La Carrara și la Rușchița e marmorean, prin peșteri se prelinge în stalactite, se înalță – picătură cu picătură – în stalagmite, rugos și  rece iar în timpul liber mai construiește scheletele de organisme marine. E un clasic, grecii îi spuneau chal iar latinii calx, noi, modernii, îi spunem Calcit acestui frate bun al Aragonitului.

Este refractar din fire, calitate care se observă cel mai bine la islandez care e dublu-refractar – în perspectiva sa toate contururile se dublează. Tot în Islanda cristalele sale  cresc urieșești, în blocuri de peste 200 de kg.

Vanitos, își pune ochelarii și merge la solar. Tolănit confortabil sub lumina ultravioletă radiază fluorescent în roșu, galben, verde sau albastru, spre permanenta invidie a unora și necondiționata admirație a altora.

E comun, spune lumea, dar ne privește frapant prin ochii unor celebre statui dar și, șlefuit fiind în frumoase bijuterii, cu ochi de pisică, iridiscenți.

Ca-n poza atașată e și eșantionul meu, șocant de strălucitor în planurile sale, incredibil de luminos și prețios pentru o sursă de var nestins și ciment.

Advertisements