Dragostea vine într-o zi de marți, pe la 2, cu obrajii îmbujorați de vânt, are un ochi dus la dresul opac 50 den și unghia  degetului mic de la mâna dreaptă ruptă. Intră agale pe geamul deschis de la baie, pășește apăsat ștergând pereții cu fusta-i lungă din alge de mare colorate fucsia, se sprijină de tocul ușii și ne privește pe fiecare în parte, în ochi, minuțios ca o tomografie computerizată. Cuvintele își încetinesc mișcarea aparenta, ca în Matrix poți vedea aerul vibrând orchestral, apoi dă drumul, scurt, privirilor noastre, se întoarce pe călcâie și merge să-și toarne un ceai rece de mentă pe bătături. Își scutură coama de jivină roșcată și cască prelung dând capul mult pe spate, scoate un calculator de buzunar dintre algele umede și, plimbându-și privirea de la unul la altul, tastează grăbită cifre. Tastatura sună ca valurile, ca ploaia, ca soarele topind vara acoperișurile, ca scârțâitul zăpezii, iar ea calculează atent, cu vârful limbii strâns între dinți. Apoi se ridică agale și pleacă târând după ea un parfum de corcodușe verzi. În cană, ceaiul de mentă clocotește.

Dragostea a venit într-o zi de marți, pe la ora două, scrie în ziare, dar nimeni nu-și amintește de ea.

Advertisements