Târgurile de carte sunt, pentru mine, jaloane importante ale fiecărui an.

Bookfest este cel mai mare şi cel pe care nu-l ratez niciodată Nici n-aş putea. Perioada în care se desfăşoară este notată în calendar, ca să nu uit, doamne iartă-mă, când anume se întâmplă şi pentru a savura intens apropierea

Aşa începe Bookfest-ul pentru mine, ca toate lucrurile bune, cu o anticipaţie. Dorinţa şi curiozitatea cresc progresiv, pe măsură ce zilele trec. Din acea zi, cărţile prin librării sunt nu doar curtate ci şi înregistrate pe o listă imaginară care se lungeşte la nesfârşit. Toate cărţile dorite, chiar şi aşa, de moft, de complezenţă, sfârşesc pe această listă. Absolut toate, gândesc, vor fi cumpărate de la Târg. Pentru că acolo sunt reduceri, nu-i aşa? Iar mie-mi plac teribil reducerile.

Este clar că primele titluri scrise pe acestă listă pălesc treptat, treptat. Pentru că lista este doar omagiul adus spiritului meu organizatoric şi, mai recent, cârja memoriei mele care nu mai e ceea ce a fost odată. Eu ştiu, dealtfel, că odată ajunsă la Târg, mii de cărţi îmi vor face cu ochiul de prin standuri, că vor fi multe care vor striga: Ia-mă pe mine, pe mine. Vor fi chiar unele, vrăjite, pe care dacă le voi răsfoi nu se vor mai da duse, sfârşind într-o pungă de plastic cu logo-ul editurii, la mine în mână. Şi aici am atins un punct nevralgic. E un lucru care ne doare, domnilor şi doamnelor! E o problemă a cărei soluţionare trebui să se ivească vreodată, de nicăieri, ca toate ideile genial.

Dar să revenim. La Târg, la orice târg de carte şi nu numai, îţi trebui două mâini libere cu care să ridici carte, să-i apreciezi corect volumul şi greutatea, să o ridici mai aproape de nas, ca s-o miroşi, să poţi simţi granulaţia coperţii şi toate elementele în relief ale ei, să o desfaci cu hotărâre, pe la mijloc, pentru o frază, două, să o răsfoieşti, vijelios, pentru a-i asculta foşnetul inconfundabil al filelor. Pentru toate acestea şi nu numai, îţi trebui două mâini libere.

Să presupunem că ai o poşetă pe care o poţi spânzura de umăr. Prima carte urmează a fi achiziţionată, este inevitabil ca şi continuitatea tranziţie româneşti în timp şi spaţiu. Punga de plastic, în care ea şi-a găsi temporar adăpost, va fi urmată de altă pungă, şi de alta şi tot aşa, până se termină banii. Bugetul e buget iar de la Târg eu niciodată nu m-am întors cu bani acasa. Aşa că, la un moment dat, pentru ca cele două mâini din dotarea personală să fie, iar, libere, pungile cu cărţi vor trebui să se odihnească puţin pe jos. Problema este că la Târg nu merg doar eu, iar în weekend e chiar aglomerat.Să laşi din mână pungile pentru a răsfoi o carte, în aceste condiţii, poate presupune adunarea lor ulterioară de printre picioarele altor iubitori de literatură. Spre sfârşitul sesiunii de Târg, multele kilograme de hârtie cărate devin extreme de obositoare.

Trebuie găsită o soluţie la această problemă.

Nişte cărucioare mititele ar fi bune dar nepractice, dată fiind aglomeraţia. Aşa că, m-am gândit ca, pe perioada Târgului, să se inventeze meseria de purtător de cărţi. Tineri şi tinere să îşi ofere, contra cost, servicii în acestă direcţie. Adică, vă imaginaţi? Să iau de la stand cartea, după ritualul minunat al pipăitului şi răsucindu-mă relaxată pe călcâie, să o înmânez purtătorului meu de carte. El să se găsescă permanent în spatele meu, precum aghiotanţii în spatele şefilor de state şi guverne. În vremi mai paşnice, când terorismul nu devenise o afacere atât de personală, oamenii importanţi primeau flori. Ei pupau dăruitorul, apoi se întorceau scurt pe călcâie şi depuneau buchetul în braţele aghiotantului. Buchetul dispărea apoi, ce prin farmec, aghiotantul avea din noi braţele libere pentru următorul buchet. Acum politicienii nu mai primesc flori ci roşii, ouă şi alte produse, mai mult sau mai puţin alimentare.

Dar am deviat de la subiect. Nu credeţi că ar fi minunat să ai la Târg un purtător de carte? Să ai mereu, dar absolut mereu, mâinile libere?! O singură grijă îmi umbreşte admiraţia pentru propria-mi găselniţă. Dacă putătorul decide, mai pe la sfârşit, să nu se mulţumescă doar cu leafa şi să se subtilizeze privirii anagajatorului sau, cu cărţi cu tot?  Credeţi că ar fi posibil?

Oricum dacă această problemă nu este numai a mea, şi nu pot crede asta, trebui să găsim o soluţie. Anul acest nu mai e timp, dar poate vă gândiţi până la următorul Târg.

Advertisements