Discuție, în troleibuzul 70 înțepenit în trafic, între un domn și o doamnă.

”Vă ajut eu, cobor la prima oricum și vă ajut eu. (doamna are o sacoșă pe roți – știți din care, din cele în care îți învinețești tibiile prin piețele agro-alimentare). Coborâți dumneavoastră prima și eu vă ajut.” spune domnul.

Doamna spune ceva despre bagaj, despre drum, despre…..

”Câți ani aveți?„  întreabă domnul

”Destui….”

”Câți?” insista el.

”88”

”Eu am 90”

”Ca să vezi, cu doi ani mai mare ca mine”, așa, conversațional.

Se mai discută puțin procedura de urmat la coborâre, apoi doamna spune:

”Să aveți parte de mântuire.” domnul nu are reacție așa că dumneai se explică ”Să nu ne pierdem sufletul, ăsta e cel mai important lucru. Degeaba am trăit dacă ne pierdem sufletul.”

La coborâre lucrurile se complică puțin, doamna se chinuie să se strecoare pe lângă bagaj, spre ușă, în spațiul extrem de strâmt. Nu urmăresc finalizarea procedurii, mă grăbesc iar afară bate un vânt ticălos. Presupun că s-a încheiat cu bine.

De ce vă povestesc toate astea?! Păi, eu eram obișnuită cu ”Să vă dea Dumnezeu sănătate!” Ar fi utilă, zic eu, până la faza cu mântuirea.

 

Advertisements