Aseară am văzut The Human Stain, ecranizarea din 2003 a cărţii omonine a lui Philip Roth. Lung, 1 ora şi 40 de min, filmul mi s-a părut neterminat. Da, ştiu că începe cu finalul, cu moartea, că se întoarce frecvent, în bucle temporare, spre a relata circumstanţele – pata, nefericirile, inadecvarea, dar ….are probleme de comunicare.

Coleman – Anthony Hopkins – profesor de colegiu, este acuzat de rasism pentru folosire cuvântului spooks (stafii dar şi cioroi). Având în vedere că este la rândul său un cioroi, unul “who pops up white” după vorba maică-sii, unul ca şi-a renegat rasa pentru a reuşi în viaţă, lucrurile se complică. Rămas singur, soţia care îl ştia evreu nu suportă şocul, o cunoaşte pe Faunia – Nicole Kidman – fostă soţie şi mamă, fostă fată de bani gata, actualmente femeie de serviu la colegiu/mulgătoare de vaci/angajată la poştă, care în timpul liber agaţa bărbaţi – “action is the enemy of thought” – ca să uite circumstanţele în care şi-a pierdut copii, că a fost molestată în copilărie şi că fostul soţ, ex Vietman soldier – Ed Harris, o urmăreşte.

Undeva la mijloc – probabil pentru că era în carte, dar acolo îşi avea rostul fiind naratorul – se află prietenul Zuckerman – Gary Sinise, personaj inutil de la cap pâna la coadă.

Istericalele, umărul gol şi mâna cu unghii murdare în care tremură ţigara, nucleu dur al personajului Fauna, sunt histrionism ieftin, personajul mamei face toţii banii, “nebunul” Harris e chiar ok, Sir Antony Hopking poate mai mult şi mai bine – dacă are ce să joace.

Ceva bun?! Daaa, drumul prin pădurea înzăpezită, culoarea albăstruie a aerului, solitudinea – şi muzica.

Trebuie musai să citesc carte. Revin cu păreri.

*a mai scris despre Rotziki

 

Advertisements