Pentru marea majoritate a amatorilor, în sensul dublu de interesați și novici, de frumos, care admirăm tablouri prin muzee sau prin albumele de artă, care avem nevoie de un curs minim de istorie a artei care să ne ajute să încadrăm autori în stiluri și perioade, să înțelegem contexte și evoluții, lecturarea acestor opere este extrem de superficială.

Ce facem noi când privim un tablou este similar citirii unei piese de teatru fără toate acele indicații scenice atașate.

Oh, veți spune, cum așa?! Noi chiar înțelegem despre ce este vorba, iată o Adorația magilor de Bruegel, o  Bunavestire de Francesco del Cossa iar acolo un Tintoretto clasic – Venus și Marte surprinși de Vulcan, Venus din Urbino a lui Tițian și Meninele lui Velazquez, știm multe despre ele, epocă, stil, context, manieră, iconografie, doar am învățat la curs. Iar eu vă voi răspunde, rânjind: Nu vedeți nimic!

Așa ne spune tuturor Daniel Arasse, de pe coperta cărții sale apărute la editura Art, o copertă neagră pe care acest verdict apare tot în negru, dar în litere lucioase care reflectă uneori lumina.

Provocator titlu, unora probabil că tensiune le-a crescut ușor la citirea unei asemenea afirmații. Și totuși, eu una m-a dat prinsă, legată, în mâinile lui spre luminare. Și luminare a fost. Istoric de artă specializat în arta Renașterii, cunoscător de iconografie, săpător asiduu în arhive spre lămurire și suport pentru teoriile sale, Daniel Arasse, ne oferă șase povestiri, șase anchete, în care, cu umor și dezinvoltură, dezvelește în fața ochilor noștri 5 tablouri și dezbate o problemă de iconicitate și interpretare religioasă în Blănița Magdalenei.

De unde însă obliterarea, orbirea, neînțelegerea privirilor noastre?! Păi, spune Arasse, tablourile au fost pictate în altă perioadă decât cea în care le privim. Convențiile de reprezentare și cele sociale era altele. Trebuie să învățăm să înțelegem contextul, să deslușim narațiunea- textul și subtextul, să înțelegem simbolistica și să ne plasăm corect în fața picturii- fizic și psihologic.

Toate analizele sale, logice și avizate, sunt puse în scenă extrem de variat și amuzant: o scrisoare scrisă soție sale, Giulia; un dialog în dispută; o relatare la persoana a treia. Pentru că, spune el, știința nu trebuie să fie neapărat serioasă, țeapănă, morocănoasă.

Așadar, de vreți să aflați cum stă treaba cu Venus și Vulcan, ce-i cu oglinda și ce va urma, ce caută ditamai melcul într-o reprezentare a Buneivestiri, care este privirea corectă asupra Adorație bruegeliene, de ce Venus din Urbino se mângâie privindu-vă în ochi, care a fost destinația Meninelor și, nu în ultimul rând, care-i problema cu blănița Magdalenei, nu ezitați. În ciuda titlului sau în consecința lui, Arasse vă va plimba de mână prin grădina narativă a acestor tablouri, va da jos pânza culturală de pe ochii voștri și, de veți citi cu atenție, poate veți învăța, data viitoare să și vedeți (câte) ceva.

Ediția extrem de bine îngrijită, cu hârtie lucioasă și ilustrații minunate, singura traducere din studiile lui Daniel Arasse de până acum – una reușită, a Laurei Albulescu, este o carte foarte frumoasă din toate punctele de vedere, scrisă pentru absolut oricine, cu condiția să aibă măcar statutul de amator descris mai sus.

Advertisements