A tăia frunză la câini = a face un lucru nepotrivit, lipsit de sens; a pierde vremea

Expresia, aparent de domeniul absurdului, ia naştere în rândul păstorilor transhumanţi care taie frunză, prin Bălţile Dunării, pentru capre şi oi. Obicei întâlnit şi în Ardeal,metoda suplimenta sau chiar suplinea stocurile de fân pentru iarnă. Pentru aceasta se sădeau sălcii ale cărorar ramuri se tăiau spre sfârşitul verii.  A tăia frunză la câini era deci exprimarea ironiei faţă de cei cu mai puţine animale, adică mai săraci. Măcar un câine tot aveau, aceştia, ca toţii ciobanii, aşa că gura lumii îi taxa sugerând efectuarea operaţiunii de tăiere a ramurilor în beneficiul câinelui. Iată bine reprezentat aici tiparul mental sugerat de Florin, al sărăciei exprimate prin lipsa animalele producătoare şi înlocuirea lor cu câini/pisici.

Nu este exclusă nici aprecierea outsiderului la vederea ciobanului însoţit de câine în cursul acestei operaţiuni puţin ciudate. Este lesne de imaginat scena omului care se îndeletniceşte cu tăiatul ramurilor de salcie, urmărit cu jumătate de ochi de câinele său tolănit la umbră şi impactul ei asupra privitorului neavizat.

Ieşită din mediul păstoresc expresia a făcut carieră. “Sărăcia de el se ţine ca praful după câine. Umblă pe drumuri tăind câinilor frunză” – Povestea vorbii (Anton Pann).  La Marin Preda, pe de altă parte, are rolul de a scurta sirul întrebările puse de dragul conversaţiei “ – Şi ce faci tu, Niculae,acolo la raion?!…- Ce să fac….tai şi eu frunză la câini! – Ce vorbă ai şi tu, zise Stela lui Jugravu. Îi e drag omului să te asculte” –Moromeţii.

În aceeaşi notă,  a întreprinderii unui lucru inutil, se foloseşte şi „a duce câinii la apă”

Şi, de final, o posibilă etimologie pentru verbul (a)dărâma este aceea că ar proveni din latinescul *de –ramare ’a da jos ramurile copacilor’ (posibil pentru hrana animalelor). În sprijinul acesteia vine o denumire pentru transhumanţă din Pirineii Orientali : camis de ramaders (Braudel, Mediterana).

* ochit în “Dicţionar de expresii româneşti” – Stelian Dumistrăcel