For all their devoted attention, your atoms don’t actually care about you-indeed, don’t even know that you are there. They don’t even know that they are there. They are mindless particles, after all, and not even themselves alive. (It is a slightly arresting notion that if you were to pick yourself apart with tweezers, one atom at a time, you would produce a mound of fine atomic dust, none of which had ever been alive but all of which had once been you.) Yet somehow for the period of your existence they will answer to a single overarching impulse: to keep you you.

Cu ei a început totul – cu cei de H și He mai precis – probabil cu ei se va sfârși, dar să nu ne inpacientăm: mai e mult până atunci și acolo. Important pentru discuția noastră, pentru constituția noastră este că suntem noi niște reîncarnați – reatomizați, ca să fim preciși. Și atunci când sentimentul de alienare riscă să ne cuprindă trebuie să ne reamintim – sau să aflăm dacă nu știam – și altele despre noi, oamenii: punctul de glorie al existenței viului, ființe cugetătoare, posibil singurele în univers (deși eu am îndoieli).

Viața – organisme care se hrănesc/excretă/ înmulțesc – a apărut în urmă cu cca 3,85 miliarde de ani și a evoluat extrem-extrem-extrem de lent. Despre viață, despre viu, Bill spune:

Life wants to be; life doesn’t always want to be much; life from time to time go extinct; life goes on.

AND-ul – structura de bază de vieții are două roluri: să comande prin intermediul ARN-ului producerea de proteine și să se autoreplice. Atât de simplu.  Trupurile nostre, ca și ale tuturor celelalte organisme vii, sunt într-un fel sclavii propriilor gene. Celulele produc substanțele care li se comande să fie produse – fără drept de apel – și poate chiar în ciuda binelui individului respectiv. De exemplu una dintre genele noastre cele mai comune este destinată producerii unei proteine numită revers transcriptază care nu are nici o utilitate cunoscută în funcționarea organismului uman. Ce știe însă este să facă posibilă pătrundere neștiută în organism a retrovirusurilor de tip AIDS. Cei mai credincioși dintre voi veți spune că AND-ul este adevăratul nostru creator – și n-ați greși prea tare dacă ați adăuga și alte atribute ale divinității precum cel de desfăcător al creației.

Și ca să înțelegeți perioada de timp în care viața însăși a existat bine-merci fără noi, oamenii – de fapt fără organismele evoluate – ca să înțelegeți că pentru a fi încununarea creației (divine ori ba) omul ar trebui să reziste ca specie cu mult după răcirea globului de humă din atomii căruia este constituit, vă spun că existența noastră este de cca 0,0001 % din istoria Terrei și vă invit să urmăriți o prezentare a evoluției viului ”înghesuită” în 24 de ore.

Cartea o găsiți aici. V-o recomand din inimă, este perfect accesibilă, instructivă și agreabilă. Pe mine, una, m-a trimis pe calea cea minunată a achiziționării unor cărți de știință din varii domenii. Căci ce poate fi mai fain decât o carte care să te trimită la alte cărți și acelea la altele și tot așa într-o spirală nesfârșită?

Advertisements