A început școala. De ieri. Dimineața RATB-ul e plin de puștani bronzați și surescitați – vorbesc tare, mai mulți deodată: voci subțiri – pițigăiate și voci masculine – în schimbare se suprapun într-un vacarm de dări de seamă, laude, interogări, nume de profi, cursuri, propuneri, căinări. Rucsacuri, genți de umăr, plete, foială – autobuzul pare incapabil să-i conțină.  Urcă în grupuri, coboară așișderea, când o fac se lasă o liniște ca de început de lume.

În cursul zilei RATB-ul  – și orașul în general  – se umple de persoane în vârstă aflate în stadii variate de degradare fizică și mentală – mirosuri grele, haine ponosite, priviri tulburi, monologuri, discursuri, sarsanele, pungi jerpelite, mâini care tremură, capete care bâțâie, încălțăminte scălciată, unghii murdare, urme de ojă, urme de vopsea de păr, icnete, bastoane, târșâieli, poticneli, tăceri. Multe, nesfârșite tăceri.

Advertisements