O carte plină ochi de semne de întrebare. La propriu. O continuă interogație. O discuție intimă cu cititorul, la distanță de ani, o confesiune, nevoia de a se înțelege pe sine însuși – naratorul, nevoia de a înțelege trecutul.

Povestea – EA a creat o lume, a denumit-o, i-a dat reguli, a impus limite, apoi s-a lăsat adorată de EL. EL, un novice, a pășit în lumea nou creată cu sfială, cu stângăcie, cu toate simțurile în alertă, dornic. Seducția – raptul. Ca în orice caz de vizitare a zeului, greșelile sunt inerente și incomprehensibile, penitența e obligatorie, dulce e reintrarea în grații. Templul – scalda, trupul, cartea. Dogma – EL iubește. Icoane – imagini înfipte adânc în conștiința – EA în gesturi firești. Timpul lumii se derulează, novicele crește, accese de independență.

Apoi zeitatea se retrage, brusc. Deus otiosus. EL – de vină? Părăsirea e paralizantă – nefericire.

Trec anii, alte lumi, imperfecte, alte trupuri, alte gesturi – ca o schilodire, lipsa.

EA – doar un om?! Un om păcătos? Crime naziste. Proces – procese de conștiința. Mistificarea – vădită acum. EA detașată, singură. Amorțire. Lașitate? La ce folosește iubirea? Întrebări – răspunsuri nesatisfăcătoare. EA – o enigmă elucidată. Și totuși.

Închisoarea – vocea lui pe bandă magnetică, cărțile lumii pentru urechile ei.

Libertatea nu e pentru toți? Doar pentru cei ce și-o doresc? Când putem spune nu, când împotrivirea ajută, când obediența e interzisă, cum putem crea lumi noi frângând altele, cum se iartă, se poate uita, banii răscumpără, pentru ce morți putem decide, există liniște ? Întrebări, întrebări.

Se citește repede, se uită greu. Dar oare se uită?

*A mai scris (ușor nedumerită) despre, Tetris.

Advertisements