Daria, cu o mișcare scurtă din încheietura – dreaptă – a aruncată cu precizie în poala-mi o altă leapșă. Un balaur cu trei capete, de această dată. Tocmai ce mi-am luat paloșul de la ascuțit așa că sunt gata să decapitez, metodic, dihania.

1. Ați folosit vreodată o carte la altceva decât lecturat?

Eu nu, păcatele mele! Dar alții, da.
Bunăoară cărțile grele sunt foarte potrivite pentru presat câte o prăjitură mai masochistă ce simte nevoia unor poveri apăsătoare ca să-i intre crema în blatul cel țeapăn (vezi napolitanele).
Cărțile groase pot fi utile la confecționat trepte pe care copii se cațără acolo unde li s-a spus că nu au voie.
Cărțile, toate, sunt excelente pentru a menține un tonus muscular bun și o condiție fizică de invidiat. Este suficient să le amplasați în biblioteci deschise, pe rafturi din pal. Odată cu inexorabila trecere a timpului, rafturile se vor curba – stoice – iar voi veți hotărâ, într-un final, să le întoarceți cu fundul în sus. Scuturatul de praf, periodic, al cărților vă va oțeli mușchii și vă va oxigena creierul. Pentru că, de fiecare dată când o veți face veți descoperi lucruri noi și minunate în biblioteca personală.
Iar în neamul rromilor, cei care s-au numit și se vor numi țigani, mai au o întrebuințare. Așa cu spune magraoanca către puradel ” Mai pune mă mâna și tu pe cartea aia. Și mai fă niște cornete”. Îmi veți spune că este discriminare – vă voi răspunde că e doar un banc.

2. Vi s-a întâmplat să citiți vreo carte doar pentru că o citise persoana iubită?

Mi s-a întâmplat să-mi doresc să citesc persoana iubită ca pe o carte. Pentru că eu implic mulți receptori în aprecierea unei cărți. De fapt pe toți în afară de gust.
Altfel, în adolescență, la 15-16 ani, am încercat să citesc ”Condiția umană” a lui Malraux pentru că o aprecia candidatul de atunci la inima mea. N-am reușit. Nici atunci, nici altădată. Dar, cu același prilej, l-am citit pe Lucian Blaga – poetul.

3. Ați avut vreodată prejudecăți care să vă împiedice să citiți o anumită carte?

Evident, am și acum. Face parte din procesul de selecție. Odată: toate campaniile de marketing cu buget mare – vezi Coelho, precum și cele care creează un buzz în lumea intelectualizată citadino-contemporană – vezi Liiceanu, Pleșu – au asupra mea efectul contrar și anume doi pași înapoi. Prefer să fiu agățată de vorbele vreunui cititor sau de impresia directă exercitată de carte asupra mea – numiți-o feeling, intuiție, whatever – la mine funcționează.

Alt gen de cărți pe care nu-l citesc – și aici e vorba despre un fenomen mai complex, cuprinde și filme – sunt cele despre nefericita epocă pe care o numim comunism. Nu am atins nivelul de serenitate și detașare necesar unor lecturi care au două coordonate: fie tragic (nu doresc sa-mi amintesc, nu doresc să-mi stric labilul echilibru), fie miștocar/relaxat (știți genul – ce era fain in comunism).

OK. Trei capete stau retezate, frumos aliniate, la picioarele mele. Acum, s-o dau sau să n-o mai dau pe mâna altcuiva? Păi s-o dau, să se simtă și ea bine. Așa că o primește Celine și Mysfan.

Update,

pentru ca a fost solicitat de Daria, de trei ori în aceeaşi propoziţie. Un fragment mai lung, dar peticit ca să înţelegeţi contextul, din romanul “Gheţarul”  – Şerban Tomşa

”Mingea se oprise la câţiva paşi în faţa lui, aproape de poartă. Copilul ridică fruntea. Râuri de culori curgeau deasupra capului său, scăldându-i faţa şi ochii. Şi atunci poarta care dădea în stradă se deschise brusc şi un copil mai voinic decât el, cu un păr blond, zburlit şi un rânjet straniu pe faţă, intră repede, îl îmbrânci pe Tom, care căzu în pulberea roşietică şi înecăcioasă, înhăţă minge şi dispăru.  [….] Învăţă să citească şi tatăl său îi puse în mână Aventurile lui Tom Sawyer de Mark Twain. Tom citea în fiecare după-amiază, în acelaşi loc în care aşteptase, cu câţiva ani în urmă, să-i cadă din prun bucăţele de ciocolată. […] va trece mult până va învăţa să-şi ascundă cartea, când Indio năvălea pe poartă şi poartă şi se urca în prun, rupând fructele verzi şi mestecându-le cu zgomot. […] Aşa că de la o vreme, Tom deveni prudent şi începu să-şi menajeze jucăriile şi cărţile, ascunzându-le de el însuşi, de elanurile sale incontrolabile şi de vărul său. Până la pedeapsa fulgerătoare administrată de bunic, când Indio găsea vreun volum, îi îndoia copertele, scoţând, de plăcere, vârful limbii din colţul gurii. O licărire de satisfacţie bestială îi juca în priviri…. Cartea maltratată arăta oribil şi lui Tom îi venea rău când se uita la ea. Avea oroare să o atingă şi o lăsa aruncată prin ungherele camerei sale. După ce Indio se cuminţi, înspăimântat de nuiua bătrânului, Tom simţi nevoia să-l răsfeţe pe musafir şi, când tovarăşul său de joacă pleca acasă, îi dădea câte un volum, pentru va Indio să-l citească în pacea serilor petrecute acasă. Acest lucru se petrecu de câteva ori, dar Tom nu mai văzu niciodată opurile respective. Şi nu le mai zări nici în casa amicului său. Misterul se dezlegă şi Tom se dumiri ce se întâmplă cu cărţile de poveşti împrumutate când fu nevoit să meargă la closetul prietenului său, aflat în fundul grădinii. În cabina de lemn, legat cu o sfoară de cânepă, atârna volumul întâi al Odiseei. Filele acoperite cu textul homeric slujeau drept hârtie igienică. Tom luă aminte cum, cu trecerea săptămânilor, cartea se subţiază, mai rămân copertele şi, în final dipare. Tatăl lui Indio avea însă grijă ca operele să ajungă acolo în ordinea firească: după primul volum apăru, cu promptitudine, al doilea.”

Advertisements