Bucureşti – diurn şi nocturn

Adrian Majuru are largi curiozităţi în sfera mentalităţilor culturale, etnografiei urbane, psihologiei , antropologiei şi a oraşului Bucureşti. Pe lângă cărţile sale am valsat prin librării, răsfoindu-le, citind ici şi colo câte un fragment, cântărindu-le în mână greutatea şi mental preţul niciodată mic pentru a sfârşi prin a nu cumpăra niciuna. Alegerea acestei cărţi este un mod de a sparge gheaţa.

Cartea doreşte să prezinte o evoluţie a mentalităţilor din interbelic până în contemporaneitate. Un scurt excurs al mentalităţilor în perioada interbelică, bogat exemplificat cu citate din literatura vremii, ne prezintă problemele societăţii româneşti şi încearcă prin toate mijloacele să ne dezbare de admiraţia şi invidia pe care o resimţim, o parte dintre noi, când ne gândim la acei ani.

“Anii interbelici apar în scrierile ultimilor ani ca o perioadă de aur a societăţii româneşti. În comparaţie cu ceea ce trăim este adevărat, decadenţa este continuă, dar, pentru o parte a societăţii româneşti de atunci, exista un puternic sentiment de neîmplinire şi sufocare. Diferenţa este că atunci oamenii comparau cu repere similar occidentale, iar noi cei de azi ne fixăm comparativ în reperele societăţii româneşti interbelice, care a avut frustările şi angoasele ei, după cum vom vedea”

Reperele societăţii româneşti au fost mereu cele occidentale, doar că, probabil mereu dar cu precădere de 20 de ani încoace, ele sunt alese greşit.

Aflăm despre melting-pot-ul reprezentat de război, despre schimbările de mentalităţi cu care soldaţii s-au întors de pe front. Oraşul, văzut de unii ţărani pentru prima dată în viaţă, era o lume ciudată, cu simbolistică şi realităţi greu de înţeles, cu ritmuri ale vieţii străine şi complicate. Cei care au rămas aici au încercat să netezească uriaşele decalaje. A fost rolul periferiei, de a unifica diferenţe culturale şi comportamentale. Un spaţiu mereu îmbogăţit cu elemente săteşti şi mereu cu dorinţa de ajunge din urmă centrul. Flexibil, în expansiune, preluând modelele centrului urban, lunecând pe alocuri spre zona rezidenţială.

Imposibilitatea de a creea o clasă de mijloc, cultivată şi liberală, într-o lume dominată de marii proprietari tradiţionalişti cu o burghezie slabă şi intelectuali puţini, a condus la eşecul regimului democratic în România. Am rămas balcanici deşi ne doream să fim europeni.

Toate capitolele ce urmează dau tributul cuvenit, însă, diferenţei pe care vremurile mai relaxate o fac vremurilor complet isterice şi isterizante pe care le trăim, cu lipsa lor de comunicare umană, cu indolenţa şi impertinenţa costumaţiilor şi atitudinilor, cu dorinţa de a ieşi în evidenţă şi moartea empatiei.

Mi-a plăcut, am citi-o extrem de repede, într-o zi, dar m-a lăsat cu sentimentul difuz că nu era tocmai ce aş fi vrut. Aveam cumva alte aşteptări de la ea, îmi imaginam o avalanşă de noutăţi, la nivelul conexiunilor nu neapărat al informaţiei. Aşa, îmi pare cumva neterminată. Dar cred că voi mai încerca ceva scris de el.

Later edit: Citită prin amabilitatea editurii Curtea Veche.

Advertisements