A se ţine (de capul cuiva) ca gaia-maţul = a se ţine strâns, ca „scaiul” de cineva.

Gaia, aşa cum ne lămuresc dicţionarele, este un nume generic dat mai multor păsări răpitoare de zi, asemănătoare uliului, amatoare de păsăret de grădină. Cu variantele caie, gaică, gaie este, aşa cum ne învaţă lingviştii, o creeaţie expresivă pe baza lui ga – sunet care evocă croncănitul acestor păsări – şi nu o referire la specie; o onomatopee deci.

Expresia ca gaia maţul a beneficiat de două explicaţii: una derivată din comportamentul păsării de pradă şi una, mai frumoasă şi mai elaborată, rezultată din abreviere lui „aşa cum ţine gaia maţul”, înregistrată de Iulian Zanne în Proverbele românilor, preluată fiind de la Petre Ispirescu.

Iorgu Iordan, în a sa Stilistica limbii române, propunea pentru varianta a se ţine gaie o imagine a stăruinţei cu care gaia urmăreşte puii de găină, de raţă, etc, iar pe de altă parte, reflectarea  impresiei produsă de atitudinea păsării prinsă în flagrant cu puiu-n cioc „dacă o izgonesc oamenii tocmai când îşi devoraeză prada, gaia zboară cu măruntaiele acesteia în plisc”. Cam horror.

Cu acestă formă o găsim hăt, tocmai în Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor a lui Dimitrie Cantemir, apoi la Mateiu Caragiale şi, cu utilizarea verbului „a întinde” la Marin Preda „Toată lume plăteşte loturile, numai dumneata o întinzi ca gaia-maţu de mai bine de cincisprezece ani” (Moromeţii).

O fi, dar eu prefer a doua analiză, mult mai simpatică şi cu o mai solidă logică internă.

Unul dintre vechile jocuri ale copilărie se numeşte de-a baba gaia (de-a puia gaia). Semnalat încă de la 1718 de Antonio del Chiaro în „Jocurile copilăreşti ale valahilor”, se desfăşoară astfel: „gaia” şi „cloşca” sunrt conducătorii jocului, fiecare având mai mulţi „pui” – copii ce formează „un şirag” şi se ţin strâns, unul după altul, de cingătoarea celui din faţă. Este o întrecere de abilitatea şi de forţă: „gaia” şi „cloşca” încearcă să se deposedeze reciproc de „pui”; la sfârşit, conducătorii se iau la trântă, biruitorul adjudecându-şi rolul de „cloşcă” la următorul joc (după Zanne). Din strigătele ce însoţesc jocul a putut rezulta şi abrevierea formulei. Această realitatea socială – un joc de copii – a putut induce cu uşurinţă comparaţia „a se ţine de capul cuiva ca gaia maţul”, descriind insistenţa supărătoare. Substantivul maţ în sine se utilizează şi cu sensul de „şir”, „şirag” în vorbirea familiară.

Din seria „gaia” face parte şi expresia a-l lua (pe cineva) gaia = a nimeri într-o situaţie neplăcută, a o păţi.

* Ochită în Dicţionarul de expresii româneşti – Stelian Dumistrăcel

Advertisements