Strada Corbeni nu irumpe în Calea Moșilor ci o întâlnește într-un unghi obtuz, cu deschidere largă, odihnitoare privirii. Pe această parte Moșilor are trotuare late iar aproape de colț clădirile de pe Corbeni, mai retrase față de blocurile precedente, formează un colț teșit – colțul cu pisici.

Acolo stau aliniate o Croitorie, o Florărie (cândva un Nufărul așa cum atestă firma uitată deasupra), un Anticariat și încă un Atelier minuscul de croitorie. Pe Corbeni, imediat după colț se află o casă, aparent pustie, cu un petec neîngrijit de curte la stradă apoi un Magazin cu hrană pentru animale. Pe modelul prăvăliilor de altădată spațiile sunt mici, înghesuite dar pline de viață. Închizând protector spre carosabil trotuarul, un mic spațiu verde – tuia, câțiva pomi și ceva boscheți  – stă între colțul cu pisici și restul lumii.

În fața acestui gard viu doamnele de la florărie scot zi de zi stative pline cu plante, ghivece cu flori, umplând spațiul de culoare și miros și mici măsuțe la care iau masa, își beau cafeaua și își așteaptă clienții. Lângă florărie, anticariatul stă cu ușa deschisă și se văd doar rafturi pline până sus cu cărți, un anunț de discount – 40% bolduit pe roșu – nici urmă de anticar, o pisică alb-portocalie doarme uneori în vitrină. Aceeași pisică – motan cred – doarme uneori în fața florăriei, printre ghivece debordând de petunii intens colorate, printre porumbeii care se plimbă țanțoși și își uguiesc chemările către porumbițe indiferente – căci trotuarul este udat zilnic, din belșug,  iar în bălțile efemere ei vin să facă baie. Alteori motanul doarme pe pragul minionului atelier de croitorie, prin a cărui ușa deschisă se văd 2 mese de croitorie și 2 doamne care ridică privirea de fiecare dată când trece cineva – aici intrăm deja pe Corbeni și trotuarul se îngustează până la 1,5 m.

Mai sus, la băcănia pentru animale, înghesuită, plină cu saci de mâncare uscată – unde pe geam tronează de vreo 2 luni un anunț: Ofer pui de pisică de 2 luni f. frumoși – și  la care ajungi urcând două trepte înalte de beton, pe a doua dintre ele, fix în ușa, doarme făcută covrig sau moțăie cu coada strânsă pe lângă lăbuțele din față o altă pisică tărcat-portocalie. De fapt tot un motan, posibil rudă mai tânără a celui de dincolo dacă judecăm după modelul tărcăturii sale. Se simte ca acasă, nu are grăsimea lui Garfield ci doar lenea acestuia, mijește ochii la trecători și nu se dă dus nici când vreun cățel se află cu stăpânul la cumpărături. Atunci doar se mută spre capătul treptei – care se prelungește ca o bordură de-a lungul peretelui – stând acolo până străinii dispar.

Ai zice că este doar un tolerat dar el știe mai bine. Bătrânele care cumpără pentru mâțele de acasă scot cu mâna tremurândă din pungă și pentru el un pumn de boabe. Apar și alte pisici, mai timide, la masă, primesc și ele. Happy days.

Advertisements