Petra vine în vizită la Mutușa Cătă, vineri pe la ora 2, adusă de Maia, direct de la grădiniță. Vine roșie în obraji și ușor timidă, deh, lume destulă și necunoscută. Se face comodă și mutușa o prezintă ceremonios. Petra nu zice nici pâs. Mutușa are un scaun mare și doi colegi de birou. Petra se cere imediat pe scaun, acesta este tras sub birou, din Petra se mai vede doar capul dar e mulțumită.

Maia zice da la o cafea, Petra dă din cap la oferta de ceva de ronțăit. Maia zice: ”Noi am venit cu o problemă. Să ne faci niște copii după animale” (Animalele sunt niște poze triste după care Petra învață la grădinița germană – câine/der hund, din astea). Mutușa pune o poză în scanner, după ce a întrebat cum îi zice pe nemțește animalului, aparatul o apucă, o târăște și o scuipă pe birou. Pe monitor apare animalul. Petra e încântată. ”Mai pune” zice, ridicând altă poză.

Mutușa mai pune apoi meșterește ceva la calculator și imprimanta începe să mârâie, să trosnescă, Petra e curioasă. Mutușa spune: ”Petra vezi că iese ceva de acolo”. Petra: ”de unde?” și privește fascinată foaia de hârtie care iese încet din imprimantă. ”Pune alta” zice, încercând să așeze o poză în imprimantă. ”Nu acolo, punem poza în scanner, zi scanner!, ea apare pe ecran și pe urmă o trimitem la imprimantă. Ai înțeles?” Petra dă din cap că da. Mutușa decide că pozele astfel tratate ies nașpa și se apucă să caute animale mai arătoase pe net.

Brusc, Petra zice ”sună telefonul” și începe să se caute prin buzunar. Mutușa e nedumerită, nu sună nici un telefon, Maia îi face semn din cap să aștepte. Petra pescuiește un telefon invizibil din buzunarul de la pantaloni, butonează ceva cu degetul mare în palmă, duce mâna la ureche și începe o conversație. Maia zice ”așa face, vorbește la telefon cu tine, cu maică-sa, cu taică-su” Petra conversează relaxat, cu pauze lungi, povestește ce face, întreabă lucruri, așteaptă răspunsul.

Imprimanta dă din nou semne de viață, Petra pune capăt discuției și sare să vadă ce iese. Unul dintre colegii mutușei n-are treabă și se interesează ce poză e aia. Petra se grăbește mândră să i-o arate, apoi i-o arată și bunică-sii. Concluzia este că ”nenea” a văzut toate, dar toate pozele ieșite pe poarta imprimantei. Între poze Petra și-a făcut curaj să spună și poezii: bate vântul frunzele, podul de piatră, ala-bala-portocala și altele. Prestațiile erau urmate de aplauzele audienței, fapt foarte încurajator pentru Petra care le adoră.

Apoi a început să inspecteze biroul, a admirat prin geam niște pisici, a urcat și coborât  fotoliile din biroul șefului sub toate unghiurile posibile, a manevrat ușa glisantă reușind să-și prind și degetele între ea și toc, a vizitat și cealaltă cameră cu ceilalți colegi și bucătăria, unde a poftit să fie urcată pe unul dintre scaunele înalte, tip bar, s-a rotit cu scaunul mătușii până a amețit, a dat zeci de ture mesei din mijlocul camerei, a turuit verzi și uscate, a râs, a alergat și a plecat acasă odată cu mutușa, la ora 5.

I-a plăcut, mai vine.

Advertisements