Am găsit-o în ghiveciul cu kalanchoe, dăduse gata câteva crenguţe şi se înfrupta în continuare, metodic. Am întins mâna să o prind iar ea a făcut un salt incredibil până sus, pe perdea şi a rămas acolo privindu-mă.

“Unde te crezi?!” i-am strigat şi am căutat un scaun să mă urc după ea

“Salut” a zis, scârţâind din arcuşul ascuns undeva pe picioarele din spate

“Unde te crezi?” am repetat enervată “Dă-te jos, că altfel te dau eu”

“Te-ai supărat” a constata ea şi a coborât din două salturi până pe birou

“Cred şi eu, ăsta e vandalism!” am zis ceva mai calmă şi m-am apropiat s-o privesc. Era cafeniu-aurie – un cap masiv cu fălci solide şi doi ochi mari, o pereche diafană de aripi strânse pe lângă trupul împlătoşat

“Scuze, mi-era foame” a zis natural, fără nici o remuşcare

“Ţi-era foame” am bombănit iar ea şi-a întins picioarele şi eu am rămas cu gura căscată – alea da picioare lungi “Cine eşti tu, un greiere?!” am întrebat, curioasă

“Locusta, o lăcustă migratoare” m-a lămurit şi mie mi-au murit toate invectivele în gât – la apetitul ei puteam să nu mai găsesc nimic în ghivece “Suntem celifere, adică avem antene scurte, greierii sunt ensifere, au antene lungi” a explicat ea într-un zbârnâit monoton

“Cum faci chestia asta? Cântecul..” zic

“Se numeşte stridulaţie. Vezi ghimpii de pe gambele perechii trei de picioare? Ele se freacă de aripile anterioare, aşa comunicăm mai ales în perioadele de rut” şi mi-a făcut o demonstraţie completă

“Toate ca toate dar picioare sunt fenomenale” zic eu fără să-mi pot lua ochii de la jocul lor

“Mulţumesc, eşti drăguţă. Îmi pare rău de planta ta. Acu’ trebuie să fug” într-o clipă era la uşă – o combinaţie de salt şi zbor cu aripile-timpan larg deschise “Ah! Când ne punem pe migrat şi devastat ne schimbăm culoare în nuanţe mai vii, roşiatice” a mai zis şi a dispărut.

Fusese o urmă de ironie în stridulaţia asta finală. Am ridicat din umeri şi m-am dus să-mi inspectez kalanchoe-a

Advertisements