A îmbrățișa – a înconjura cu brațele, afectiv, o persoană, un animal, un obiect Gestul are rostul de a aduce aproape, foarte aproape de noi, obiectul afecțiunii. Nu doar permitem intruziunea unui străin în spațiul nostru intim ci îl și strângem la piept – contopire. Ne îmbrățișăm prietenii, iubiții, părinții, animalele de companie – emoții variate sunt puse în joc, căci îmbrățișarea poate fi erotică, afectuoasă, empatică. Oricum, ea este un canal prin care energia poate curge liberă: ne încărcăm ori ne descărcăm de emoții.

Dar putem îmbrățișa și abstracțiuni: o carieră, o credință, o ideologie. La idei aderăm, ne lipim mental și comportamental de ele, ele ne modelează, restructurează, reorientează – din nou, contopire.

Aparent vorbim de îmbrățișări diferite: afectivitate pură vs. raționalizare. Doar aparent, căci în realitate suntem un ghem de emoții, reacții și contrareacții, rațiunea este instrumentul pe care l-am ”inventat” pentru a pune ordine în debandada generată de hoarda de hormoni care ne pun în mișcare. Există, atunci, vreo diferență între cele două feluri de îmbrățișări – trecând de bariera corporală, viscerală?

Păi, prima este punctuală – o întâlnire, mai mult sau mai puțin rapidă, mai mult sau mai puțin convulsivă de trupuri, forme și volume; a doua este adezivă, insidioasă, penetrantă – ne apare ca o fiind o decizie rațională, urmare a unei acumulări de informații, atent selecționate și analizate; prima este adictivă – un scurtcircuit pe care ni-l dorim a-l repeta; a doua, odată făcută,  ni se (auto)impune – ar fi extrem de frustrant să admitem că am greșit, că nu am raționat corect, că nu ne-am exercitat liberul arbitru.

Advertisements