azi, Mark Twain

  • Există minciuni, minciuni sfruntate şi statistici.
  • E medic de un an de zile şi a avut doi pacienţi; ba nu, parcă au fost trei – da, aşa e, am fost la trei înmormântări.
  • Am trimis cândva mai multor prieteni o telegramă cu textul ŞTERGE-O CÂT POŢI DE REPEDE – S-A AFLAT TOT. Au plecat imediat din oraş cu toţii.
  • La început Dumnezeu i-a făcut pe idioţi. Asta pentru încălzire; apoi i-a făcut pe directorii de şcoală.
  • N-am reuşit să mi-o fac simpatică – poate doar pe o plută în larg, fără nici un fel de provizii.
  • Muzica lui Wagner e mai bună decât sună.
  • Întâi stabileşti corectitudinea datelor şi pe urmă poţi să le deformezi după placul inimii.
  • Când eram un băiat de paisprezece ani, taică-meu era atât de ignorant, încât nici nu suportam să-l văd lângă mine. Dar când am împlinit douăzeci şi unu de ani am fost uimit de câte învăţase în şapte ani.

* din volum “Antologie de vorbe de duh” – Des MacHale

Advertisements