Motto: ”Își băteau nevestele, se mai tăiau pentru vreo curviștină; altfel, oameni cumsecade” (Eugen Barbu – Groapa)

Lucrare de doctorat, ”Mahalaua în romanul românesc de la G.M. Zamfirescu la Radu Aldulescu” m-a prins ca puține cărți în ultima vreme, m-a prins și nu mi-a mai dat drumul.

Miza: recompunerea imaginii mahalalei bucureștene din imaginile reflectate de oglinzi literare, 3 la număr – Groapa (Eugen Barbu), Maidanul cu dragoste (G.M.Zamfirescu) și Amantul colivăresei (Radu Aldulescu).

Așa cum spune și titlul, cartea este o istorie, o devenire a mahalalei de la o groapă de gunoi la locuințe urbane strânse în jurul unei curți interioare, cu vieți trăite în văzul și auzul celorlalți, având apogeul în cenușiile cartiere muncitorești ale socialismului triumfător.  Mahalaua – cuvânt turcesc neutru însemnând cartier, reinterpretat – este un ecosistem, ea poate fi cercetată, elucidată, explicată cu instrumentele sociologiei. Cartea, romanul în sine, este descifrat cu metodele criticii literare . Melanjul celor două abordări este perfect echilibrat, spre totalul deliciu al cititorilor.

Tipologii umane sunt aduse la rampă, puse să defileze cu prestanță, ironia e fină, fără malițiozitate.  Autoare se amuză să le actualize: fițosul – dandy-ul de mahala este comparat cu reprezentanții genului din mall-urile urbane; să creeze cercuri referențiale cu alte personaje, ale altor cărți: avarul, arivistul. Femeia se bucură de o atenția specială, în toate ipostazele sale, rural-urbanizate: fiica ascultătoare, soția supusă autorității soțului, amanta sau întreținuta, prostituata și proxeneta.

Personajele literare, modele ale celor care populeaza mahalalele bucureștene de ieri și de azi, sunt urmărite atent în ritmurile vieților lor, măsurate de ciclul naștere-nuntă-înmormântare, punctate de dragoste și violență, tentate de alcoolism și sexualitate, împărțite și despărțite pe criterii etnice, pendulând între ospitalitate și intoleranță. Sunt surprinse în poziții grotești uneori, emoționante alteori, uimitoare prin complexitatea relațiilor interumane cel mai adesea.

Autoarea se apleacă atent asupra modului în care funcționeză binomurile violență-tandrețe și obscenitate-erotism. Mahalagii își  brutalizau nevestele regulat, în tradiție națională, pentru a-și răscumpăra păcatul a doua zi scoțându-le în vizită la rude, în cele mai bune haine ale lor. ”Ei le băteau, ei le iubeau!”.  Ambele planuri legate de sexualitate, obscenitate-erotism, sunt prinse în scriitura aldulesciană unde, după mecanica brutală a sexului nud, fără emoții, tandrețurile erotice și verbale surprind și ridică, brusc, întrebări. ”Ceea ce surprinde e candoarea insului abrutizat, capacitatea de tandrețe, manifestarea ei într-un mediu în care se presupunea că ea a murit”

E o întreagă umanitate în cartea Georgianei Sârbu, una privită cu imensă curiozitate, dar o curiozitate constructivă, cu înțelegere pentru tarele etice, morale și fizice ale unor oameni ca și noi, până la urmă. Referințele culturale sunt bogate și foarte bine utilizate, cartea este construită circular, acoperind practic exhaustiv tema, într-un limbaj relaxat, fără a avea nici un accent de încifrată erudiție.

E naturală, bogată și amuzantă, e instructivă și te pune pe gînduri, e o carte excelentă legat de care nu am decât două regrete: mi-ar fi plăcut să fi luat în vizor și mahalaua brăileană așa cum apare ea în carțile lui Panait Istrati și, e prea scurtă – dar asta se datorează doar plăcerii cu care am devorat-o. O recomand fără ezitare.

* o copertă bine realizată, ilustrația: Mihai Coțovanu – Iarnă pe strada Sf. Andrei



Advertisements