LadyJa m-a provocat. Numai cine nu s-a lăsat provocat de domnia sa nu înţelege amploare pe care o pot lua evenimentele. Provocare era: hai Cat să ne jucăm noi cu vorbele, ne dăm reciproc cuvinte mai rare şi le punem în versuri. Hai. Ea a primit de la mine 6, eu am primit 16. Ha! Totul a început aici.

Ostilităţile continuă, evident.

P.S. Doamnă dragă, uneori îmi aminteşti de alter-ego-ul meu. 🙂

 

Aveam, copil fiind, pe scară

un vecin idiosincratic din cale-afară

fusese mus pe un vapor

alții ziceau conchistador

unii cică-ar fi fost circar,

un contorsionist bizar.

Nimeni nu știa concret

decât că era inteligent

un mare povestitor

un uncheș din vorbe vrăjitor.

Un vil, spunea cu of

câte-un bătrân mai firoscos

și cabotin și cam curvar

șopteau muierile sub felinar.

Heteromorf, aşa părea.

Cui îi păsa?, spunea povești

minunate cum nu gândești

era prolix și fantezist,

elucubrant și cam rasist.

Mi-amintesc ca ieri

seducătoarele seri

şi uimitele chipuri de prunci

sorbindu-i cuvintele lungi.

”A fost odată demult

nu c-ar fi fost ca și când”

începea el pufăind dintr-o pipă

și graiul îi era o ispită

ce devenea curând

o adevărată obsesie,

vorbim evident de eterosugestie.

”În ținutul hiperborean,

pe-o insulă de obsidian

sub cerul adânc și alburiu

tivit cu trandafiriu,

treceau la pas cu ochi indiferenți

catoblepași hieratici și absenți,

ce n-au părinți, ieșeau din mare,

prin eutocie valul îi punea pe picioare.

Un beduin aveau păstor,

uscat, fragil, cu togă ca de senator.

Cânta la nai –

un instrument complicat

din caulescente plante confecţionat,

mânându-și turma ierbivoră

să pască submarina floră,

să ronțăie cu colți de os

etiolate plante fără rost.

Un cântec șlefuia el de ani

în care amintea de bani,

d-un continent exuberant

botezat de un diletant

de oameni mândri şi de cămile

răguşite şi ostile,

de armăsari cu coame de mătase,

de corturi învărgate, luminoase,

de bolta mierie dizolvată

în oază lăcuită toată

și de un drumeț la ceas de seară

desculț, bărbos, cu o vioară.

O mână de curmale a cerut

un colţ de umbră

şi apă în ulcior de lut

i-au dat şi el s-a rezemat

de solzii zgrunturoşii de palmier

şi a-nceput a cânta încetinel.

Liniştea a căzut peste dune

doar un scheunat de câine

şi-un pui sturluibatic de vânt

ridicând pulberea de la pământ

mai mişcau în tabăra mută

sub lumina cea crudă.

A cântat 3 nopţi şi 4 zile

izvodind sunete uluitoare

ce picurau cu imensă jale

direct pe timpane de arabi năuci

ca printr-un otoscop, năluci.

Ei nu-l lăsau să se oprească

ba-i ofereau şi o nevastă

şi cai, camile, bijuterii

burnuzuri colorate, chiar copii,

să cânte doar.

La urmă a plecat ca un telal

cu maldăre de boarfe în samar

urmat d-un şir confuz

de dobitoace, spre apus,

lăsând în urmă oaza ş-un trib de beduini

aduşi la selemet de un străin.”

Şi a tăcut povestitorul,

ca scrumul pipei s-a scuturat

audienţa şi apoi au plecat

copii, spre casă, spre părinţi

iar el ştia că-n pat, cuminţi

vor continua adormitor

povestea

unui beduin devenit păstor.

Advertisements