A fi oale şi ulcele = a fi mort demultA fi mort de mult, atât de demult încât trupului s-a înfrăţit cu pământul până la nedeosebire. Din ţărână suntem făcuţi, în ţărână ne întoarcem, spune o vorbă.

Geneza 2:7 „Domnul Dumnezeu l-a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă şi omul s-a făcut astfel un suflet viu” Mult înaintea creştinismului grecii numeau Pământul Gheea şi spuneau că este mama nostră. Între cuvântul ţărână şi cuvântul lut este doar o clipire de gând. Şi iată cum, întorşi în pământ ne vom putea roti, iar, pe roata olarului şi, modelaţi cu dragoste, să devenim vas, purtător deci, conţinător. Precum vasul care am fost, conţinător de suflet.

Şi pentru ca să înţelegem cât de strânsă este relaţia vas-lut-trup, unul dintre riturile de înmormântare frecvent întâlnite la daci şi nu numai, este acoperirea cadavrului cu vase de ceramică sparte sau tăiate. Acoperirea cu cioburi sau culcare pe un pat de cioburi este legată de aceeaşi concepţie antropogonică a creări omului din pământ.Mai multe amănunte aici.

Alte tradiţii funerarea presupuneau înhumarea în vase.  Vase care erau asimilate uterului matern. Corpul era deci pregătit pentru resurecţie. Şi ce similitudine poate fi mai profundă decât cea între conţinut, lut omenesc, şi  conţinătorul său, vasul de lut. Cu care se va contopi, din care a ieşit şi în structura şi forma cărui se va întoarce curând. Pentru că doar în termeni omeneşti topirea în lut este lentă, în termeni  cosmici durează doar o clipă, apoi ciclul se reia. Şi toate acestea pentru că omul a văzut în moarte doar un mod de a se întoarce în lume, cândva, cumva, viaţa şi moarte fiind doar ipostazele aceluiaşi cerc etern rotitor.

Lumea întreagă şi timpul odată cu ea se reînnoieşte periodic, credeau anticii şi credem şi noi, cu convingerea adusă de dictonul “Nimic nu se pierde, totul se transformă”.  Un carusel nesfârşit pe care Eliade în numea Mitul Eternei Reîntoarceri

Advertisements