Mai rar cuvinte care să comunice, în funcţie de contex, atât sentimente pozitive cât şi negative, precum verbul a (se) termina, cu vasta sa familie şi sinonimele specializate, edificatoare.

Orice are un început are şi un sfârşit.

  • cuvintele au terminaţii– esenţiale în comunicarea scrisă şi verbală;
  • animalele şi plantele au părţi terminale, extremităţi – (de ce are vaca coadă? ca să nu se termine brusc);
  • drumurile, călătoriile au un punct terminus – ţinta, locul în care trebuia să ajungi, rostul însăşi al deplasării, capătul.
  • acţiunile se termină, iau sfârşit (sl. suvursiti) – de aici vine şi a săvârşi, cu ideea de excelenţa în a desăvârşi;
  • relaţiile, conexiunile  încetează (lat. quetare) – folosit cu valoare de interjecţie termină! înseamnă gata, ajunge (aşa-mi spune mie Petra când o necăjesc: Încetează!)
  • tot în sensul de acţiune finalizată avem varianta orgasmică – am/ai terminat (englezii derivă acest tip de finalizare din verbul a veni he/she came);
  • mai rău este când ţi se termină norocul sau benzina din rezervor în plin câmp;
  • sau când ţi se spune totul s-a terminat între noi;
  • cel mai rău este când simţi că eşti un om terminat – că ai ajuns la un punct terminus nedorit – un dead end, o linie moartă (un uomo finito – zic italienii);
  • mai avem mă termină! (programul asta/situaţia asta) – mă foloseşte, mă epuizează.
  • convorbirile prin walkie-talkie, desuete, încheiau fiecare intervenţie cu sintagma terminat.

Şi mai sunt terminatorii, cu varianta exterminatorii, ei se ocupă cu încetarea proceselor vitale – definitiv şi irevocabil.

Advertisements