Într-o sâmbătă, pe la 8 dimineața, Petra m-a primit zâmbind lângă ea în mașină și mi-a spus că mergem la șalină, care e o peșteră mare. A mâncat covrigi, mi-a povestit că a luat paletele (de badminton) și că cea albastră este a ei, apoi a decis scurt că eu nu voi juca, de fapt că voi rămâne în mașină. Am cerut explicații dar n-am primit, ne-am mai conversat, a întrebat cam din 5 în 5 km dacă am ajuns, ne-am distrat  încercând să ținem în echilibru sticla cu apă, răsturnată, a evadat de sub centurile de siguranță, testându-mi reacția, sunetul sec scos de palma mea lovind scaunul din fața sa a convins-o să revină, pe porțiunea cu serpentine a comentat veselă că ne ășturnăm cu mașina și iată-ne la salină.

Noroc că afară era frumos căci am așteptat cam jumătate de oră până s-a deschis casa de bilete. Drumul cu colivia până jos a fost cu zguduituri dar Petra nu are temeri de acest fel. Salina, grandioasă – m-am gândit instantaneu la minele din Moria – cu înălțimea sa de 54 m, dar inospitalieră, cu doar câteva scaune și mese îngrozitor de slinoase, cu un loc de joacă mobilat cu leagăne, tobogane și balansoare de pe la 1970, cu o atmosferă ușor lugubră datorită semiobscurității și complet fără opțiuni de petrecere a timpului. Cam 45 de minute cred că a durat până Petra a dorit să-și pudreze nasul și nimeni nu s-a încumetat să o ducă la locul destinat deși știam unde este – după miros. Așa că am urcat.

Spre Cheia deci, să mâncăm ceva, în drum ne oprim și  la Mânăstirea Suzana. Petra recuperase codița mică (un elefant de pluș în bleu și movuliu cu o coadă portocalie – adjuvantul ideal pentru un pui de somn) și cum nu doream să adoarmă chiar atunci am descusut-o despre animalele văzute la zoo. Am aflat lucruri extrem de utile despre dinozaurii albastru deschis care se pot admira la un zoo european și n-am zâmbit prea tare pentru că există și o codiță mare care corespunde descrierii.

Mânăstirea avea o curte  liniștită, însorită și înzăpezită și o biserică friguroasă și mirositoare a tămâie. Am dat o tură de curte, Petra purtând codița în cârcă ca să nu se murdărească pe picioare, pe care apoi i-a dat-o mutușei ca să poată să-l bată pe taică-su cu bulgări.

A adormit în mașină în drum spre casă. Ca o bucureșteancă get-beget s-a trezit la Băneasa. M-a lăsat acasă. După cca 45 de minute cine suna la interfon: Petra cu Maia. A vrut la bunica de mutușă (a.k.a. bunica mătușei) mi s-a comunicat. Mi-a înșirat zdrăngănele, le-a spun pe numele lor de plante și animale broșelor, apoi mi-a admirat colecția de minerale, le-a reașezat  în cutie după criterii estetice personale și în final a întrebat: cu ce ne mai jucăm?!  Așa că am deschis televizorul la fix pentru prima parte din Frumoasa și bestia. În pauză Maia a luat-o acasă pentru i se închideau ochii, desenatele sunt puternic soporifice. Și pe urmă fusese o zi lungă.

Advertisements