Utilizez în vorbirea curentă o mulţime de expresii, unele deja pierdute pentru tânăra generaţie. Deseori mă opresc întrebându-mă sau întrebându-mi interlocutorul: “oare de unde vine expresia asta?”

În urmă cu ceva vreme am cumpărat o carte, “Dicţionar de expresii româneşti” – Stelian Dumistrăcel, Editura Institutul European 1997,  care lămureşte etimologia unei multitudini de expresii româneşti precum să evoluţia lor până la înţelesul actual. O parte dintre ele îmi sunt complet necunoscute, în sensul că nu le-am auzit vreodată şi sunt probabil aproape dispărute din uz. Multe însă din cele pe care le folosim şi astăzi  sunt “povestite” aici inclusiv cu exemple din clasicii noştrii. Pentru toţi cei care au astfel de curiozităţi etimologice pornesc aici o pagină dedicată acestor expresii şi dulcii limbi româneşti pe care o (mai) vorbim.

Materialul postărilor ce urmează  sunt extrase din dicţionarul respectiv, reformulate şi îmbogaţite în măsura în care găsesc informaţii suplimentare.

Cartea s-a bucurat de o ediţie revăzută şi adăugită publicată de aceeaşi editură în 2001 sub numele “Până-n pânzele albe”

Pentru final îl las şi pe autor să spună cîteva vorbe:

Spre deosebire de lexicoanele repertorii de locuţiuni şi expresii figurate ale limbii române, ce tind spre exhaustiv şi care au ca punct de plecare dicţionarele explicative […] cel de faţă porneşte, în primul rând, de la o altă intenţie, aceea de a prezenta, într-o lucrare de ansamblu […] circumstanţele în care anumite îmbinări de cuvinte, având cel mai ades la origine statutul de simple formule “tehnice” (din diferite medii, preocupări şi profesii), au ajuns să capete accepţiuni figurate, adică de a oferii “biografiile”, cadrul semantic şi motivaţiile stilistice ale constituirii unor imagini în exprimarea figurată.

Advertisements