Anii ’90 – excese și dezamăgiri

Revoluția din decembrie 1989 a adus în țară un flux de marfă extrem de diversificat. Tânjitori după produsele ”capitalismului sălbatic” românii s-a îndopat întâi cu alimentele venite ca ”ajutoare”. Fulgii de cartofi și margarina tartinabilă au fost hit-urile anului 1990. Dar nu înaintea altui produs: cafeaua.

După insipidul nechezol, făcătura Inka și frustranta renunțarea la orice pliculeț de cafea ”pentru la doctor”, primele zile de după revoluție au fost marcate de inundarea băcăniilor de cartier cu cafea boabe vărsată și disponibilă cu suta de grame pentru măcinat. Cu toții însă, în acele zile și în multe altele după ele, am cumpărat cafea la pachete de câte 500 de grame pe care o măcinam acasă. Nicioadată nu mirosise mai bine.

Piața s-a umplut de produse diverse, în ambalaje viu colorate, iar românii le-au cumpărat cu pasiune și curiozitate. Foamea pentru nou, pentru bunătățile vestice, a dat buzna în buzunarele românilor, buzunare deveni brusc prea strâmte. După anii de foamete carnea se afla la îndemână, proaspătă, în măcelării, sucul curgea din dozatoare, cuptoarele (turcești) de pâine s-au înmulțit ca ciupercile.

Între Turcia și România se făcea un trafic intens: aceleași țigări, aur, blugi, haine de piele. Întreprinzătorii au golit parcurile de mașini uzate ale Europei de Vest și au transferat ”limuzinele”, pe bani buni, doritorilor români. Hainele second-hand au îmbrăcat multă lume cu pretenții. Abundența de produse și anii de poftit în van a făcut pe români să întoarcă cu dispreț spatele produselor autohtone. Aceștia sunt anii în care brandurile românești au fost vândute firmelor străine, nimeni nu mai dorea teniși de Drăgășani ci doar adidași, nimeni nu se mai spăla cu ”Flori de munte” ci doar cu ”Fa”.

Consumul competitiv este noul tip de consum. După egalitarismul anilor de comunism modul în care unii s-au mișcat în noul spațiu democratic a stârnit invidii și frustări. Sentimentul de inferioritate generat de succesul noilor afaceriști/îmbogățiți ai României, chiar dacă vorbim doar de vecinul  ”patron de butic”, dă naștere unei nevoi de reducere a distanțelor (dacă el are eu de ce să n-am?!).

Publicitatea începe să lucreze, alternativele sunt acum numeroase, consumatorul le va evalua și va alege. Apar formatorii de opinie, persoane care par că știu ce spun, cu charismă sau cu autoritatea în domeniu. În contextul reevaluării puterii de cumpărare, cumpărătorul va decide luând în calcul și riscurile financiare și fizice. Piața se umple de gadgeturi, consumul emulativ își face apariția, cumpărăturile nefamiliare și critice obligă românul la alocarea unui timp suplimentar pentru informare și evaluare.

Sunt anii fracturilor abrupte în mentalități și stil de viață. Pentru mulți dintre lucrătorii în întreprinderile de stat privatizarea a adus reduceri de personal: șomajul crește, nivelul de trai scade. Piața nu a apucat să formeze consumatorul, consumatorul nu a apucat să înțeleagă cu funcționează piața, mecanismele economiei de piața fac ravagii. Factorii situaționali precum pierderea locului de muncă, creșterea prețurilor, sau apariția altor priorități determină decisiv alegerea făcută. E un cutremur: democrația și-a pierdut fața prosperă și veselă, de sub masca de potențială egalitate se ivesc costurile neprevăzute.

Brandurile străine câștigă teren, ambalaje mai frumoase, prețuri competitive, gusturi noi –nu neapărat mai bune – dar imposibil să faci alte alegeri. Spiritul de turmă educat cu obstinență în anii de comunism nu poate fi depășit, nu încă și nu de acele generații.

Multinaționale vin și se așează confortabil, o clasă nouă de consumatori ia naștere, apar tendurile și odată cu ele apar și magazinele de firmă. Eticheta are ultimul cuvânt iar consumul emulativ încercă să țină pasul.

Advertisements