Noi, grupul PDL din Camera Deputaţilor, ne cerem scuze pentru votare în plen a proiectelor  legislative iniţiate  de PSD şi PNL, privind scăderea TVA la 5% pentru alimentele de bază şi neimpozitarea pensiilor mai mici de 2.000 ron.

Declarăm pe această cale că votul nostru a fost o eroare de tehnică legislativă. Noi am crezut cu toţii că este vorba de o respingere. Domnul ministru Ialomiţianu în persoană a crezut că este vorba de o respingere iar dânsul este specialist în finanţe, nu ca noi ceilalţi.

Această eroare, scuzabilă, se datorează liderului nostru de grup, domnul Mircea Toader, care doreşte să îşi asume în întregime această regretabilă confuzie. Domnia sa avea misiunea de a face  grupului semnele convenite,  în funcţie de cum trebuia votat.

Nu dorim să aducem nici un fel de acuze grupurilor PSD şi PNL pentru amestecarea deliberată a acestor proiecte de lege printre rapoartele de respingere pe care le-am avut pe ordinea de zi. De bună credinţă fiind, nici unul dintre noi nu a sesizat eroarea, nici măcar după încheierea şedinţei. Am fost atenţionaţi având astfel şansa de a ne reconsidera atitudinea. Este, până la urmă, o eroare umană de înţeles la sfârşitul unei lungi zile de muncă.

Apreciem, solidari în faţa acestui eşec, că avem datoria morală de a propune cât de curând cu o nouă iniţiativă legislativă, pe care o vom promova în regim de urgenţă şi prin care vom reveni asupra acestui vot neintenţionat.  Dorim să vă asiguram că partidul nostru nu va vota niciodată proiectele populiste şi potenţial destabilizatoare a economiei naţională, iniţiate de grupurile PSD şi PNL. Aşa să ne ajute Dumnezeu.

Advertisements