“Chipurile” este un album fotografic, populat de siluete nefericite şi istorii bizare. Îl răsfoieşti iar ele prind viaţă undeva la marginea câmpului vizual, ai impresia că se mişcă exact când privirea ţi s-a desprins de trupurile lor.

Sunt acolo portrete de rataţi şi vicioşi, de neadaptaţi şi infractori. Sunt clădiţi din sânge şi carne, din sex şi alcooluri tari şi din multă nefericire. Bătuţi (imaginea revine obsesiv) de unii, de alţii, de soartă, se preling ca nişte umbre prin viaţă.

Apoi sunt fotografiile  personale ale autorului:

–          oraşul natal “ numai ruine şi mii de capcane” locul în care “disperarea poartă rochie de mireasă”;

–          casa părintească cu amintirile ţâşnind din fiecare colţ “pângărită de o gaşcă de ani”;

–          singurătatea iritată a aniversării zilei de naştere “mă strâng chiloţii e noapte şi nu m-a felicitat nimeni”;

–          singurătatea resemnată cu gânduri de sinucidere şi sentimentul de inutilitate;

–          poveşti de dragoste (raluca) sau doar căutările lor (andreea).

–          maşina, BMW-ul prăpădit versus bani de înmormântare.

Sunt evocaţi părinţii şi bunica, cu toţii retraşi din lume prin puşcărie, ospiciu, cimitir. Există o solidaritate între autor şi chipurile evocate de el, scrie despre ele cu sinceritate, fără mirări, fără îngreţoşări, fără reculuri. Le povesteşte vieţile hărtănite cu migală, este unicul lor purtător de cuvânt, doar prin cuvintele rostite de el ele pot supravieţui uitării. Poemele sunt puternice, dure, cotropitoare şi triste. Nu există pic de lumină, pic de speranţă, nu există ieşire. Există însă umor, unul rece, distant, înţelepţeşte resemnat. SGB le construieşte finaluri extraordinare, cuvinte si expresii care fie închid perfect circular mesajul fie îi oferă interpretări neaşteptate.

În spirit contestatar, genealogizant şi explicativ găsim şi un autoportret, unul dintre poemele care-mi plac în mod deosebit:

Am de la strămoşii mei turci abilitatea

de a prinde şansa de coaie, o mare slăbiciune

pentru fecioarele de bani gata şi pentru aur

Am de la strămoşii mei ţigani un suflet

înflorat ca fustele bunică-mii şi un pumnal

în buzunarul de la piept. De aia când nu

reuşesc cu diplomaţia, pe care o am de la strămoşii

mei unguri, scot cuţitul şi tai. Am de la strămoşii

mei greci nasul borcănat, ureche muzicală

şi gură spurcată. Sunt un bărbat însingurat,

pentru că am de la strămoşii mei evrei dezavantajul

de-a nu-mi găsi locul şi o mai mare dragoste

pentru averi decât pentru oameni. Am

nu ştiu de unde plăcerea jocurilor de noroc

şi-un ghinion fenomenal, aşa că ce am azi,

mâine e istorie. Am ochiul tău

rostogolindu-se ca o minge de ping-pong

peste acest poem pe care-l scriu pentru c-aşa am

eu chef. Da, am chef să scriu să scriu chiar poemul ăsta,

c-aşa am eu chef. Şi

am de la strămoşii mei români patima

băuturii, talent literar şi-un loc la cimitir.


Beau de cinci zile şi rămân în picioare şi

nu mă clatin şi n-am nimic.


Păi dacă n-am nimic, ce dracu să am?

E o lume parşivă în “Chipurile”, este felul în care poetul simte şi înţelege lumea. E mult strigăt rebel acolo, firesc pentru cei 25 de ani, dar şi o încercare de a se sustrage contextului, o privire lucidă şi o determinare de a evada. Aştept cu interes următorul volum, aştept decantarea emoţiilor, metamorfoza lor, aştept evoluţia. Pentru că SBG poate.

Advertisements